miercuri, 18 aprilie 2012

Ziare. Urs. Mărioara.




Astăzi am spălat toate geamurile. Acum plouă cu găleata. Ha!
În casă e o minunăție, Coco cântă și așteaptă să ne cucu. Dau în viteză o privire peste ce se mai întâmplă în România, o Românie devenită Românică.
Ei, și citind prin ziare, acum nu văd decât un urs adormit. Un urs într-un circ enorm, legat în lanțuri și clopoței la gât, pus să danseze spre batjocura mârlăniei. Un urs abandonat și-nfometat. Un urs ce de mult nu se mai întreabă de ce și încotro se îndreaptă. Și citind nu pot să nu tânjesc la momentul când voi deschide ziarul și în el voi vedea că ursul batjocorit s-a trezit. Că mușcă din nou în stânga și-n dreapta. Că și-a recăpătat puterea și demnitatea de specie superbă...
Imaginea de azi a ursului tulbure e atât de diferită de valorile splendide, de oamenii care au trăit și trăiesc demn și cu principii. Oameni frumoși printre care nu pot să n-o amintesc și pe doamna Maria. O superbitate de femeie, o farmacistă pricepută, o doamnă micuță de statură și de-o mare drăgălășenie. Din acest motiv toată lumea îi spunea Mărioara. Era genul de om care e mână de fier în mănusă de catifea. Într-una din vacanțele în România, într-unul din ani, într-o zi am fost lăsată în grija dumneaei. De dimineață m-a dus la biserică iar înăuntru era un copil, după botez, în drumul spre altar cu ochii lui spre toți ochii de sfinți care-l priveau din bolta bisericii.O imagine pe care toți am văzut-o și toți am uitat-o.
 Spre seară am fost împreună la teatrul de păpuși. Prima oară până la vârsta de nouă ani că unde locuiam eu nu era și compensam uitându-mă la păpușile Muppets la care râd și acum cu pofta unui copil când le văd. Mi-a plăcut tare mult acel teatru. Mi-a plăcut, atunci când s-a ridicat cortina, să văd cum chipul doamnei Mărioara s-a inundat în lumină și bucurie. Mi-a plăcut povestea Lizucăi și al lui Patrocle, dar cui nu-i plăceau acele personaje?
Am trecut peste ani în acel loc. Au făcut un kebab și un magazin pe care scrie 38. Mi-a luat ceva să înțeleg ce era ”brandul” deoarece înăuntru marea majoritate a produselor de proastă calitate erau cu mult peste 38-ul ăsta.
Și iată cum teatrul de păpuși a rămas nespulberat doar în amintirea mea. Și ce durere. Ce furie. Cu ce gust amar am plecat de acolo...
Dar e târziu pentru lamentările astea. E vremea de culcare.
Noapte bună!




7 comentarii:

  1. si dvs sunteti o superbitate de femeie...si un om tare sensibil.
    pacat ca a plouat

    RăspundețiȘtergere
  2. Am descoperit blogul tau. L-am vazut de la cap la coada. Ce combinatie esti! Extraordinar! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  3. ... amintirile nu ni le va lua nimeni, niciodata!
    Noapte buna, Vera draga!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună Vera!
    Melodia se potrivește cu timpul de afară,
    sper să se oprească ploaia!
    O zi frumoasă îți doresc!
    Cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna dimineata!
    Aceeasi ploaie, fara sfarsit, vad...

    RăspundețiȘtergere
  6. Plouă cu fel de fel de imagini- ursul în lanț chiar a existat în copilăria mea- erau săteni pe care ”îi călca”, mă întreb cum de nu-și dădeau duhul.. ei își căutau de sănătate..
    Ce s-ar potrivi pentru ieri astăzi și diseară? joc de marionete, păpuși strâmbe. Și sfori..
    O zi bună, Vera!

    RăspundețiȘtergere