miercuri, 29 mai 2013

Ajutor și sfaturi




Duminica aceasta va trebui să realizez un remake al posterului Thriller a lui Michael Jackson pentru un proiect important despre care, însă, nu pot spune multe acum.
Întrebarea mea este: Cum se pot realiza din punct de vedere tehnic acele umbre? Specific că aparatul meu foto este destul de bazilar, un Nikon D5000, iar fotografiile vor fi realizare în aer liber (ora apusului sau noaptea).
Mi s-a propus la ultimul moment, iar timp pentru un studiu aprofundat nu este...De aceea câteva sfaturi ar fi extraordinar de utile!
Mulțumesc foarte mult!



p.s. email: aerv.vera@gmail.com





vineri, 24 mai 2013

Lumina și fotografiile

M-am tot chinuit să studiez lumina, să o captez în fotografii aproape în mod obsesiv până îmi reușea câte una după o mie de încercări. Și cam așa timp de câteva zile până când m-a pufnit râsul văzându-mi reflexia în obiectiv în timp ce-l schimbam; aveam o frunte încruntată cu 10 riduri mai multe decât de obicei și o expresie de om nervos, ofticat și pregătit de ceartă. Și mi-am amintit de Monet care începea o pictură la apus, iar după o jumătate de oră  îi zicea disperat la nevastă-sa să îi aducă o altă pânză că lumina s-a schimbat, la fel ca starea de spirit și trebuia să o ia de la început. De asta mereu mi-am imaginat-o pe soția lui pe fugă, dintr-un capăt în altul, împiedicându-se câteodată de șorț și cărând pânzele astea peste tot; o femeie care înghițea în liniște schimbările și exigența bărbatului ei...
Pe urmă am citit fel și fel de articole, unele utile, altele mai puțin, din care sper că am mai învățat ceva...Dacă voi reuși să cuprind în imagini lumina aceea caldă, aproape tactilă, nu știu, vom vedea. Iar dacă nu îmi va reuși, știu însă că nu mă voi mai încrunta și voi savura doar procesul cu rezultatele sale bune sau mai puțin bune...Cam atât.





marți, 14 mai 2013

Cancer la sân

Probabil ați citit articolul scris de Angelina Jolie, publicat de New York Times. Sigur că nu este singurul caz, dar celebritatea pe care o are a atras atenția presei, care acum văd că publică tot felul de articole în doar câteva ore, dar și altor femei care se confruntă sau nu cu această boală.
Mama mea timp de zece ani a trăit cu teama aceasta zi de zi. Fiind copil pe atunci nu  prea îmi dădeam  seama despre ce era vorba, ea având mereu grijă să mă protejeze de suferințe. Țin minte însă ziua în care a cedat emoțional la vestea dată de un medic că ar trebui să facă mastectomie la unul din sâni.Pe urmă a fost la alt medic care i-a dat alt diagnostic și tot așa pe perioada anilor. Ziua în care i s-a spus că e în afara oricărui pericol, a plâns. M-a luat în brațe tare plângând și spunându-mi că va fii lângă mine. Aș fi vrut să fi avut capacitatea și maturitatea pe atunci să o fi înțeles pe deplin, să o fi sprijinit cu forță și optimism.
În urmă cu o lună jumătate o veste ca un cuțit din nou a lovit. Alt nodul, alte preocupări, griji care îți provoacă senzația că ai o piatră care te împiedică să respiri...La ultima consultație trei medici au rămas uimiți când au văzut că nodulul dispăruse și nici astăzi nu au înțeles cum e posibil...Din nou mama a început să zâmbească cu toți dinții ei mari și frumoși. Din nou liniștea din punctul acesta de vedere s-a stabilit în familia noastră...



Articolul, mai jos.

miercuri, 8 mai 2013

Jasmine si chitara

Jasmine s-a apropiat treptat și elegant, așa, precum o felină care urmărește ceva, până când m-am nimerit cu fetița pe pătura mea. Am mâncat împreună salată de orez și am învățat-o să cânte la chitară, iar eu am  rămas din nou uimită de deschiderea și curiozitatea copiilor...Pauza de prânz a trecut într-o clipită , la plecare ne-am îmbrățișat ca și cum am fi fost deja prietene bune,  iar mâine sper să o întâlnesc din nou ca să îi dau fotografiile...