duminică, 18 octombrie 2015

duminică, 8 martie 2015

Ziua internationala a femeii


 

       Simona Lazoni membru a fundatiei Pangea Onlus care se ocupa de drepturile si conditia femeii la nivel international, declara nu cum mult timp in urma:
     ” Adesea, această zi este percepută precum ziua in care se merge la pizza cu prietenele iar lucrul cel mai important al celebrării este faptul de a primi Mimosa sau alte flori. In acest mod noi suntem primele care fac din aceasta zi importanta, o zi goala si uitata ".
Ii dau plina dreptate. Nu ma intelegeti gresit,gestul de a oferi flori femeii dragi este induiosator, insa aceasta zi nu se rezuma doar la atat. 
 Sunt curioasa cum ar reactiona doamna Lazoni in momentul in care o femeie in ziua de 8 martie i-ar spune ca merge cu prietenele la un club de streaptese pentru a sarbatori( lucru care din pacate se intampla)….Cu siguranta starea de voma nu ar fi absenta.

      Astazi am deschis ziarul si am aruncat o privire la ultimele statistici in ceea ce priveste situatia in Italia. M-am bucurat oarecum ca totusi lucrurile in 2014 au luat o intorsatura spre bine. Nu cu mult, e adevarat, doar cateva cazuri in minus fata de 2013. 2013 fiind un an negru in ceea ce priveste violenta pe teritoriul italian, cu 179 de femei ucise, una la fiecare doua zile, iar 7 din 10 in contextul familiar, afectiv.Acestea au ocupat 36 % din toate cazurile de omor la nivel national. De la inceputul lui 2014 pana in 3 martie 2015, conform datelor publicate de Viminale , este ucisa o femeie la fiecare trei zile, iar numarul de femei care cer ajutor la diferitele centre impotriva violentei a crescut considerabil. Cam in urma cu un an jumatate intrase in vigoare legea impotriva uciderii femeilor in Italia si  Isabella Rauti, presedinta organizatiei internationale Hands off Women a publicat ieri cateva consideratii de luat aminte: “Suntem cu totii constienti ca legile sunt o conditie foarte necesara, insa nu suficienta daca nu exista un context de educatie permanenta in ceea ce priveste diferentele de gen, asa-numita educatie sentimentala. Legile nu sunt de ajuns daca nu exista in paralel si o revolutie culturala , deoarece la baza violentei de gen se afla motive legate de obiceiuri, mentalitate si cultura.”

In Turcia in schimb situatia este mult mai proasta, conform datelor publicate de Onu, in 2014 numarul de abuzuri si violente asupra femeilor a crescut cu 40 %. In luna februarie o fata de 20 de ani a fost ucisa de catre soferul autobuzului in care calatorea deoarece s-a opus tentativei de abuz sexual. Ziua urmatoare multe, prea multe ziare  au fost pline de declaratii cum ca fata era de vina fiindca avea o fusta prea scurta si astfel a provocat barbatul . Pe de alta parte au urmat zile de proteste din partea ambelor sexe.

In Somaliland la inceputul lunii o alta fetita in varsta de 11 ani s-a sinucis in urma unui viol, iar Hodan Gurey , purtatorul de cuvant a unei asociatii din Erigavo, spune: “ Violenta si abuzurile asupra femeilor pe teritoriul nostru sunt in continua crestere. O societate sanatoasa nu permite violul asupra fetitelor.”
Organizatia National Women’s Network si Action Aid au publicat alte date conform carora in Somalia 98% din femei sunt supuse la practica de mutilare genitala, iar 94 % in Somaliland.

In Afghantistan, se stie ca nu e tocmai un lucru placut sa fii femeie, iar in aproprierea zilei de 8 Martie voluntarii asociatiei Afghan Peace Volunteers au iesit in strada sa protesteze, Barbatii s-au imbracat in burqa iar unul dintre ei a declarat : “Unul din cele mai eficiente modalitati pentru a intelege cum se simte o femeie umbland cu burqa este sa il porti. Noi vrem ca femeile noastre sa se poata imbraca cum vor.”
Iar lista din pacate este extrem de lunga si plina de situatii diferite care se intampla chiar si in tarile pe care le consideram dezvoltate. 
Consider ca nu trebuie facuta o lupta, cum deseori vad ca se intampla, feministe care acuza toti  barbatii la mod general ,iar ei raspund cu aceeasi moneda. De altfel e demonstrat ca femeia nu este mai presus de barbat si nici vice-versa, suntem pur si simplu diferiti. S-a vorbit mult despre egalitate, insa suntem inca departe de a ajunge acel statut, este un fapt ca in ceea ce priveste locul de munca, salariul lunar, functiile in pozitii de conducere,etc. lucrurile nu sunt tocmai egal impartite intre barbati si femei.

E bine sa ne amintim de aceste lucruri si sa luam parte cum si cat putem. Astept cu nerabdare ziua in care voi citi si voi simti pe pielea mea ca lucrurile s-au indreptat.
Astfel urez  cu mare drag  La multi ani tuturor cititoarelor si sa nu uitam scopul si sensul acestei zile!



sâmbătă, 7 martie 2015

Susan III

 Nu am intalnit niciodata pe cineva care sa fie atat de comfortabil, atat de real in fata aparatului de fotografiat. Cu siguranta unui copil oricat i-ai spune tu cum sa stea si ce sa faca, va face ce, cum si cand va vrea el.
Susan nu a fost o exceptie insa in cateva fractiuni de secunda daruia niste expresii pe care nu mi le asteptam. Am prins cateva, cele mai multe insa le-am vazut si atat...








Susan II








vineri, 6 martie 2015

Susan

     Ma sunase o doamna spunandu-mi ca ar dori sa ii fac niste fotografii fetitei sale. Am acceptat desigur. Insa nu pot sa spun ca am fost linistita. Desigur, e mai misto cand cineva zice: Mi-au spus sa fac si sa dreg si am facut totul imediat, a fost floare la ureche.
      Temerea mea era legata de faptul ca poate nu voi reusi sa creez  legatura si increderea necesara in atat de putin timp cu o copila in varsta de doar 5 anisori care nu m-a vazut niciodata. Daca e timida? Daca nu ii va placea? Daca si daca si daca…

       Preocupari inutile. Cand ne-am intalnit ne-am lipit una de cealalta instantaneu. Lumea vazuta prin ochii copiilor e mereu  extrem de fascinanta , iar  Susan este o explozie de bucurie. Cu siguranta e un copil fericit.

     A fost o onoare pentru mine sa petrecem impreuna o intreaga dupa-amiaza in care mai mult ne-am jucat. Ceva din joaca noastra mai jos










miercuri, 11 februarie 2015

Unbroken Laura Hillenbrand. Unbroken Angelina Jolie

    







    Citisem cartea intr-o perioada in care lumina de la sfarsitul tunelului mi se parea din ce in ce mai stinsa si opaca. La final ii multumisem Laurei Hillenbrand pentru ca a scris-o, pentru ca a pus in cuvinte viata unui om pe care am ajuns sa il cunosc si pe care astazi il admir nespus. Omul  prin care am primit mesajul de care aveam nevoie. Un mesaj frumos, atat de frumos. Povestea unui om de o superbitate incredibila. Povestea unui om care a ramas precum multi altii oarecum invizibil in istorie. O poveste plina de forta, de curaj, de traditie si iubire, tenacitate si valori.
Imi permit sa spun ca este povestea de care cu totii avem nevoie in viata, pentru a regasi putere cand avem de-a face cu probleme in viata de zi cu zi si cu si mai multe probleme care sunt inca nerezolvate .Vedem zilnic in ziare, la televizor, la telejurnal situatii infricosatoare de razboi, milioane de refugiati, crize sociale, economice,sanitare, mizerie politica cam in fiecare tara. Cred ca deseori cu totii ne intrebam cum se vor termina toate acestea si rareori gasim o solutie. Nu afirm ca aceasta poveste de viata le rezolva pe toate, asa intr-o clipire, insa cu siguranta ne aminteste de forta pe care fiecare om o are in esenta sa.


   Filmul Angelinei Jolie, filmul lui Louis de fapt, este de vazut. Nu spun asta din punct de vedere tehnic, caci sunt destul de ignoranta in capitol, insa este un film de vazut tocmai pentru a vedea in imagini viata acestui om, acestui erou, Louis Zamperini.




duminică, 8 februarie 2015

Tu ai o oglinda?



   Oglinzile nu folosesc la nimic.Nu au tactica. Un amic de-al meu spunea ca oglinzile ar trebui sa reflecteze putin…inainte de a reflecta imaginea cuiva.

    Mai sa fie! Fiecare dintre noi stie perfect cum arata lumea din jurul sau, dar nu stie cum este el… E o problema cu doua taisuri daca tu percepi imaginea ta prin intermediul celorlalti.
Daca de exemplu o femeie sau un barbat care iti place, reda o imagine urata despre tine, tu, dupa un timp, incet incet te convingi ca esti tare nasol. Si ce durere.Uneori
In schimb daca o femeie sau un barbat care iti place , iti spune ca esti un om grozav,ca in ochii sai esti cel mai cel si nu mai este nimeni ca tine…pai tu iti pierzi capul si ii juri iubire vesnica. Si ce tragedie. Uneori.

   Deci nicicum nu e bine.

   Tendinta asta de a se vedea prin ochii celorlalti este prezenta de multa vreme. Am observat insa in ultimii ani ca s-a amplificat oarecum, ideea de a fi acceptat de celalalt si de a fi vazut de celalalt precum un rege sau o zeita a frumusetii e cam peste tot. In ziare, in pseudo-ziare, pe la televizor, femei frumoase care dintr-o data nu se mai accepta, femei faimoase care considera imbatranirea un lucru nefiresc si absolut de evitat, femei care sar din sala de nastere in sala de fitness ca altfel cade cerul. Si la barbati se aplica cam acelasi lucru, desigur ,in afara de partea cu nasterea.

   Daca n-ar exista oglinzi ar fi mai bine.Ma refer la ambele, fie la cea pe care o aveti in baie, precum cea facuta din standardele celorlalti. Daca n-ar exista, probabil ca fiecare si-ar construi propria oglinda. O oglinda al sufletului si a mintii. Cu siguranta aceea e oglinda care graieste cel mai bine adevarul. Si s-ar multumi cu asta. Sunt oameni care fac lucrul acesta de sute, mii de ani si nu sunt putini. Sunt aceia care traiesc impacati, sunt aceia care ,pentru a se infrumuseta, devin mai buni, mai blanzi, mai plini de omenie. Si o fac natural, firesc. Aceia sunt oameni frumosi cu adevarat.Aceia sunt oamenii pe care ii indragesc. Oameni ca tine, dragule cititor.



Si acum o piesa care n-are nici o legatura, dar care sper sa va placa : 






sâmbătă, 7 februarie 2015

Sa mai scriem...


     Dimineata

    Am un coleg, proaspat insurat, care din cand in cand vine la serviciu cu o falca-n cer si una-n pamant. Zice ca isi iubeste nevasta, dar cateodata ar strange-o de gat. Pariez ca si ea are aceleasi ganduri uneori, zic in gand.
  “ Spune-i si tu o poanta buna si apoi sa vezi cum se insenineaza.”  Apropo de poante , cu ani in urma un iubit imi trimisese o scrisoare. Am sa va spun doar o parte:
"  Femeie, ingerule inselator! A spus Baudelaire.
   Femeie, cea mai frumoasa floare a gradinii! A zis Goethe.
   Femeie, esti toata viata mea! A zis o data un prieten de-al meu ginecolog. "
Restul scrisorii nu mi-l mai amintesc, insa stiu ca am ras in hohote cand am citit-o. Rad si acum.



   La amiaza

   La pauza de pranz am iesit cu o doamna. Doctorita in care ma incred cel mai mult. O femeie cam dilie, dar nespus de draga.
 Imi zice : "Lasa draguto, ca te duc eu intr-un loc fain”. Era frumos intr-adevar, foarte rafinat, distins.
 “Vin mereu aici ca imi aminteste de copilarie . Batranii meu nu aveau multi bani. Ma corectez, nu aveau deloc. Si stii ceva? Am avut o copilarie fericita, cu niste  lipsuri pe ici pe colo, dar fericita. Ia du-te tu si zi-le la pruncii de azi: Nu iti cumpar Iphone!...Sa vezi cum se plang ca viata lor nu mai are sens si zic in gand  ca au parinti nasoli. Nu toti ce-i drept, nu ma intelege gresit, dar cam asta e tendinta, iar la varsta mea imi permit sa trag niste concluzii… “
      Nataliè deviaza des de la subiect, vorbeste mult si are un caracter puternic. Sa te fereasca Sfantu sa te pui la cearta cu ea.  Imi imaginez ca atunci cand arde in intregime cina si serveste carbuni la barbatasu' , el ii spune: “Da draga, este un pic ars, dar nu-i bai.E foarte bun si-asa ” si infuleca rapid inainte ca ea sa-si dea seama  ca i-a spus aiureli.
“ A da, iti ziceam de acest loc si de copilarie. O data, cand am vandut toate zarzavaturile la piata , tata m-a dus la un restaurant de lux, ma rog , nu stiu daca era de lux, dar era cel mai frumos si mai impodobit local in care intrasem pana atunci. Acesta in care ne aflam acum e o copie fidela. Tin minte ca tata a ordinat pastrama de urs, iar eu, chiar cu cateva zile inainte, urmarisem o familie de ursi de la departare. Doamne!  tare dragi imi erau. Mi s-a rupt sufletul sa-i vad in farfurie. A trebuit sa mananc ca nu puteam sa fac mofturi la o astfel de ocazie , dar am plans mult pe urma. A fost o lectie de viata..."


   Seara

    Chiar acum la radio se da o piesa care de fiecare data cand o ascult vad altceva. Spus asa suna cam ciudat, nu sunt  precum Neil Harbisson, cel care aude culorile.El prin intermediul unui dispozitiv artificial reuseste sa auda culorile deoarece este bolnav de acromatopsie si vede toate lucrurile in nuante diferite de gri.A declarat ca de fapt oamenii nu sunt nici albi , nici negri. Suntem toti portocalii, iar culoarea pielii noastre variaza de la un portocaliu foarte deschis la un portocaliu foarte inchis.Cu totii avem aceeasi nuanta, insa o luminozitate diferita a culorii. O fi asa sau nu, nu stiu, insa este fascinant .Tare mi-ar placea sa aud verdele crud al ierbii, albastrul turcoaz sau culoarea mierii . Sau unul din apusurile pictate de Turner. Cine stie, poate il voi suna sa il intreb cum este.
   A da! Scuzati-ma, deviez de la subiect, nu stiu daca este efectul Nataliei asupra mea sau in ultimul timp cam deviez in general, in viata. Se poate si asta. Deviez din nou si ma intorc la cantec. O piesa a anilor ‘80 pe care o indragesc, o piesa plina de drama , de dor si durere, de despartiri , regrete . O piesa in care fiecare  vede altceva . Poate va place



marți, 27 ianuarie 2015

Demis Roussos

Un ofiter imi spune: “Pana aici! Ai doar o ora la dispozitie dupa care ne vedem in alta lume. In aceasta ora nu te poti misca, nu poti vorbi cu nimeni, nu poti vedea nimic, poti doar sa asculti orice vrei tu”. Acestea fiind zise imi insiruie o sumedenie de cantareti , moflaind guma de mestecat.

Nu aleg nici una din piesele propuse de el , aleg altele  care de-a randul anilor au devenit practic bucati din mine, melodii pe care atunci cand le ascult, retraiesc toate povestile, emotiile, intamplarile legate de acele piese. Printre acestea desigur se afla si piesele lui Demis Roussos. Se zice ca aristul a murit alaltaieri. Refuz sa cred asta, acum in timp ce ascult It’s five  O’clock este mai viu si mai sensibil ca niciodata, este un arist cu ochi blanzi pe care mereu l-am considerat un domn plin de omenie. Poate e inselatoare ideea mea despre el, dar ce nu e?  Il ascult si imi amintesc de discurile mari de vinil pe care tatal meu le punea la gramofon  si ma intrebam cum de iese muzica aceea atat de frumoasa dintr-un disc negru ,rotund? Cum reuseste Demis sa traiasca acolo? Nu ii este greu, nu se simte singur? Tata radea. De atunci au trecut multi ani, insa uimirea si dragul meu pentru acest om nu au trecut. 



miercuri, 14 ianuarie 2015

The Salt of the Earth

The salt of the earth

Niciodata nu m-am gandit ca omul ar putea fi descris precum sarea pamantului...
Prin acest film am redescoperit un om care iubeste rasa umana in cel mai profund mod si se intreaba cand si cum aceasta se transforma in fiara sau calau. Salgado raspunde mimetic la aceste intrebari.
Daca as avea un copil, acesta ar fi unul din documentarele pe care as dori sa il vada si sa il inteleaga pe deplin.
Un documentar poetic.
Un documentar puternic care te loveste cu mare forta.
Un documentar realizat de oameni sensibili si frumosi.
Un documentar dedicat operelor unui mare artist care arata groaza genocidului din Rwuanda, greutatea migratiei, dar face loc sperantei si bucuriei prin recenta lucrare, Genesis, un tribut adus Pamantului si creaturilor sale.

Daca il veti vedea sau l-ati vazut, impartasiti impresiile voastre.

Cu drag,