miercuri, 11 februarie 2015

Unbroken Laura Hillenbrand. Unbroken Angelina Jolie

    







    Citisem cartea intr-o perioada in care lumina de la sfarsitul tunelului mi se parea din ce in ce mai stinsa si opaca. La final ii multumisem Laurei Hillenbrand pentru ca a scris-o, pentru ca a pus in cuvinte viata unui om pe care am ajuns sa il cunosc si pe care astazi il admir nespus. Omul  prin care am primit mesajul de care aveam nevoie. Un mesaj frumos, atat de frumos. Povestea unui om de o superbitate incredibila. Povestea unui om care a ramas precum multi altii oarecum invizibil in istorie. O poveste plina de forta, de curaj, de traditie si iubire, tenacitate si valori.
Imi permit sa spun ca este povestea de care cu totii avem nevoie in viata, pentru a regasi putere cand avem de-a face cu probleme in viata de zi cu zi si cu si mai multe probleme care sunt inca nerezolvate .Vedem zilnic in ziare, la televizor, la telejurnal situatii infricosatoare de razboi, milioane de refugiati, crize sociale, economice,sanitare, mizerie politica cam in fiecare tara. Cred ca deseori cu totii ne intrebam cum se vor termina toate acestea si rareori gasim o solutie. Nu afirm ca aceasta poveste de viata le rezolva pe toate, asa intr-o clipire, insa cu siguranta ne aminteste de forta pe care fiecare om o are in esenta sa.


   Filmul Angelinei Jolie, filmul lui Louis de fapt, este de vazut. Nu spun asta din punct de vedere tehnic, caci sunt destul de ignoranta in capitol, insa este un film de vazut tocmai pentru a vedea in imagini viata acestui om, acestui erou, Louis Zamperini.




duminică, 8 februarie 2015

Tu ai o oglinda?



   Oglinzile nu folosesc la nimic.Nu au tactica. Un amic de-al meu spunea ca oglinzile ar trebui sa reflecteze putin…inainte de a reflecta imaginea cuiva.

    Mai sa fie! Fiecare dintre noi stie perfect cum arata lumea din jurul sau, dar nu stie cum este el… E o problema cu doua taisuri daca tu percepi imaginea ta prin intermediul celorlalti.
Daca de exemplu o femeie sau un barbat care iti place, reda o imagine urata despre tine, tu, dupa un timp, incet incet te convingi ca esti tare nasol. Si ce durere.Uneori
In schimb daca o femeie sau un barbat care iti place , iti spune ca esti un om grozav,ca in ochii sai esti cel mai cel si nu mai este nimeni ca tine…pai tu iti pierzi capul si ii juri iubire vesnica. Si ce tragedie. Uneori.

   Deci nicicum nu e bine.

   Tendinta asta de a se vedea prin ochii celorlalti este prezenta de multa vreme. Am observat insa in ultimii ani ca s-a amplificat oarecum, ideea de a fi acceptat de celalalt si de a fi vazut de celalalt precum un rege sau o zeita a frumusetii e cam peste tot. In ziare, in pseudo-ziare, pe la televizor, femei frumoase care dintr-o data nu se mai accepta, femei faimoase care considera imbatranirea un lucru nefiresc si absolut de evitat, femei care sar din sala de nastere in sala de fitness ca altfel cade cerul. Si la barbati se aplica cam acelasi lucru, desigur ,in afara de partea cu nasterea.

   Daca n-ar exista oglinzi ar fi mai bine.Ma refer la ambele, fie la cea pe care o aveti in baie, precum cea facuta din standardele celorlalti. Daca n-ar exista, probabil ca fiecare si-ar construi propria oglinda. O oglinda al sufletului si a mintii. Cu siguranta aceea e oglinda care graieste cel mai bine adevarul. Si s-ar multumi cu asta. Sunt oameni care fac lucrul acesta de sute, mii de ani si nu sunt putini. Sunt aceia care traiesc impacati, sunt aceia care ,pentru a se infrumuseta, devin mai buni, mai blanzi, mai plini de omenie. Si o fac natural, firesc. Aceia sunt oameni frumosi cu adevarat.Aceia sunt oamenii pe care ii indragesc. Oameni ca tine, dragule cititor.



Si acum o piesa care n-are nici o legatura, dar care sper sa va placa : 






sâmbătă, 7 februarie 2015

Sa mai scriem...


     Dimineata

    Am un coleg, proaspat insurat, care din cand in cand vine la serviciu cu o falca-n cer si una-n pamant. Zice ca isi iubeste nevasta, dar cateodata ar strange-o de gat. Pariez ca si ea are aceleasi ganduri uneori, zic in gand.
  “ Spune-i si tu o poanta buna si apoi sa vezi cum se insenineaza.”  Apropo de poante , cu ani in urma un iubit imi trimisese o scrisoare. Am sa va spun doar o parte:
"  Femeie, ingerule inselator! A spus Baudelaire.
   Femeie, cea mai frumoasa floare a gradinii! A zis Goethe.
   Femeie, esti toata viata mea! A zis o data un prieten de-al meu ginecolog. "
Restul scrisorii nu mi-l mai amintesc, insa stiu ca am ras in hohote cand am citit-o. Rad si acum.



   La amiaza

   La pauza de pranz am iesit cu o doamna. Doctorita in care ma incred cel mai mult. O femeie cam dilie, dar nespus de draga.
 Imi zice : "Lasa draguto, ca te duc eu intr-un loc fain”. Era frumos intr-adevar, foarte rafinat, distins.
 “Vin mereu aici ca imi aminteste de copilarie . Batranii meu nu aveau multi bani. Ma corectez, nu aveau deloc. Si stii ceva? Am avut o copilarie fericita, cu niste  lipsuri pe ici pe colo, dar fericita. Ia du-te tu si zi-le la pruncii de azi: Nu iti cumpar Iphone!...Sa vezi cum se plang ca viata lor nu mai are sens si zic in gand  ca au parinti nasoli. Nu toti ce-i drept, nu ma intelege gresit, dar cam asta e tendinta, iar la varsta mea imi permit sa trag niste concluzii… “
      Nataliè deviaza des de la subiect, vorbeste mult si are un caracter puternic. Sa te fereasca Sfantu sa te pui la cearta cu ea.  Imi imaginez ca atunci cand arde in intregime cina si serveste carbuni la barbatasu' , el ii spune: “Da draga, este un pic ars, dar nu-i bai.E foarte bun si-asa ” si infuleca rapid inainte ca ea sa-si dea seama  ca i-a spus aiureli.
“ A da, iti ziceam de acest loc si de copilarie. O data, cand am vandut toate zarzavaturile la piata , tata m-a dus la un restaurant de lux, ma rog , nu stiu daca era de lux, dar era cel mai frumos si mai impodobit local in care intrasem pana atunci. Acesta in care ne aflam acum e o copie fidela. Tin minte ca tata a ordinat pastrama de urs, iar eu, chiar cu cateva zile inainte, urmarisem o familie de ursi de la departare. Doamne!  tare dragi imi erau. Mi s-a rupt sufletul sa-i vad in farfurie. A trebuit sa mananc ca nu puteam sa fac mofturi la o astfel de ocazie , dar am plans mult pe urma. A fost o lectie de viata..."


   Seara

    Chiar acum la radio se da o piesa care de fiecare data cand o ascult vad altceva. Spus asa suna cam ciudat, nu sunt  precum Neil Harbisson, cel care aude culorile.El prin intermediul unui dispozitiv artificial reuseste sa auda culorile deoarece este bolnav de acromatopsie si vede toate lucrurile in nuante diferite de gri.A declarat ca de fapt oamenii nu sunt nici albi , nici negri. Suntem toti portocalii, iar culoarea pielii noastre variaza de la un portocaliu foarte deschis la un portocaliu foarte inchis.Cu totii avem aceeasi nuanta, insa o luminozitate diferita a culorii. O fi asa sau nu, nu stiu, insa este fascinant .Tare mi-ar placea sa aud verdele crud al ierbii, albastrul turcoaz sau culoarea mierii . Sau unul din apusurile pictate de Turner. Cine stie, poate il voi suna sa il intreb cum este.
   A da! Scuzati-ma, deviez de la subiect, nu stiu daca este efectul Nataliei asupra mea sau in ultimul timp cam deviez in general, in viata. Se poate si asta. Deviez din nou si ma intorc la cantec. O piesa a anilor ‘80 pe care o indragesc, o piesa plina de drama , de dor si durere, de despartiri , regrete . O piesa in care fiecare  vede altceva . Poate va place