joi, 4 octombrie 2012

Cum a fost ziua de ieri

 Am fost întrebată dacă aș putea să fac o prezentare despre barocul italian în arhitectură. Zic că da, sigur, cum să nu. Fără să iau în considerare faptul că  explicația barocului în franceza stricată pe care o vorbesc eu, ar fi fost, poate, mai mult amuzantă decât interesantă. Dar la urma urmei, doream doar să nu rămână indiferentă. Vroiam să și-o amintească. Sau măcar o parte din ceea ce înseamnă arhitectura barocă italiană. Asta pentru că țin minte cum mi-a fost prezentată mie atât în liceu ,cât și pe urmă în facultate, de profesori de arte care aveau un buton secret. Cum intrau în clasă, apăsau butonul ăsta secret și ieșea cunoștința despre baroc, așa, ca produsele din supermarket pe banda aia rulantă.Rămâneai de cele mai multe ori indiferent, dacă nu aveai tu un interes personal...
În ziua următoare s-a întâmplat să mă trezesc târziu,am plecat cam șifonată, m-am dat cu mascara în oglinda retrovizoare, cu piciorul pe accelerație în timp ce un soare, rotund, gras și roșiatic se ridica tot mai sus, și mai sus...Am intrat în sală, în public majoritatea elevi de la un liceu artistic, mai o tanti curioasă, mai un necunoscut. Liniște completă. Emoții.
După o introducere rapidă, au urmat exemple al jocului mereu prezent in arhitectura barocă.
Surpriza omului din secolul XVII, îmbrăcat cu șosetele lui fine de mătase albe pân la genunchi, cu peruca pompoasă, cu un exces de fard pe față, un om pe care dacă l-ai vedea azi pe stradă, l-ai confunda cu Lady Gaga; ei, surpriza acestui om care atunci când vedea piazza Campidoglio din Roma, credea inițial are o structură pătrată. Doar că  în timp ce intra și parcurgea piața, observa, foarte minunat, că  e de fapt trapezoidală.
Înșelăciunea aceea vizuală care imediat în momentul următor venea descoperită, era foarte folosită.
La fel cum era gluma artistului. O glumă care n-are nici-o treabă cu emisiunile astea în care se joacă fel și fel de feste. Aia cred că numa gluma nu e când , după ce te face să devii isteric,vine un bufon și-ți zice: Hahaha, era o glumă. Acum râzi fraiere!,haha, iar nefericitul e mai  degrabă  în stare să-i arunce un bolovan în cap,  decât să râdă. Gluma sau mai bine zis jocul ,în arhitectura barocă,era inteligent și avea scopul de a transmite ideea că totul e aparent, că viața e efemeră, că convingerile omului sunt ușor de dat peste cap...Iar dacă cei prezenți acolo au rămas măcar cu ceva, sunt mulțumită.
Mă  întorc  la hotel.Mă schimb fuga,fuga în trening și adidași și plecăm la o drumeție în parcul-pădure Bois de Bologne. Ce emoție, ce energie, ce parfum și aer proaspăt în acest loc. Ce mult mi-am dorit să ajung. Și ce cromatism lasă toamna în urma ei. Mă bucur ca un copil să pot mirosi flori pe care le-am văzut doar prin revistele de grădinărit, iar tu mă privești duios.
Am ajuns și la grădina lui Shakespeare, numită așa nu pentru că ar fi fost el pe acolo,ci pentru că au încercat să planteze din fiecare fel de plantă despre care vorbea el în piesele sale. Asta da nebunie. Și ce nebunie frumoasă e le Jardin Shakespeare. Și ce frumos cuprind ochii tai căprui minunăția asta din jur...



12 comentarii:

  1. e grozav ce bagaj cultural ai si imi place mult cum povestesti jucaus, detasat si in acelasi timp ne faci sa simtim intens.
    multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce relaxanta este povestea ta, simti mirosul florilor, vezi piata si chiar omul cu sosete albe si peruca....:))
    Mi-a placut foarte mult cum ai scris!
    O seara frumoasa Vera!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Minnie.
      Te astept cu drag pe aici...

      Ștergere
  3. voie buna si nunai clipe frumoase iti doresc in continuare în sejurul tau parisian! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca a fost singura zi in care am vazut si altceva decat doar metrouri, taxiuri si geamuri termopan...

      Ștergere
  4. ai scris intr-un ritm trepidant dar chiar asa sa nu ne arati nicio fotografie?
    vrem sa vedem si noi toamna prin ochii tai :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt o școlăriță , numai ochi ..și urechi.
      Doamna profesoară, lecția dumneavoastră m-a uns pe suflet.
      Toate sunt relative pe lumea asta- important este, cred, să știi să te bucuri de frumusețea clipei.
      Mi-e dor de casele voastre, cu flori în jardiniere, de străduțele pietruite, urcând și coborând încoace și în colo. Mai dor și mai dor îmi este de piețe și de fântâni!
      Sper să mai pot țipa o dată, dacă voi la ajunge la Fontana di Trevi noaptea, când , impudică, luna va fi aproape nud.
      Și la mine este o toamnă mai frumoasă decât orice grădină din reviste.
      Să fii iubită, Vera!

      Ștergere
    2. @pandhora: Fotografiile inca sunt in proces de developare. De altfel, ma bucur ca ti-a placut

      Ștergere
    3. @INCERTITUDINI: Chiar asa?Daca vine din partea dumneavoastra nu pot decat sa ma bucur...
      Da, iar vrand, nevrand ati spus un altru lucru cheie din arta baroca italiana: ideea aceasta de a te bucura de clipa, de moment, e prezenta in majoritatea operelor din acea epoca.
      Reveniti!

      Ștergere
  5. te-am urmarit si trait odata cu tine, emotii, graba, toamna, gingasie. parca atunci cand te citesc devin mai buna si cred ca lumea e mai frumoasa. iti multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iti multumesc. Ma bucur ca iti este bine aici pe blog.

      Ștergere