marți, 29 mai 2012

La Pompei...

In drum spre Pompei am ascultat la Ipod Etta James și am citit studiile despre arta clasică si operele arheologului german Winckelmann. Tare mult mi-a plăcut definiția lui a artei clasice: o simplicitate nobilă și o măiestrie liniștită. Sigur, toate operele de artă, sau mare parte din ele, sunt măiastre, dar nu și liniștite. E de ajuns exemplul câmpului de floarea soarelui al lui Van Gogh care dau senzația de măreție, mai că par că vor să iasă din tablou, dar nu ofera și senzația de liniște. Mai degraba cea de neliniște, de mișcare continuă, de turbare a sufletului in care se afla artistul...Ei, Pompei este un oraș în apropiere de Napoli, un oraș la fel de vechi ca și Roma și recunoscut ca fiind unul dintre cele mai vizitate locuri arheologice la nivel mondial. Responsabila de acolo îmi spune:” Tare bine ați făcut că ați venit acum , că cine știe dacă peste câțiva ani va mai rămâne ceva. Iată, an de an mai cade câte-o bucată, lucrările de restaurare fiind mereu amânate pe mai târziu. Fonduri cică nu sunt, dar ca să bage un super mall in centrul istoric al unui oraș, au bani cât încape...”
  Ieri, la întoarcere m-am gândit la chipul resemnat al doamnei, la cât de iresponsabili suntem, la frustrarea mea similă a unui medic chirurg care știe cum să facă sănătos un om, dar n-are bisturiu și nici materiale sterile, la speranța că într-o zi simplicitatea nobilă și măiestria liniștită a orașului Pompei despre care vorbea Winckelmann va fi din nou protejată...




5 comentarii:

  1. Vera,
    Întâia mea excursie după 89 a fost în Italia- visam la ea de-o veșnicie, a fost o excursie bogată, frumoasă, plină!
    Ultimul loc văzut a fost Pompei- citisem, aveam în minte o lume sub o altă lume.
    „Văd „cu ochii minții „încăperile unde cândva lumea ducea o viață normală, până în clipa în care vulcanul a început să scoată foc și pară pe nări, acopeind lumea, strivind viața.
    La intrare este un rodiu, păstrez un fruct mic, uscat, au trecut de atunci nouă ani.
    Pomul rămuros mi s-a părut a fi simbolul vieții.
    Viața triumfă, parcă, dincolo de moarte!

    RăspundețiȘtergere
  2. ma gandesc ca floarea soarelui tasneste din panza lui van gogh in cautarea frenetica a vietii...pana la urma, arta creaza viata...

    RăspundețiȘtergere
  3. ce bine ca vati intors.mia fost dor sa va citesc...

    RăspundețiȘtergere
  4. Oamenii sunt atrași de mall-uri, au pe ce să-și arunce banii...
    *
    Nu văd că v-ați întors ;) și nici nu am vreme să știu dacă "mi-a fost dor"... ;)

    RăspundețiȘtergere