vineri, 27 iulie 2012

Înnot. Parc. Doi. Și una.


Cât am avut concediu am fost să înnot. Zilnic. Câte trei-patru ore . Mă gândesc că dacă n-aș fi făcut balet, cu siguranță aș fi făcut înnot.
Într-o seară, în una din primele seri, în drum spre casă de la bazin, am trecut printr-un parc. Am mers greu, încet, cu senzația că duceam toată apa din bazin pe umeri. În fața mea doi bătrâni. Soț și soție.El o ținea de braț cu tandrețe. Ei îi tremurau mâinile, mergea cu pași țârșâiți și dădea o sumă de alte semne de instabilitate posturală. Cel mai probabil Parkinson.
El îi povestea despre doi copii. Maria del Sol și John. Erau vecini, prieteni, iubiți. Furau deseori smochine. Iar baiețelul, într-una din zile s-a înnecat cu o smochină și a murit. Și așa John a ajuns în paradisul copiilor alături de Dumnezeu. Doar că John nu era fericit acolo, în paradis și a fost întrebat ce poate dori mai mult de atât. Băiatul i-a răspuns printre lacrimi că vrea să se întoarcă pe pământ, lângă Maria del Sol.
 Iar Șeful Mare i-a zis că nu se poate, că e împotriva firii, e împotriva oricărei legi. Dar văzând că puștiul nu avea consolare,i-a oferit o singură posibilitate: ” Ai să te întorci pe pământ. Doar că nu vei fi cel de acum, ci omul din tine la 80 de ani. Iar dacă Maria del Sol te va recunoaște și în condiția aceasta, îți vei recăpăta vârsta ta de copil. Iar dacă nu, vei trăi câtă vreme va mai rezista corpul tău bătrân”.
Cum s-a sfârșit povestea n-aș știi să spun. Am căzut pe gânduri și m-am întrebat că dacă ar fi să mă vezi acum, la vârsta 80 de ani, m-ai mai recunoaște? Ai mai știi că la un moment dat ne-au unit niște fire invizibile?
 Și mi-am mai zis că dacă ar fi să am vreodată o fată, mi-ar place să o cheme Maria del Sol.



miercuri, 25 iulie 2012

O dorință




Și azi am dat de un deștept care consideră că săgețile sunt doar pentru indieni. Incluse și alea de circulație.
Și azi mi-am dorit intens, m-am rugat să vină o zi când o să pot munci de acasă, dintr-o căsuță cocoțată pe un deal și înconjurată de o livadă de pomi fructiferi.
Și ,cine știe, într-o zi, poate, mi se va îndeplini dorința.







Mai priveste si in sus
















luni, 23 iulie 2012

Diferența dintre noi




” - Știi, singura diferență dintre noi toți este că unii dintre noi au fost iubiți, iar alții nu. ” ,
îmi spunea cineva cu câțiva ani în urmă. M-a zguduit atunci. Mă zguduie și astăzi. Poate pentru că face parte din esența noastră, a  lucrurilor în general...





sâmbătă, 21 iulie 2012

Cap si borcan. Goale ambele.


Am profitat de ultima zi de concediu și am fost sa duc niște flori și-un gând unei persoane dragi. Am mers până acolo într-o plimbare, cu pași lenți într-atât încât am ajuns abia la asfințit. Mă temeam că deja ar fi închis.
Dar nici pomeneală. Înăuntru o turmă de turiști. Niciodată n-am văzut atâta zarvă într-un cimitir. Ceea ce zicea ghidul despre oamenii de pe plăcuțe nu interesa pe nimeni. Oamenii aceia și povestea lor, de fapt, nu interesau pe nimeni. Erau importante doar pozele în ipostaze care mai de care alături de morminte pe care erau scrise nume importante de care au auzit că sunt faimoase. Și atât.
Și pot să spun fără remușcări că unora în loc de un cap gol, le-ar fi mai bine cu un borcan. Zău așa!
La fel de gol, ca să nu fie prea greu de dus. Ar putea avea și ochi. I-aș putea face chiar eu. Cu Markerul. Sau cu hârtie, ca să nu se mai plângă ăștia de la reciclări...





.

miercuri, 18 iulie 2012

Ce obicei am

Mulți atunci când se uită la tv, la un film, la un meci,la o emisiune, sau pur și simplu țin ochii fixați în cutie fără să știe la ce, mănâncă alune. Sau floricele. Sau fistic. Sau un măr. Sau beau apă minerală.Sau bere. Sau suc. Și nu neapărat pentru că le-ar fi foame sau sete, ci așa, din obicei, din relax sau fără să știe nici ei de ce. Și eu am obiceiul ăsta. Beau deseori ceai de scorțișoară și când am hârtie de aruncat, o modelez. Ieri mi-au rămas niște resturi de coli colorate. Și tare m-am mai jucat cu ele.

Mai jos, pe rând:
 Kermit din Muppets





Și-o floare










Ghindoc





duminică, 15 iulie 2012

Budincă de casă

Prefer de 100 de ori mai mult budinca de casă decât cea praf din plic. Pentru că are multe ouă și lapte proaspăt. Și pentru că îți rămâne gustul dens atât de parfumat și bun.







sâmbătă, 14 iulie 2012

Merele și coșul


Odată, un om deștept m-a învățat să nu pun niciodată toate merele într-un singur coș.
Mi-a luat timp să pun în aplicare ceea ce m-a învățat că știți cum sunt anii tinereții. Perioada aceea în care crezi că totul e posibil, la orice oră.Perioada în care crezi că faimoșii cai verzi pe pereți chiar există și visezi intens la ei. Ba chiar crezi că toată omenirea e la picioarele tale.
Ei, depășit timpul respectiv, am început să pun merele în două, trei, patru coșuri. Atât pe plan profesional cât și pe cel personal.Și tare bine mi-a prins.Și tare îi mai mulțumesc acelui om.
Toate acestea mi-au revenit în minte azi după-amiază când am cules din grădină singura roșie care s-a copt până acum. Iar lângă mine erau două coșuri...






duminică, 8 iulie 2012

Nimic.

Mi-e greu să mă obișnuiesc cu despărțirile. Crunt de greu. Chiar și de oameni pe care îi iubesc, dar cu care n-am apucat să stau vreodată la o masă, la un pahar de vin.
 Poate pentru că am pierdut mult încă de dinainte să apuc să vorbesc, poate că sunt eu o fire sensibilă, sau pur și simplu n-am înțeles o iotă din ce trebuia să înțeleg.
Dar când acestea sunt definitive mi se rupe o bucată din suflet și o duc cu ei acolo undeva, unde trebuie să fie tare frumos.Și câteodată mă gândesc că într-o zi n-are să mai rămână nimic din el.




joi, 5 iulie 2012

Christiane (2)


Am stat la poze în jur de o oră . Am folosit lumina naturală, două lămpi de grădină și am povestit o grămadă de lucruri. Zicea că îi place mult Robbie Williams și așa am aflat că a făcut o piesă cu Nicole Kidman.Și fără să-și dea seama cu acel clip mi-a dat și o idee nemaipomenită cum să mă tund...
Câteva fotografii din shooting-ul nostru, mai jos.





























Christiane (1)

Am văzut-o pentru prima oară în urmă cu 8 ani. Era micută și tare speriată. Se ascundea mereu după colega mea cu care lucram ca ghid turistic. O adusese atunci din Africa, făcuse aplicația pentru adopție cu  mult timp în urmă și s-a lovit de tot felul de probleme până a adus-o.
Acum e o domnișoara în toată regula, mai înaltă cu jumate de cap decât mine și foarte dezinvoltă în fața camerei...V-o prezint pe Christiane!


























miercuri, 4 iulie 2012

Tren. Bordeluri. Acasă

M-am întors acasă cu trenul...Proprietara pensiunii m-a dus până la gară, o femeie excepționala despre care v-am mai povestit...
Din gară am luat un tren vechi, foarte vechi, dar îngrijit cu atenție și elegant. S-ar putea compara cu Orient Express-ul cu toate că lipseau veiozele roșii și băile cu multe oglinzi. Asta pentru că unele compartimente din Orient Express erau folosite pe post de bordeluri. Bordeluri fixe de care ofițerii din armata germana se bucurau la Limoges între 1942 si 1945.  Am ajuns repede, dar cu toate acestea am avut timp să mă uit pe geam, să admir splendoarea Toscanei în mijlocul verii...Am tras și câteva cadre cu noul aparat pe film.Sper că mi-au ieșit măcar două, hihi...
În grădină e răcoare, Coco e bucuros că ne-am întors, iar la radio se aude asta...

duminică, 1 iulie 2012

Intinsa in iarba si normalul


Am scapat de renovari, casa arata bine, iar eu sunt multumita.
Am venit la pensiunea unei doamne, in inima toscanei, unde e de zece ori mai racoare decat in piazza Santa Croce si tot de atatea ori mai liniste...

Acum seara, intinsa in iarba, in haine lejere de in, cu esarfa care mai flutura cand sufla vantul, cu ochii care curpind cerul plin de stele. Am cautat pe bajbaite carul mic si carul mare, caci fara ochelari nu vad nici la un metru, dar mai pana in spatiu ...Si toate acestea in timp ce greierele nu departe de mine canta o serenada lunii...
Simplitatea si normalul ma surprind si ma bucura. Si nici nu stiu daca e bine, normal sau gresit sa fie astfel...