duminică, 3 iunie 2012

Mi-am amintit...




...cum e să am o zi liberă. Astăzi a fost o zi în care dimineața am avut timp să îngrijesc florile din grădină. M-am înțepat și tăiat de câteva ori, semn că iată, de mult nu m-am mai ocupat de ele. M-am băgat în bucătărie unde am gătit pentru un batalion pentru că nu știu altfel. Mi se trage de la duminicile petrecute în familie când veneau mereu amici ai familiei la masă și mai rămâneam responsabilă cu bucătăria unde trebuia făcută multă mâncare, ca nu cumva să rămână careva nemâncat. În altă viață m-aș fi angajat ca bucătăreasă la cantină. La vreun orfelinat sau la azilele pe care le cunosc așa de bine.Asta pentru că deseori eram luată la consultațiile gratuite pe care mama le făcea acolo din cauză că nu eram un copil așa numit ”cuminte” pe care să-l poată lăsa acasă. Îmi amintesc mai ales de un azil în care era un fost general. Un om masiv care purta tot timpul uniforma lui și care stătea, ca toți cei de acolo, la mese jucând cărți. Îmi plăcea de el pentru că spunea tot felul de lucruri. O dată, de exemplu, a povestit despre petrecerile acelea de bun rămas din primul război mondial în care fiecare se angaja că va avea grijă de nevasta celuilalt satisfăcând orice nevoi, fiind incluse și cele sexuale. Și a întreabat: Ei, și știți ce se întâmpla dacă nevasta celuilalt era o grăsană care nu încăpea singură pe un pat dublu? Știți ce făceau cei doi amici? Ahh!, nu știți?! Pai simplu, zice, o trimiteau pe grăsană în război! Și începea să râdă în hohote, în timp ce babele, grăsane, se mutau de la masa lui la o alta. Și continua să râdă cu lacrimi. Nu știu dacă lacrimi de veselie sau de durerea din război în care, dimpotrivă, el nu a trimis nici o grăsană. Sau poate că de dorul timpului în care era încă un bărbat arătos și era înconjurat de femei frumoase, sau de tristețe că ,iată, acum nu are nici o femeie la care să poată să adoarmă în poală, sau cu care să danseze în bucătărie, așa încetișor, pe melodiile lui Elvis sau Beatles. Sau poate lacrimi de toate acestea la un loc. Și râsul acesta straniu, asemănător celui pe care il au clowni, asa de un râs-plâns, parcă mi-l făcea și mai drag pe bătrân.Iar dacă m-aș fi angajat la o cantină cu siguranță aș fi întâlnit o grămadă de personaje ca acesta...
 După-amiaza am pictat în grădină cu niște culori noi în ulei frantuzesti în timp ce la radio un domn povestea despre sărbătoarea națională. Zicea aceleași lucruri care se spun an de an, dar avea o voce neobișnuit de plăcută și caldă, precum o melodie, care te făcea să continui să-l asculți.
Acum seara, am fost la o plimbare cu mașina pentru că nu știu din ce motiv îmi place să conduc mai mult noaptea, iar în minte mi-a rămas o piesă pe care nu o mai auzisem de multă vreme...




6 comentarii:

  1. ai facut multe pentru o zi in care ai fi putut sa nu faci nimic :)

    batranetea este dureroasa in primul rand pentru ca dispar cei din generatia ta...pentru mine cel putin asta va fi lucrul cel mai greu de suportat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am facut lucruri pe care nu le-am mai facut de mult si mi-au umplut sufletul...

      cat despre batranete, da,cred ca e necrutatoare, dar e mult mai usor de dus daca ai umor si o iei, cum zic tinerii, la misto!

      Ștergere
    2. o sa incerc sa-mi amintesc cand va veni vremea :)

      Ștergere
    3. M-a distrat teribil chestia cu nevestele sau ” că o să aibă grijă de nevasta lui X„..îmi și imaginez scena!

      Nu conduc, n-am dat niciodată unexamen, am povestit de unde mi se trage teama de volan, dar, dacă ar fi fost să conduc, sigur mi-ar plăcut noaptea.
      Știi, Vera, cred că suntem diferiți și din punctul ăsta de vedere- unora le place ziua, nu doar șofatul, ziua ca moment al existentenței.
      Mie îmi place noaptea- să văd cerul, iarba ( are culoare argintie), strada..

      p.s. Îmi imaginez căsuța ta pe sprânceana unui deal!
      Seară frumoasă!

      Ștergere
  2. Ai avut o zi "agiatatä "!
    Asa este uneori viata ! Ne trezim singuri la capat de drum !... :(
    Cred ca stiu de ce iti place sa conduci noaptea ! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. sper sa-mi pastrez optimismul pana nu voi mai fi si daca se poate sa raman in casuta mea, sa nu trebuiasca sa-mi impart spatiul cu cine stie ce baba bagacioasa :)
    pe vremea cand conduceam, preferam s-o fac ziua, desi noaptea era complet liber, doar pt simplul fapt ca ma orbeau farurile unora. e drept ca nici experienta grozava nu am avut niciodata.

    RăspundețiȘtergere