joi, 23 august 2012

Cartea neliniștirii




Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa am văzut-o la un domn dintr-un grup de turiști pe care îi îndrumam într-o vizita la domul din Florența. Asta se întâmpla acum vreo șapte, opt ani. Aia era căldură adevărată. Să urci 414 scări până sus, la 40 de grade, cu trupa de turiști după tine și să vorbești până ți se usucă gâtul. Așa, de vreo patru, cinci ori pe zi. Erau drăguți și ne dădeau microfoane. Tare mișto mai erau  că n-apucai sa dai bună ziua și să te prezinți că era gata bateria. Cred că dacă ar fi să fac din nou asta acum, mi-ar ieși limba de un cot. Deh, bătrânețea, haha!
 La urcarea si coborârea până  la lanternă, stăteam mereu în urmă. Să nu pierd niciunu pe drum și să mă lipsesc de mâinile care ”din greșeală” ajungeau pe partea de la șold în jos. Așa se făcea, ca într-una din zile,  am văzut la domnul din față cartea asta în mână.
Am căutat-o , am cumpărat-o și am luat-o cu mine în vacanță în 2006. M-am dus singură în Tenerife, am închiriat o mașină și m-am plimbat cu ea pe insulă, să-mi limpezesc ochii cu locuri frumoase.
M-am oprit, era pe înserate, o briză grozavă și suficientă lumină cât să văd să citesc. M-a cuprins lectura, se făcuse deja întuneric, am aprins farurile și am continuat să citesc lângă mașină până mi-am amintit că o închiriasem doar pentru câteva ore și trebuia să o duc înapoi. Și până am intrat să semnez niște foi, mașina nu mai era unde o lăsasem. O închiriaseră deja la alții. Domnul de acolo mă întreabă dacă am uitat ceva în mașină. Da, zic, o carte, dar nu e problemă...
Am recumpărat-o abia acum. De data asta nu s-a pierdut pe nicăieri și nici n-am lăsat farurile de la mașină aprinse. Doar m-am bucurat în sfârșit de ea, de la cap la coadă, de o carte de-o mare profunzime...



9 comentarii:

  1. Este o carte superbă! Nu doar că am citit-o, tot recitesc- o deschid la întâmplare și ..iată, pagina 447
    „„Reveriile mele: pentru că eu îmi creez prieteni atunci când visez, eu cu ei îmi petrec vremea.Cu imperfecțiunile lor diferite„.
    Să fii iubită, Vera!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) esti simpatica foc! si ce întâmplari iesite din comun!
    Ma întreb însa cum sa plece o fata frumoasa ca tine, singura în concediu?! si cum sa fie furata masina, la predare, din fata agentiei? si recuperata peste sase ani :))) Ah Vera! numai tie ti se poate întâmpla asa ceva! ;)
    PS: Trebuie sa-mi cumpar cartea neaparat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, nu era iesit din comun ci mancarea de toate zilele cum se zice. Am lucrat ca ghid o buna bucata de vreme.
      Se poate, se poate. A fost o decizie fulger, am luat biletele, am facut bagajul si am plecat...Haha! Cat despre masina, nu a fost furata.O inchiriasera deja la alti clienti
      PS: Sa imi spui cum ti s-a parut!

      Ștergere
  3. Cum zice Carmen, esti tare simpatica. Ai un stil cateodata ca faci si pe cel mai deprimat om sa rada. Ramai asa! O femeie cu capul pe umeri!

    RăspundețiȘtergere
  4. acum si sa vreau nu pot sa nu caut cartea...m-ai facut curioasa :)
    414 trepte de cateva ori pe zi...cred ca ai un secret doar al tau ca sa-ti mentii suflul :)
    mi-a placut "aventura" ta citind cartea undeva...departe...
    tu esti atat de altfel Vera :)

    RăspundețiȘtergere
  5. imi plac povestile tale, ti-am mai spus. te admir pt ca ai curajul sa faci o serie de lucruri pe care eu ezit, mi-e teama sa ma pierd in lumea larga, ma orientez greu in locuri straine, ma tem sa fiu complet singura intr-o tara departe.
    pe de alta parte tare mi-ar placea sa fac ce povestesti tu...

    RăspundețiȘtergere