sâmbătă, 5 mai 2012

Federica



Federica este inginer constructor. Cea mai tânără și singura femeie din grupul de ingineri din firmă. Are o minte brici și o mare pasiune pentru cai. Și ascultând-o povestind despre ferma ei și al soțului unde îngrijesc o mulțime de cai , mi-am amintit de zilele petrecute la țară în copilărie. Ai mei mă duceau des că mă îmbolnăveam la fel de des și era singurul mod în care îmi reveneam. De altfel lucrurile nu s-au schimbat prea mult, dovadă că și-n ziua de azi sunt la fel de sensibilă și bolnăvicioasă și bineînțeles că ”norocu” se întâmplă taman când mi-e lumea mai dragă. "Dar lasă că nu-i bai că la toți ne e greu!" Asta era vorba pe care o zicea mereu nenea Dolofo. Nu, nu e prescurtarea de la dolofan, ci de la Rodolfo. Dar pentru că taicăsu era beat când s-a dus să-l înregistreze, a mai bagat un ”o” și așa a ajuns să se numească Rodolofo. 
Rodolofo, pe scurt nenea Dolofo, era cel care mă mai plimba cu calul. Avea un lipițan de-o frumusețe incredibilă și deși se plângea tot timpul că la toți ne e greu, că tinerii nu mai dau doi bani pe viața de la țară, că nu mai vor să dea cu sapa și el trebuie să se descurce singur, că a primit cu ani în urmă mai mulți bani la pensie și când or refăcut ăia calculele, au venit buluc peste el să-i ceară banii înapoi, avea mereu un zâmbet larg. Cică calul lui îl făcea fericit. Poate că era și calul un cal fericit. Mai știi?










6 comentarii:

  1. sigur era un cal fericit...cum sanatos se vede ca este fericita colega ta...
    imi place mult prima fotografie...

    RăspundețiȘtergere
  2. HAHAHAHA!foarte tare!
    doamna din imagini e splendida, iar fotografiile sunt la fel de splendide.felicitari

    RăspundețiȘtergere
  3. caii sunt afectuosi, inteligenti si prieteni de nadejde...si cred ca toti caii care sunt liberi si iubiti sunt fericiti, la fel ca oamenii. nu degeaba genomul lor e foarte asemanator cu al omului :)

    RăspundețiȘtergere
  4. vad ca te-ai "dedat" portretului...inceput de proiect reusit !!! continua!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. excelent!
    doamnele din prima poza sunt gemene?
    cea "de jos" are probleme cu o masea, vad... vai de week-endul ei!
    o zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  6. Drumul ales are lumini şi umbre, însă mocasinii care se vor mai schimba pe parcurs vor mai avea nevoie de ajustări...

    RăspundețiȘtergere