luni, 11 iunie 2012

Leul, girafa sau nimic.


Am căutat în neștire o carte. Credeți că am găsit-o?
Bineînțeles că nu. Așa se întâmplă. Atunci când cauți cu ardoare un lucru, găsești. Doar că ce găsești n-are nici o treabă cu ceea ce căutai de fapt.
Și asta e ca și întâmplarea aia din tren, de acum vreo câțiva ani. Pe cele doua scaune din față era un băiețel blonduț cu bunicul lui care i-a spus că va ajunge la un moment în viață când va trebui să facă o alegere. Una din miile alegeri pe care fiecare trebuie să le facă. ”Doar că asta, puștiule, asta e una dintre acelea foarte importante.” Dar puștiul n-a înțeles despre ce vorbea. Așa că i-a spus o poveste despre unul care de când era mic visa să aibă un leu care să-i stea alături și să-l facă fericit. Și a așteptat leul. Și a așteptat și așteptat și așteptat și leul tot nu mai venea. Iar într-o zi a apărut o girafă.  Și atunci trebuia să facă alegerea: Ori să rămână cu girafa, ori să rămână singur în căutarea leului. Aici bunicul a tăcut și n-a mai continuat povestea.
 Puștiul a stat și el cât a stat și pe urmă  l-a întrebat el ce ar trebui să aleagă? Iar domnul i-a răspuns că va găsi răspunsul în interiorul lui la momentul potrivit, dar dacă ar fi să îi dea un sfat, i-ar spune că ar fi bine să continue căutarea leului că el așa a găsit-o pe femeia lui, bunica puștiului, care l-a făcut atât de fericit...Iar pe urmă au mai fi vorbit ei și altele  dar n-aș știi să spun căci am coborât.
..................................................................................................................................................................

Amintindu-mi de asta, am mai petrecut o bună bucată de timp căutând cartea în întreaga bibliotecă.
 Am găsit-o într-un final,  iar înăuntru am găsit și un desen care mi-a adus numai necazuri în liceu. Era portretul unei profesoare. O cucoana înaltă, distinsă doar că avea mereu o mutră  stinsă care-i strica frumusețea. Ne spunea mereu să nu bem sucuri , nici cafea, nici alcool. Doar ceai și atât. Iar eu mă gândeam că de aia era ea așa. Așa că într-o pauză, într-una din zile am făcut un desen care nu știu cum s-a întâmplat și a ajuns pe mâna ei. Ce a urmat pe urmă acum nu mai are nici o importanță...Sunt bucuroasă că am găsit cartea. Mă duc s-o răsfoiesc. Noapte bună!








8 comentarii:

  1. He he he! Io am beut un pahar de socată rece și-aș fi curioasă să mă adaugi la desenul de mai sus să văd cum am colțurile gurii :))))

    (Credeam că numai eu pun cărțile de nu le mai găsesc și caut până amețesc :P)

    RăspundețiȘtergere
  2. ha ha ha...ce ti-e si cu vodka asta :))
    imaginatia ta vede taaare bine :))
    uite,acum inteleg de ce beau eu ceai cu moderatie :))

    RăspundețiȘtergere
  3. :))Hai ca ai o mana de desen..excelenta:d,daca iti dau o poza,imi faci si mie unul?:d:))

    RăspundețiȘtergere
  4. AAAAAAAAAAAAA...deci erai iesita din randul lumii deja de pe atunci?...AAAAAAAAAAAAAAAAA
    Daca asa desenai atunci nu pot sa imi imaginez cum desenezi acum...
    Cu tine omu n-ar avea cum sa se plictiseasca

    RăspundețiȘtergere
  5. Haios!
    Lucrez mereu cu cărţi, cataloage şi diverse enciclopedii. Cel mai frumos e când se apucă doamna mea de "curăţenie" şi-mi schimbă ordinea sau locul vreunui volum. Atunci să te ţii... :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Chestia cu ..caut cartea și n-o găsesc este boală veche. Și se ia.
    Cu desenul în ore, a pățit-o rău de tot fiul cel mic, în ora de matematică. A fost ceva cum numai lui putea să i se întâmple.
    A lipsit foarte puțin până la a se lua la bătaie cu proful . Ditamai bărbatul.( adultul a cam dat-o în bară, nu spun asta că sunt mamă, am analizat chestiunea pe toate părțile)
    Imaginează-ți scena- toți elevii ies în pauză, ca și cum s-ar fi înțeles. Cei doi- fiu-meu și proful , țin de capetele blocului de desen.
    Fiecare trage de partea lui.
    Cineva l-a adus pe director.
    Apoi , diriginta ne-a chemat pe noi..

    RăspundețiȘtergere
  7. dupa arcuirea sprancenelor as opta pt votca...parca s-ar asorta mai bine cu forma fetei mele :D

    RăspundețiȘtergere