O divina comedie...

La notte

2012-02-26T15:48:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Two of us

2012-02-22T00:00:00.000+02:00

Azi așa și mâine altfel

2012-02-21T00:14:00.006+02:00

Acum două luni.
Am băut peste 10 cafele, fruntea-mi e transpirată și încă nu am reușit să ies din impas. Mă opresc și fac o pauză, mă îmbrac bine și ies afară. Vântul aproape că mă împinge.
Un coleg pe care l-am văzut pe fugă de câteva ori se plimbă și el pe alee. Îl salut cu un semn din cap, el spune că se minunează că am ieșit, că de obicei mă vede prin fereastră mereu cu nasul în hartii și creioane și radiere și pc și altele.
Zice pe un ton plin de mândrie și superior că el nu muncește. Că munca e degeaba. Că ta-su are bani cât și pentru strănepoți etc. Și că decât să muncească degeaba, mai bine stă degeaba. Într-o franceză stricată îi zic că felul ăsta de gândi nu o să îl ducă nicăieri. Zice că nu-i pasă, că ta-su are bani cât și pentru strănepoți etc.

Cu câteva zile în urmă.
Ta-su a murit și a lăsat toată averea amantei, o fătucă de vreo 20 ani...

De ce îmi place la mare...

2012-02-19T19:58:00.004+02:00

- Hăhăhă! Eu sunt rău! Și arunc cu noroi! Hăhăhă!

- AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Din joaca(3)

2012-02-19T17:32:00.000+02:00

Leapșa

2012-02-19T17:27:00.001+02:00

1. Produsul de machiaj favorit :

Un ruj fin de la Clarins.

2. Trendul favorit 2011:
Habar nu am. Nu am urmarit niciodată vreun trend.

3. Desertul favorit:
Pentru că nu pot numi unul singur, am să spun plăcinta cu mere, dulceața de cireșe amare și Tortino caldo al cioccolato făcut în casă( o prajiturică umplută în interior cu ciocolată fierbinte)

4. Culoare favorită:
Imi plac toate culorile pastelate.

5. Prenumele meu:
Paola

6. Ultima melodie ascultată:
O piesă care tocmai s-a dat la radio și care îmi place mult: Falco- Jeanny

7. Pisici sau câini?
Câini.

8. Spune ceva despre tine care nu ai mai spus nimănui pe blog:
Nu am putut mânca vreodată la bufeturi organizate dupa conferințe sau evenimente.Pur și simplu mă blochez când văd că lumea se înghesuie într-un hal teribil pentru că e pe gratis. E valabil oriunde, la orice nivel, în orice colț al lumii. O data m-am retras si am privit spectacolul un pic rușinată.De atunci părăsesc sala imediat după eveniment.

Leapsă primită de la Pandhora

O seară la teatru

2012-02-18T00:13:00.008+02:00

O seară la teatru. Din nou mi-am spus că atunci când o să adopt un copil, îl voi învăța atât cât o să mă pricep, printre multe altele, și cum să se comporte la teatru. Mi se pare de o lipsă de bun simț crâncenă să permiți să îți sune telefonul sau să tușești timp de 20 de minute în timpul recitației. E ca și cum ți-ai bate joc de munca acelui om, care a repetat ore întregi ca să poată veni pe scenă și să arate toată munca depusă, toată intensitatea, sensibilitatea, dramaticitatea, comicitatea personajului, situației, etc. pe care o interpretează. Pe când acasă, în timp ce te uiți la un film cu actorul tău preferat, dacă stai jumatate de oră la telefon cu vecina, sau adormi la jumătatea filmului, actorul nu se supără chiar deloc și filmul continuă, la teatru nu e deloc astfel. Am văzut cazuri în care actorii, civilizat, au cerut persoanei care deranja să înceteze și să părăsească sala.
Înainte de spectacol, e o conferință cu un frumos om de cultură. După o sumă de întrebări plate și mereu aceleași, începe să povestească despre teatru și viață. Povestește despre cum într-o dimineață caldă de toamnă, se grăbea, ca de obicei spre teatru. Mergea cu pași grăbiți și obosise. Se temea să nu întârzie. Și brusc s-a oprit. S-a așezat pe o bancă. Și s-a întrebat unde se grăbește așa. Și a realizat că de mai bine de 50 de ani se grăbește spre locul unde și-a trăit viața, spre o cutie neagră, plină de obiecte fără istorie, costume fără viață și o sumă de tineri actori care-l așteaptă să le explice cum să trăiască în cutia neagră.
Într-o dimineață caldă de toamna, era pe o bancă în parc. Și-a întors privirea și a văzut doi oameni care se iubeau, sărutându-se. Și a înțeles că a greșit. A înțeles că în afară de teatru, există și viață. O viață frumoasă și nu trebuie să-i dai cu piciorul. Că oricum la final tot într-o cutie neagră o bagi. Ceva mai strâmtă, e adevărat.
O declarație plină de căldură, de adevăr, de uman.
Ei, și când te gândești că interviuri sau articole despre astfel de oameni se află între o știre cu o femeie violată și pozele cu un politician care râde alături de o fufă goală.
Ei, și atunci nici nu mă mir că oamenii de calitate se plâng de nefolosință, se plâng că vremea trece și că nimeni nu are nevoie de ei. Cred că e un păcat imens al societății să facă oamenii să se simtă în plus sau în locul greșit. La urma urmei tot societatea asta bolnavă e în pierdere. Ei, fiind oameni de calitate, își vor găsi drumul interior și vor răzbi oricum. Dar nu-i păcat de amăreala? Nu-i păcat de gustul de inutil? Nu-i păcat de anii care trec?

You can call me Al, Vera si fluieratul

2012-02-17T00:04:00.004+02:00

S-a dat piesa aceasta astăzi la radio. Am fredonat-o până la un punct. La partea cu fluierul m-am oprit, amintindu-mi că nu știu să fluier.

Din cauza asta in copilarie, când jucam un joc cu rațe și vânători, deseori mă lăsau să stau de sașe și să fluier atunci când venea vânătorul.

Din cauza asta cei din grupul meu, pierdeau tot timpul.

O data era să mă sufoc încercând să fluier.
Am mai avut incercari, insa nici una nu a reusit.

Foto: 17.04.2009

16. 02. 2010

2012-02-16T22:59:00.000+02:00

Impletitura de iarna si toamna.

2012-02-16T00:17:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Weekend în zăpezi și viscol

2012-02-15T00:00:00.000+02:00

Foto de ianuarie

2012-02-13T20:14:00.001+02:00

Fotografiile au fost facute la inceputul lunii ianuarie, in apartamentul inundat in lumina al unei prietene dragi. Printre povesti, glume, placinta delicioasa cu mere si suc de portocale, am facut si cateva poze ei si micutului.

Rânduri de...

2012-02-12T18:41:00.001+02:00

Acasă e zăpada până la gard și un frig de crapă pietrele. Pentru o clipă m-am văzut cum stăteam pe o vreme ca asta cu căciula pe cap, cu puloverul meu vechi cărămiziu, cu țigara în mână, ascultând radioul în grădină și desenând.
În casă e cald, iar lângă șemineu, pe perete mama încă ține un portret pictat de un prieten al familiei, un boier, înalt, slab, foarte rasat, frumos. Țin minte că mi-a deschis ușa atelierului , ne-am pupat și totul a fost normal până a luat pensula în mână și, din spatele șevaletului, s-a uitat la mine. Intensitatea și gravitatea ochilor m-au ținutuit pe scaun cu răsuflarea tăiata.
N-am vorbit niciodata ceva serios cu el, dar știu că ne înțelegeam din priviri și tare drag ne mai era. Era între noi un fel de complicitate amuzantă.
Spre seară m-am apucat să fac un tort. În timp ce blatul se rumenea în cuptor, m-am uitat minute în șir la formele produse pe geamurile aburite. Oricum înveți mai mult decât din unele emisiuni făcute doar ca să rămâi cu creierul liniștit și gol. Sunt cel mai folosit detergent deși nu se numesc nici Ariel, nici Omo. Când dau promo-ul am impresia că defapt zic : ”Detergentul emisiune cutare vă lasă creierele curate și mirosind plăcut. Bla, bla bla. Folosiți cu încredere. Spală tot.”
Tortul a ieșit tare deșirat. O să ne prefacem cu toții că e foarte bun. Va fi un chin, mai bine îl arunc.
Ce soartă de tort. De câte ori trec pe lângă frigider, mă stresează. O să ma bucur să mă despart de el. Și totuși nu mi-au plăcut niciodată despărțirile. Poate că tocmai de asta mi-a dat Dumnezeu să călătoresc în cele patru colțuri ale lumii și să mă tot despart de oameni și de locuri. Nu pot spune că m-am învățat, dovadă că și acum plâng ca o proastă, și totuși o schimbare s-a produs. Mi-e, parcă, mai ușor...

People (5)

2012-02-12T16:09:00.000+02:00

Întâmplări

2012-02-11T20:32:00.000+02:00

El: Deci , ce zici, urci până sus la mine? Doar la o cafea desigur

Ea:...

Ea: Fugi mai repede cât el se uită în altă parte.

El: Pe unde o fi scapat nenorocitul?

Jesi orașul copilăriei mele, Jesi orașul oamenilor fericiți

2012-02-11T15:22:00.000+02:00

People (4)

2012-02-11T00:26:00.001+02:00

Autoportret

Dresuri negre si ziua indragostitilor

2012-02-10T13:03:00.001+02:00

Merg pe strada si deja sunt in unele locale agatate inimi, pe cladiri promotii la hoteluri si magazine de lux in forma de inima, tot felul de fraze kitsch de spus iubitei/ iubitului de ziua indragostitilor, preturile la lenjerie sunt mai scazute ca niciodata. Mai ales la cele negre si rosii.
Nu stiu de ce imi vine in minte o intamplare din primul an de facultate din perioada examenelor.
Perioada in care majoritatea invata pe rupte in ultimele zile, unii conteaza pe bunatatea vreunui coleg sau colege care ii ajuta sa treaca , altora nu le pasa bazandu-se pe buzunarul parintilor suficient de plin cat sa rezolve toate cele fara batai de cap.
Ni se spune ca profesorul cu care am facut respectivul curs a plecat in strainatate la spalat de vase. L-am intalnit intamplator iarna trecuta si l-am intrebat de ce a plecat in conditia in care era tratat cu mare respect si admiratie printre studenti si alti profesori. A zis ca predatul la universitate a devenit o munca pe care o facea doar ca sa nu stea degeaba si sa castige cinstit, niste bani. Atat. Iar atunci cand a realizat asta, s-a oprit. Da, un motiv fundat.
La examen a fost un alt profesor. M-a picat. Am mers pe urma sa cer explicatii. A inchis usa la birou. Cand am refuzat sa imi puna cafea si sa imi dau haina jos a inceput sa imi spuna ca n-am trecut pentru ca nu am stat de vorba cu el sa stabilim mai bine detaliile proiectului pentru examen si cica facut de capul meu a iesit un dezastru. Dar se poate remedia cu o vizita la mine acasa, sau ,daca nu imi convine, aranjeaza el in alta parte. Si sa port neaparat dresuri negre. Iar cand l-am intrebat de ce nu la el acasa? Nu-i de acord nevastasa?, m-a facut in fel si chip spunandu-mi ca sunt o nesimtita si prost crescuta. Am trantit usa biroului si am plecat.

Probabil

2012-02-09T22:11:00.000+02:00

Niciodată nu mi-a plăcut să aștept. Probabil că de aia te izbești de tot ce nu-ți place în viață, tocmai ca să înveți să treci pragul. Probabil. Și totuși îmi dau seama cu stupoare că zi de zi trebuie să învăț să aștept. Pentru câteva momente am ajuns să aștept și că într-o bună zi...voi trăi. E ca și când împlinirile, realizările, bucuriile, oricât le-aș provoca vin când vor ele sau când trebuie probabil.
Câteodată se întâmplă să vină prea târziu, adică atunci când nu mai ai nevoie de ele. Sau când nu mai înseamnă nimic pentru tine. Sau când nu te mai poți bucura de ele probabil.
Pentru că ai muncit mult, ai sperat mult, ai visat mult și ai așteptat prea mult și rezultatul, atunci, nu mai e o bucurie, e o finalizare normală a unui efort.
E normal probabil.
Probabil ne bucurăm de lucrurile obținute ușor.
Probabil.

People (3)

2012-02-09T16:14:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ People (2)

2012-02-08T00:00:00.000+02:00

People

2012-02-07T00:52:00.000+02:00

Când Vera dă în mintea copiilor...

2012-02-05T20:28:00.001+02:00

Fata cu bulgărele-bebeluș

2012-02-04T19:42:00.001+02:00

Ce faci cand ramai inzapezit?

2012-02-04T14:56:00.000+02:00

E simplu. Stai doua ore sa cureti curtea si masina ca sa poti iesi si sa mergi la serviciu sau mergi pe jos uitandu-te cum oamenii stau si beau cafea din termos in masinile oprite de dezapezit.

Un shake de idei (2)

2012-02-03T05:13:00.001+02:00

- De sus, orașul pare mai frumos și mai curat. De sus o casă luminată e ca un cuib de păsări, îi simți căldura și îți dă un sentiment de siguranță, un sentiment de acasă.
Știam un domn, Giovanni , care în fiecare iarnă pregătea cu o tandrețe nemărginită cuiburi pentru păsările de care avea grija.
Era un om bun.
Nu mai știu nimic de el. Îmi amintesc doar o conversație purtată cu puștiul lui, complet nemulțumit de felul în care arăta. Taicăsu l-a întrebat: "Dar ce vezi când te uiți la tine? "
Și puștiul a răspuns că-și vede toate defectele, toată urâțenia, etc.
" Nu știi să te uiți cum trebuie. Nu trebuie decât să-l vezi pe Isusul din tine."
Replica lui i-a schimbat viața. Puștiul s-a acceptat.

- În ziar, un splendid artist care încearcă să își spele reputația murdărită de tăieturi și invenții de scandaluri sau bârfe sau fraze de genul că urăște artiștii, fraze făcute de fătuci sau doamne, corectoare sau băgătoare de seamă. Și toate acestea cu argumentul "dar asta vrea publicul!"
Voi muri și nu voi crede. Sunt convinsă că asta nu e adevarat și, mai mult, că nici nu-mi poate demonstra nimeni că nu e așa. Pare că am înnebunit cu toții cu descoperirea " reitingului". O mare minciună. Totul sub semn global.
Dar, dacă tot cream un reflex a lui Pavlov, de ce nu l-am crea în direcția bună, care până la urmă se numește tot valoare, cultură și educație?

- Emisiune pe BBC despre cât e de profitabil în timpuri de recensiune mondială să investești în artă. No comment.
Îmi simt inima. Parcă e pe arcuri.

- Am avut senzația ca și eu sunt luată de o tornadă ce mă învârte nebunește. E ca și când tornada asta scoate dintr-o dată din mine toate dubiile, temerile,nehotărârile, tot ce e mai abject si ilogic.
Păcat.
Și ce s-a întâmplat cu frumosul?
Cu dreptul si bunul?
Cu rațiunea?
Cu iubirea?
Cu delicatul?
Poate că ăsta-i testul suprem la care sunt supuși oamenii. Și eu l-am picat...

Pe ici, pe colo.

2012-02-02T15:05:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Personagii

2012-02-01T00:00:00.000+02:00

Melodia unui artist

2012-01-30T21:53:00.001+02:00

Sa aveti o saptamana...

2012-01-30T07:57:00.001+02:00

...plina de bucurie!

Dințosul

2012-01-29T18:44:00.000+02:00

French woman

2012-01-28T21:37:00.000+02:00

Just an illusion

2012-01-27T19:34:00.000+02:00

Mai este oare acesta un om?

2012-01-27T14:50:00.002+02:00

Mai este oare acesta un om?

Voi,ce trăiți la adăpost

în casele voastre tihnite,

voi,care seara, întorcându-vă, găsiți

mâncare calda, chipuri prietenoase,

gândiți-vă, mai este acesta un om,

care trudește în glod,

care nu știe ce-i tihna,

care luptă pentru un codru amar de pâine,

care moare pentr-un da sau nu?

Gândiți-vă, femeie-i aceasta,

fără cosițe, fără nume,

fără puterea de a-și mai aminti,

cu ochii goliți, cu frigul în pântec

ca broasca în viermuiala iernii?

Gândiți-vă că toate acestea au fost aievea:

vă-ncredințez aceste slove.

Săpați-le în inimile voastre

când stați acasă, când mergeți pe stradă,

când vă culcați, când vă sculați;

repetați-le copiilor voștri.

De nu, să vi se năruie căminul

De pat vă tintuiasca boala

Iar pruncii voștri de la voi întoarca-si fața.

“Voi che vivete sicuri

Nelle vostre tiepide case,

Voi che trovate tornando a sera

Il cibo caldo e visi amici:

Considerate se questo è un uomo

Che lavora nel fango

Che non conosce pace

Che lotta per mezzo pane

Che muore per un sì o per un no.

Considerate se questa è una donna,

Senza capelli e senza nome

Senza più forza di ricordare

Vuoti gli occhi e freddo il grembo

Come una rana d’inverno.

Meditate che questo è stato:

Vi comando queste parole.

Scolpitele nel vostro cuore

Stando in casa andando per via,

Coricandovi alzandovi;

Ripetetele ai vostri figli.

O vi si sfaccia la casa,

La malattia vi impedisca,

I vostri nati torcano il viso da voi.”

Primo Levi, Se questo è un uomo, Einaudi, Torino, 1958

Era digitala (2)

2012-01-26T01:42:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Stalagmite si Stalactite

2012-01-25T00:01:00.000+02:00

Era digitala

2012-01-23T21:12:00.000+02:00

Datoria cu un zâmbet (2)

2012-01-22T16:42:00.003+02:00

Datoria cu un zâmbet

2012-01-22T14:04:00.000+02:00

Fotografie înrămată

2012-01-21T15:08:00.000+02:00

Copii(3)

2012-01-20T18:08:00.000+02:00

Copii(2)

2012-01-19T08:15:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Copii(1)

2012-01-18T02:14:00.000+02:00

Un shake de idei

2012-01-16T20:10:00.004+02:00

- Ca să închiriez un spațiu, patronul de acolo îmi cere de patru ori prețul normal.Probabil că de la un timp, dau impresia că sunt tâmpită, ori că sunt plină de bani.Și totuși sunt două lucruri total diferite...

- În taxi...ploaie torențială...pe geam nu se vede nimic din splendoarea aceasta de oraș. Însă în oglinda retrovizoare sunt niște ochii superbi de cărbune încins, de cărbune aprins, ochii care ard și brusc...

- O prietenă dragă : clasă, inteligență, umor, frumusețe a spiritului, ochi apoși...Are un zâmbet trist. Îmi place duritatea ei care ascunde o sensibilitate imensă de copil mirat. Îmi place demnitatea ei. O cheamă Ana.

- De câteva zile încoace mă gândesc să-mi construiesc o căsuță din lemn. O căsuță mică cu o grădină de flori pe care să le îngrijesc. Îmi place mult lemnul ca material de construcție. Are miros, are viață și are istorie. Dă senzația că îți spune o poveste...

- În lumea și timpul întoarse pe dos în care trăim, în stația de metrou, un tip înjură și vorbește singur din cauză că nu i se răspunde la telefon. Da, știu, e enervant când se întâmplă însă exista o regulă: când nu ți se răspunde la telefon din prima...nu mai insista. Sună în altă zi!
Și cu toate că știm asta, insistăm ,de-ai dracului...forțăm. ”Adică până când n-o să răspundă nesimțitul/a?” Și uite așa ne ambalam, neînțelegând că nu e vorba neapărat de nesimțire...e vorba că nu e timpul să ți se răspundă. Încearcă mâine!

Plecare, îndepărtare, direcție, pornire

2012-01-15T19:51:00.001+02:00

Let's fall in love

2012-01-15T16:58:00.002+02:00

Un weekend acasă

2012-01-14T17:09:00.002+02:00

In lumea de dincolo

2012-01-13T19:05:00.000+02:00

A bit of glamour

2012-01-11T22:59:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ Bărbatul cu trei scufițe roșii

2012-01-11T00:00:00.000+02:00

Mostră...

2012-01-09T18:42:00.000+02:00

... din drumul spre casă când nu am chef de șofat

...iar când ajung acasă cânt piesa asta iubitului:

Shania Twain - Honey, I'm Home

Un trésor

2012-01-08T19:06:00.003+02:00

Cum e să te trezești brusc cu mai mulți copii...

...hihi

Life in pictures/ Just around the corner is...

2012-01-08T01:24:00.000+02:00

Lady in purple

2012-01-06T22:12:00.000+02:00

Din joaca(2)

2012-01-06T00:15:00.002+02:00

Autoportret

Din joaca(1)

2012-01-05T00:09:00.002+02:00

Miercurea tăcută/ French Girl

2012-01-04T00:00:00.000+02:00

Desireless - Voyage, Voyage

Sherlock Holmes, varianta feminina

2012-01-03T01:23:00.000+02:00

Smile!

2012-01-02T13:37:00.000+02:00

Sărbători fericite!

2011-12-16T23:34:00.001+02:00

Sărbători fericite tuturor celor care au trecut aici pe blog des, din când în când sau fie și o singură dată!

Cu drag,
Vera

Pauză

2011-12-04T23:37:00.000+02:00

Blogul intră de astăzi într-o pauză. Nu știu dacă lungă, scurtă sau definitivă...

O mâzgâleală...

2011-12-02T20:51:00.001+02:00

...făcută rapid, astăzi, într-o cafenea...

This road leads to whose door?

2011-11-30T19:58:00.000+02:00

The Beatles- The long and winding road

Family

2011-11-28T19:08:00.000+02:00

Un cântec pentru tine

2011-11-27T01:52:00.002+02:00

Întâlnire cu un om extraordinar de frumos

2011-11-26T20:22:00.006+02:00

Pe coridoarele de la rai am avut ocazia să povestesc câteva minute cu un măreț și mi-a spus modul în care reușește să nu se lase orbit de success. Zicea cam așa:
” Știi, când simt că mă pierd de realitate, iau telefericul și cobor în mine. Ajung în talpa mea dreaptă. Acolo e cam amorțeală. E bine în talpă. E atât de aproape de pământ întrucât e locul cel mai aproape de reîntoarcere. Apoi încep să urc și ajung în genunchi. Iar cu cât urci mai mult, cu atât crește orgoliul mai mult. Când ajungi în cap, e jale. De aici, de pe acoperiș, te simți stăpânul lumii....ar fi bine daca ar vorbi din când în când capul cu talpa, așa el n-ar lua-o razna. Ar mai ține contactul cu pământul și nu i-ar uita mirosul...”

.

Miam-miamm

2011-11-25T21:10:00.002+02:00

Time flies

2011-11-24T23:31:00.002+02:00

După amiaza a plouat cu soare. Acum, seara, e ger.

În casă e cald și miroase a scorțișoară....

Leapșa

2011-11-21T19:44:00.000+02:00

1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?
R: Aproximativ șase ani.

2.Care este primul blog pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?
R: Sunt câteva, însă nu mai țin minte ordinea și nu aș știi să spun care este primul.

3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
R: Până acum nu s-a întâmplat ca un blog care-mi place mult să se închidă definitiv, deci răspunsul e nu.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da, care anume?
R: Nu.Nu văd nici un motiv de bucurie în asta.

5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?
R:Vizitez diverse bloguri, bloguri în spatele cărora se află oameni inteligenți, oameni sensibili, oameni frumoși, oameni simpli, oameni.
Nu m-aș putea limita la unul singur.

6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?
R:Atâta vreme cât comunică ceva fie prin cuvinte, fie prin imagini sau sunete sau orice altceva.

7.În ce codiții v-ați închide blogul?
R:Nu ar fi o condiție anume, ci pur și simplu într-o zi m-aș opri.

8. Ce vârstă are blogul?
R: Cam zece luni.

9. Este bloggingul un viciu, dă dependență?
R: La modul general e discutabilă chestiunea. În ceea ce mă privește, nu.

Leapșă trimisă de către INCERTITUDINI

Barol and Carol today

2011-11-20T23:20:00.001+02:00

Wendy van Dijk

2011-11-17T22:42:00.000+02:00

O actriță olandeză grozavă,hihihi

Interviu cu Donny Osmond
Partea 1:

Partea 2:

Interviu cu The Three Degrees

Ei bine, vă place de Wendy?

Câteva idei încâlcite

2011-11-16T17:01:00.004+02:00

Într-un colț de ziar, o declarație a lui Dustin Hoffman : When you get to my age, you cry at the weather reports.
Cred că minte. Ar fi lăcrimat la orice vârstă. Pentru că e artist, generos și deschis. Ar fi lăcrimat și ar fi fost emoționat și la 26, și la 47, și la 59 și, iată, la 74 de ani.
De asta și este Dustin Hoffman.
Afară e ceață și plouă. Vorbesc cu cineva la telefon și-mi spune - la mine plouă de la stânga la dreapta-, îi răspund -la mine plouă de la dreapta la stânga-. Suntem invers, îmi spune el. Deci de fapt stăm față în față, continuă...
Stăm față în față de mult, da, rău e că nu ne vedem .
La tv e un film despre război, amor, viață și moarte.
Într-una din replici e ideea că viii sunt minoritatea. Suntem mult mai puțini decât toți cei care au trecut pe pământ de la început. Am mai înțeles ceva. Că noi, ăștia, care ne credem buricul pământului...vai de capul nostru...mai suntem și minoritari. Majoritatea tăcută ne observă cu îngăduință și iertare...
Ei, și uitându-mă la film mi-am amintit de un profesor de filozofie, mustăcios. Spunea că un om care se gândește la moarte în fiecare zi nu poate fi decât fericit...Nu am încercat să fac astfel. Am procedat bine? Rău? Nicicum?
Mai zicea că doar așa înțelegi și te bucuri cât de cât de clipă și de privilegiul de a fi în viață.
Da, am mai citit și eu pe pereții unor mănăstiri cuvintele sfântului Antonie cel Mare: ”Dacă am trăi fiecare zi ca și când am muri azi, altfel ne-am bucura”.
Cred că de asemenea contează în viață la ce pereți te uiti și ce pereți descifrezi. Sunt ,ca în fiecare lucru, alegeri. Citești graffiti pe sub poduri, inscripții în WC-uri, în ganguri, pe pereți de clădiri, poezii unde nu te aștepți, în baruri.
Parcă trăim timpul în care esențele filozofice au devenit reclame! Păcatul este că ele nu mai ajung la noi, că nu le mai percepem decât ca pe niște reclame. Fiind pe toți pereții și fâlfâind pe clădiri, își pierd sensul. Cuvintele parcă nu mai au multă putere. ”Trăiește clipa” e doar un exemplu...
Pentru câteva momente sau mai mult mă simt singură, mică, neputincioasă, inutilă și părăsită și brusc îmi imaginez un alt film al vieții mele. De exemplu oare aș fi în stare să merg o zi întreagă prin noroi după o turmă de oi? Aș avea rezistența să stau in frig, în viscol și ploaie? Și aș mai avea oare cheful sau detașarea sau forța să mă mai și bucur de asta?...Probabil că da, însă cu o condiție: să fie o singură dată. Și să știu că după asta, gata. Revin la normal și ma duc acasă unde e cald și lumină și bine...Dar dacă aș continua așa, în frig, în ploaie, în noroi, toată viața...aș mai avea forța să mă bucur?...
Nu e așa de ușor. N-am de unde să știu. O fi un semn bun că barem mă întreb. Sau poate că nu.
Acum la tv se vorbește despre criză. Da, toată lumea vorbește despre criză decând o simte în buzunar. Se vorbește însă mai puțin de ea atunci când se simte în suflet și în cap. Cred că criză e de mult. Criză de modele, de frumos, de visuri...

O picătură din noiembrie

2011-11-14T20:15:00.001+02:00

Hihihi

2011-11-10T23:59:00.000+02:00

Un Cocolean mai trăznit decât al meu

Un om și o soartă

2011-11-09T18:59:00.000+02:00

Prima ședință

2011-11-07T18:01:00.000+02:00

Mi se propune să fac o introducere despre artă în toate formele ei unor adolescenți de la un liceu artistic.
Șase ședințe de câte o oră.
Tind să refuz.
Mi se spune că ședințele acestea sunt esențiale, pentru că elevii nu știu ce e aia artă după aproape patru ani de liceu.
Îndoiala că aș putea eu să le clarific ideile în câteva ore, idei care n-au fost înțelese nici în cei patru ani de scoală.
Îndoiala că aș fi în măsură să predau cuiva cursuri despre artă.
Prima ședință e dedicată cunoașterii reciproce, dialogului.
Astăzi de dimineață o clasă superbă de liceu. Se deschide ușa și încep să intre 70 de liceeni zgomotoși, apatici.
Câteva glume pentru a sparge gheața.
Întreb câți dintre ei au fost vreodată la un muzeu de artă. Din 70 ridică mâna doi. Bun început. Dar la cinema? Râsete. Toată clasa mâna sus. Vă place Al Pacino? Liniște. Nu știu cine e. Blocaj la mine.
Cine vă place? Vedetele. Se aude o înșiruire de nume de jumățăți de buletin care astăzi sunt în centrul atenției și mâine deja nu. Buuun. Discuție despre silicoane, formă, aparențe...Un tânăr mă întreabă ce cred eu că înseamnă să fii vedetă. Lovitură sub centură. Și totuși trebuie să dau un răspuns mai bun decât ”nu mă pricep, hai să discutăm despre Michelangelo ”. Spun o scurtă povestire reală cu un actor care, într-o zi, a ieșit pe bulevard . Actorul avea, atunci când a plecat de acasă , o cămașă albă, călcată. Când s-a întors, cămașa era neagră, murdară, plină cu urme de mâinile care l-au atins. De ce? Pentru că lumea îl oprea să-i spună că-l îndrăgește , că i-a plăcut cutare scenă, că ar vrea să-l vadă mai des și de fiecare dată primea o îmbrățișare, o atingere, o vorbă bună. Închei zicând că asta înseamnă pentru mine vedetă în sensul real, adevărat sau putem chiar să uităm cuvântul vedetă și să spunem că asta înseamnă să fii un artist iubit.
Liniște în clasă.
Brusc de silicoane nu mai pomenește nimeni.
Începe o discuție plăcută despre ce este important, despre frumusețea de a-ți exprima sentimentele, despre iubire și dăruire...și uite așa ajungem la artă...
Brusc copiii apatici nu mai există...

Ora se încheie.

Acasă e toamnă

2011-11-03T21:58:00.000+02:00

Miercurea tăcută/ O fotografie

2011-11-02T00:00:00.000+02:00

Life in pictures/ ...

2011-10-28T20:55:00.000+03:00

Autoportret

Dragoste

2011-10-26T22:55:00.001+03:00

Miercurea tăcută/ Este ceva în plus? în minus? nici una, nici alta?

2011-10-26T00:00:00.000+03:00

Life in pictures/ Stop crying your heart out

2011-10-23T12:01:00.001+03:00

Copilași

2011-10-21T21:41:00.000+03:00

Îmi plac mult copii. Cu toate acestea nu fac istericale când văd un copilaș , cum multe fac, și nici nu mă repezesc să îl prind de obraji sau să îl sufoc cu pupături sau să izbucnesc în plâns.
Pur și simplu mi se umezesc ochii și simt o căldură mare în suflet.

Fericire

2011-10-20T23:52:00.000+03:00

New York, New York

2011-10-19T22:13:00.003+03:00

Invitație la o conferință. Și fiindcă pentru moment sunt mai aproape, accept.
O dată depășită senzația ciudată că lumea se uită la mine ca și cum aș fi ceva de mâncare, ca și cum aș fi nu îmbrăcată serios, formal, ci complet goală, iau cuvântul. Are loc o dezbatere interesantă.
Se încheie și ies pe stradă. A treia oară în acest oraș. Am auzit că oamenii au reacții diferite. Unii se închid în camere și se simt zdrobiți de verticala orașului. Alții se simt mândri că fac parte din specia care a ridicat această minune și nu dorm noaptea, preferând să se uite afară din zgârie-norul din Manhattan, la oraș. Așa pur și simplu.
Într-adevăr Manhattanul te poate călca în picioare sau te poate ridica la înălțimea lui, numai privindu-l. Din nou, totul depinde de tine.
Acum mă gândesc cum să te simți zdrobit de o verticală? Mereu am crezut că numai orizontala te poate zdrobi. Pe verticală te poți cățăra, urcând, progresând, pe orizontală doar te târâi....

Foto curând

Miercurea tăcută/ Ochi luminoși, poveste, copilași

2011-10-19T00:00:00.000+03:00

O boală

2011-10-17T23:16:00.003+03:00

Am cunoscut astăzi o bătrână care vinde ierburi. Știe fiecare plantă din chioșcul ei la ce folosește. Cutare la dureri de stomac, cutare la stări de vomă, cutare face bine la circulație, etc.
Și în timp ce-mi spunea care pentru ce e, mă gândeam că se caută remedii la tot felul de boli, dar la unele nu se gândește nimeni. Cum ar fi de exemplu invidia.
Dacă s-ar face un sondaj cu cât la sută din omenire e lovită de invidie, cum se obișnuiește pentru celelalte boli, rezultatul ar fi în fruntea tuturor.
Ba chiar e o boală interesantă! De exemplu nu se manifestă atâta vreme cât nu reușești nimic în viață, atâta vreme cât stai închis în casă și arăți ca un marțian hidos.Cum ai realizat ceva și dacă munca ta e pe deasupra cinstită, pac!, invidia dă pe dinafară ca laptele fiert la foc mare în oală mică.
Mă pufnește râsul,sau nu, când mă gândesc că unii sunt dispuși să pună mână de la mână și să-i plătească pe alții să stea acasă, să facă pe salata sau pe conopida, să se bucure de soare și de ploaie și atât.

Burning heart

2011-10-17T20:28:00.001+03:00

Circus

2011-10-16T01:58:00.001+03:00

Îmi place mult la circ. Și totuși au trecut câțiva ani de când am fost ultima oară. Poate pentru că îmi place mult de asemenea să am cu cine să râd la circ...

A fost frumos și singură. Nu înțeleg de ce am lăsat să treacă atâta amar de vreme.

Life in pictures/ Femei Peruane

2011-10-16T00:04:00.000+03:00

Bucurie!!!

2011-10-11T19:07:00.004+03:00

Când am ascultat-o pentru prima oară, am fredonat-o timp de o săptămână. Am regăsit-o astăzi. Ce bucurie!
Dacă vă place Iris, aici o melodie grozavă

...

2011-10-06T22:39:00.000+03:00

Îmi plec fruntea în fața cerului sufocat de stele. În seara aceasta sunt mai multe luminițe îndepărtate decât în zilele trecute. Una dintre ele este Steve Jobs...

http://www.apple.com/stevejobs/

Bucățele dintr-o zi

2011-10-05T21:19:00.000+03:00

Dimineața devreme.
În orașul ăsta al meu, mersul cu mașina în locurile unde ar trebui să merg, poate fi o adevărată încurcătură. Așa că deseori prefer să merg pe jos. E bine. Se spune că mersul pe jos face piciorul frumos.
E devreme,iar aerul e rece și umed. Pe banca dintr-o stație de autobuz, o cerșetoare. Cam 50 de ani, dar de unde poți ști? Murdară, înfrigurată, cu un fes strâmb pe creștet. Un palton ponosit și obosit la fel ca ea. E amețită de băutură ieftină. Fumează și vorbește cu voce tare, singură. Vorbește perfect în franceză și engleză. Doamne, cum s-o fi întors pagina vieții ei?

La amiază
În piață, printre salate și portocale, un scandal pe cinste. Mă gândesc o clipă la Caragiale și La Moși. Da, aici jos la noi, doi și cu doi fac tot patru boi. Aici la noi nu s-a schimbat aproape nimic. E de rău...E de bine..

Seara.
Vivaldi. De ce ”merge” mai bine seara? Sigur , e solar- ei și? Mă întreb în ce parte a zilei a compus Anotimpurile?

Noaptea, în pat, am fiori reci pe spate...

Ghici, ghici

2011-10-04T16:37:00.001+03:00

La un concurs interesant.
Cerință: o scenografie structurată în așa fel încât să poată fi ușor camuflată în mai multe scenografii, adică într-un episod de la o săptămână la alta, ambientul să fie complet diferit, însă totul în același platou.
Cireașa de pe tort: posibil de realizat cu un buget strâmtat din toate părțile ca o fustă, dar excelent din punct de vedere al calității. Ha! Bineînțeles! Nimănui nu i-ar plăcea ca, la transmiterea în direct, un panou sau un artificiu să cadă la vreunu în cap în fața întregii națiuni.
Timp de expunere al proiectului: 15 minute de individ.
92% din participanți vorbesc 2 minute despre scenografie. Cele 13 minute rămase despre ce vor admira în mod special oamenii, și cum vor fi extaziați să se uite la cutare floare spânzurată în mijlocul platoului. În cele 13 minute are loc o invazie de tot felul de adjective de care eu nu am auzit vreodată. Puncte de forță lipsă, detalii de realizare lipsă, avantaje,dezavantaje lipsă, încadrare în buget da ori ba lipsă, doar cai verzi pe pereți.
Uimirea și senzația clară că am venit, de fapt, pentru altceva. Întrebarea: cum să ghicești ce va place în mod special o chestiune întregului popor? E ca și când , într-un restaurant, aș ghici ce vrea la cina domnul de la masa de alături. E imposibil. Pot să spun ce aș vrea eu la cină, ce mi-ar plăcea mie să văd și să susțin asta cu o serie de argumente.
Cele 15 minute ale mele trec și plec cu senzația că întreaga dimineață am stat să ascult horoscopul în amor, afaceri și alte brambureli...

I wasn't lucky, developare eșuată de portrete

2011-10-03T18:22:00.004+03:00

(autoportret)

Inside the Actors Studio

2011-10-02T19:54:00.001+03:00

O emisiune grozavă la care mă uit cu drag de fiecare dată când am o fărâmă de timp liber.

Inside the Actors Studio cu James Lipton. Muzică: Angelo Badalamenti

Piece of my heart

2011-10-01T21:24:00.000+03:00

Cred că ar trebui..

2011-09-30T02:09:00.001+03:00

Cred că ar trebui să mă opresc din scris. Dar pentru asta s-ar cuveni să am un final. Ha!, de parcă am avut un început. Iaca, niște cuvinte care s-au cerut a fi scrise, așa, pur și simplu, fără nici o pretenție...

Vis. Film indian. Nuc neînflorit. Te iubesc MRP

2011-09-30T02:05:00.002+03:00

Am adormit aseara și am visat un film prost care rulează, un film care nu știu unde duce- și eu sunt curioasă - și oricum mă duce el pe mine deocamdată, nu eu pe el. E un film cu dureri și vrăbiuțe, cu râsete și elefanți albaștri, ca un film indian regizat tâmpit, cu mare success de public, melodramatic și kitsch. Am mai visat că mă uitam la un nuc neînflorit. Și stând și uitându-mă la el, a început să facă o mulțime de nuci verzi, mari și frumoase. Totul părea filmat cu mai puține imagini. Adică totul se petrecea mai repede: nuca trecea în secunde de la verde la brun - și cădea.
Am adormit aseara și am uitat să închid geamul. S-a trântit fereastra astfel trezindu-mă.
Într-un final am adormit din nou și am visat cum viața mea era sub forma unei cărți albe care își dă singură paginile. Pe partea stângă a cărții, pe foaia albă, ca desenat din fum, apare chipul lui MRP...Mă bucur ca un copil și îi spun: te iubesc. Nu-mi răspunde și dispare odată cu desenul de fum. Mă trezesc din nou brusc...

Blue Savannah

2011-09-29T21:01:00.000+03:00