marți, 28 august 2012

Fotografie. Oncologie. Bine. Rau.



Cu ocazia renovarilor, am transformat camera de pictură si meșterit, într-o camera obscură. Se adună acolo o grămadă de sentimente. Când de nerăbdare, de dezamăgire când imaginile iasă foarte departe de cum vroiam eu inițial. Când de bucurie, de uimire când vezi cum în tăvița cu revelator pe hârtie apare imaginea, așa, treptat ca într-un vis...Soluțiile pentru developare le cumpăr de la  o doamnă care are un mic studiou în capătul celălalt de oraș.Aflasem despre ea de la un amic și am plecat acolo de îndată. Am căutat studioul, m-am tot învârtit pe străzi, m-a prins ploaia, fără umbrelă, m-am băgat sub acoperișul unei parcări. L-am sunat să-mi zică din nou adresa că poate am înțeles greșit și caut pe unde nu trebuie...
Când în final am găsit locul, o tanti micuță de statură și slabă mi-a deschis și m-a invitat înauntru. Studioul se afla într-un apartament duplex și șcria mic, în dreptul numelui, ”Studio fotografico”, iar eu, care văd ca un liliac, n-am văzut...
Ea  de meserie oncolog, specialistă în cancerul la sân zice că a renunțat la job și acum face altceva. ”Dar haide să îți arat studioul și să-mi spui ce ai nevoie” .
În timp ce îmi explica cantitățile de la soluții,  mă tot întrebam de ce a renunțat la meserie și s-a apucat de fotografie? Nu putea să le facă pe amândouă? Sau era una din categoria ălora care numără doar banii și pe pacienți nu dau doi lei? Dar n-am mai întrebat-o căci s-a oprit ploaia și am zis să plec până nu începe iarăși.
Ne-am mai întâlnit și pe urmă. Am vorbit despre lucruri. Printre care și despre faptul că atunci când te lovește boala, inițial,  nu știi încotro s-o iei. Te întrebi a cui e vina, după ce înțelegi că nu e a nimănui în unele cazuri, te întrebi de ce ție. Ce se va alege de tine, ce se va alege după tine. De copii, ce se va mai alege.Dar de bărbat...Apoi unii se mulțumesc cu înc-o zi, înc-o oră,  iar alții îl blesteama pe Dumnezeu pentru  nenorocirea lor..
”Obișnuiam să le povestesc mitul reginei amazoanelor, mai ales celor mai tinere, despre  Hipolita, care și-a tăiat sânul stâng ca să poată trage  mai bine cu arcul . Și nu era considerată nici-o mutilare, iar ea tot la fel de femeie a rămas. Până într-o zi când n-am mai putut să le spun nimic și nici n-am mai putut să văd cum pacientele intrau  în cabinet ca în locul în care le-ar fi fost luată toată esența și frumusețea  lor de femei.” Și a tăcut. Am tăcut și eu, sorbind încet din ceai și uitându-mă la fotografiile de pe pereți, multe dintre ele cu foste paciente, majoritatea alb-negru. Acum se ocupă cu prevenirea bolii prin fotografie, prin expoziții pe tema aceasta și fel și fel de conferințe adresate publicului larg. Zice că îi face bine și că vine acasă împăcată.
Am fost pe la ea astăzi. Mi-a mai arătat niște poze, printre care una, color,cu ea  de acum 10 ani. ” Am fost la un curs la Bruxelles cu ăștia de la clinică.Prima oară când am ieșit și noi din țară iar aia de la  aeroport au încurcat valizele și am plecat cu o alta.”...
Și așa s-a ales cu poza asta în sala de recepție a hotelului, îmbrăcată în rochia alteia, cu flori mari închise la culoare si volănașe de-un violet țipător...” Ăștia și cu bărbatămiu  făceau plecăciuni grotești: ” Respectele noastre,   doamnă Marcheză!”  și râdeau ca nebunii...iar eu abia mă vedeam în rochia aia, că mă vezi și tu cât sunt de îngrămădită...”
Am plecat de la ea râzând.


6 comentarii:

  1. conteaza atat de mult sa-ti gasesti drumul...oricat de tarziu ar fi...
    "vine acasa impacata"...mare lucru...

    RăspundețiȘtergere
  2. tulbura toare poveste! încerc sa ma pun în situatia doctoritei... cred ca si eu as fi facut la fel... Adica, nu! nu as fi putut niciodata sa studiez medicina! NU!
    Ma bucur ca m-am orientat în cu totul alta directie :)
    Vera, multumesc pentru acest minunat moment...
    Noapte buna! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai o comoara de suflet,Vera. Sa-ti fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna dimineata. Frumos scris. Trist text. Bine. Rau.
    Sa ai o zi faina.

    RăspundețiȘtergere
  5. stii ca mereu cand vin la tine ,plec c-o stare de liniste adanca, ce-mi cade tare bine pe suflet.
    bine, rau, asta e viata. bine ar fi daca am putea sa ne bucuram mai putin la cele bune si sa ne intristam la fel de putin la cele mai putin bune, dar oare am mai simti gustul naucitor al vietii?

    RăspundețiȘtergere
  6. Have you еѵеr cоnsideгed creating an ebook оr gueѕt authorіng on other
    sіtеs? I haνe a blοg baѕed upon on thе same ideas yοu diѕcuѕѕ and woulԁ love
    to havе уou share ѕome stories/information.
    I κnoω my readers woulԁ enϳοy youг wоrk.
    Ιf уou are еven rеmotely intегesteԁ, fеel freе
    to shoot me an email.
    Also see my page :: Dr. François Bérubé

    RăspundețiȘtergere