miercuri, 27 aprilie 2016

Scrisorile condamnatilor la moarte


"Gianna, fata mea iubita,
Este prima si ultima scrisoare pe care ti-o scriu, si ti-o scriu tie in primul rand, in aceste ultime ore pentru ca stiu ca voi continua sa traiesc, prin tine.
Voi fi impuscat la rasarit, pentru o idee pe care tu, fiica mea draga, intr-o zi o vei intelege pe deplin.
Sa nu plangi niciodata pentru lipsa mea, asa cum nici eu nu am plans: Tatal tau nu va muri niciodata,el te va iubi mereu la fel de mult cum te iubeste acum si cum te-a iubit din momentul in care te-am simtit in pantecul mamei tale.
Stiu ca nu voi muri, pentru ca mama ta va fi si tatal tau. Revarsa asupra mamei tale toata dragostea pe care o porti pentru mine. Pentru ca in inima ei va intra tot sufletul meu atunci cand imi va parasi corpul.Ea va avea grija de tine , te va saruta si mangaia din partea mea.
Daca ai stii cate lucruri as vrea sa iti spun, dar in timp ce scriu gandul meu fuge, galopeaza in viitor, un viitor care pentru tine va fi, trebuie, sa fie fericit.
Sa fii mereu mandra de moartea tatalui tau. "
   Paolo Braccini, 36 de ani, profesor universitar la Torino, indeparatat de profesia sa din cauza ideilor antifasciste a intrat intr-un grup de partizani pentru a lupta impotriva fascismului.Arestat pe 31 martie 1944 si executat pe 5 aprilie la Poligonul National Del Martinetto.

Aceasta este una din multele scrisori publicate in cartea " Scrisorile condamnatilor la moarte a Rezistentei Italiene" scrisa de Piero Malvezzi.
M-au cuprins fiorii si lacrimile, lacrimi mari,sarate,  pline de durere si  in acelasi timp de drag pentru acesti oameni curajosi. Un tanar de 18 ani spunea in scrisoarea adresata fratiilor sai mai mici: " Deasupra trupurilor noastre neinsufletite, veti construi farul Libertatii! "
Frumos gand, superb as spune. Daca unui tanar de 18 ani i-as cere sa faca acelasi sacrificiu astazi pentru a cladi Farul Libertatii, m-ar trimite la naiba. Nu toti, desigur. Sper.





3 comentarii: