miercuri, 29 august 2012

Coco. Cocolean. Paradis


Îl adusesem acasă în urmă cu 12 ani. Era mic și năzdrăvan. Nu putea mânca morcovi întregi, nu putea ciuguli din ei, așa ca i-am dat pe răzătoare. S-a băgat cu capul în cutiuța cu morcov și dintr-un papagal cu căpșorul alb, s-a transformat într-unul portocaliu. Săracul, nu știa ce era în cutia aia.  Am râs pe burtă de el. Încă țin poza de atunci în portofel....
De altfel, l-am luat cu mine peste tot. Când s-a putut, iar când nu îl lăsam mamei.Îi tachina pisica într-un hal fără de hal, așa că de fie care dată când vorbeam, mă întreba cât mai e până vin să-l iau. Când intram în casă, numai gura lui se auzea. Se supăra crunt când îl lăsam singur, așa că îi lăsam pornit radioul, iar când veneam acasă saluta cum făcea ăla de radio. M-am chinuit mult timp până l-am învățat să vorbească. Iar el, în schimb, mi-a oferit zi de zi  o imensă bucurie și dragoste.
Iar acum s-a dus în paradisului păsărilor.Și mă umflă plânsul la gândul  că celelalte păsări poate nu-l vor înțelege, căci el vorbește limba oamenilor...
Dumnezeule, de ce nu m-ai luat și pe mine?

6 comentarii:

  1. mi-ai umplut ochii de lacrimi...
    >:D< >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Of Doamne, cât de rău îmi pare...Mi-ai amintit de Serafina. Paradisul lor, dragii de ei...R.I.P.

    RăspundețiȘtergere
  3. imi pare rau! stiu cum e sa pierzi un suflet drag...

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt convinsa ca acolo unde e limba pasarilor e aceeasi, nu va fi marginalizat pt ca te-a iubit...
    pt ca tu mai ai treaba aici de facut...
    iti trimit un gand bun sa-ti fie aproape!

    RăspundețiȘtergere
  5. oooooooo... dragaul Coco! Vera draga mea, imi inchipui ca l-ai iubit tare mult, dar... tu mai ai muuuuuuulte de facut aici, pe Pamant, pana sa te duci la întâlnire cu Coco in Paradis! Si el va privi permanent peste umarul tau....
    Mii de îmbratisari :-*

    RăspundețiȘtergere
  6. Oooof! Îmi pare tare rău pentru pierderea ta. Acum aproape un an în urmă, l-am pierdut şi eu pe dragul de Gălbenuş - un canar mic şi aşa de simpatic. Am tot scris despre el pe blog, căci făcea o grămadă de ghiduşii, mai ales când stăteam la masă. S-a stins dintr-o dată, într-o zi de toamnă, fără să mai apucăm să-l ajutăm cu ceva. Şi acum mă uit spre colivie şi-i simt puternic lipsa. Cum veneam acasă, aşa frumos mă saluta cu ciripitul lui vesel. Am rămas doar cu Cocolina - mai tânăra lui soaţă, acum o văduvioară singurică, care nu prea ştie să cânte cum o făcea talentatul ei soţior...
    Îţi doresc numai bine şi să-ţi fie inima alinată, după această pierdere...

    RăspundețiȘtergere