sâmbătă, 7 aprilie 2012



A fost o perioadă de stres și muncă așa, la foc automat. Pentru o clipă mi s-a părut că asta e ca atunci când încercuiam locurile de munca din ziar cu ruj  în autobuz în timp ce mergeam la cursuri. Și ce mă mai amuzam citind tot felul de oferte care mai de care mai ciudate  cum ar fi : caut priceput la făcut clătite seara la 22 la ap155 pe strada cutare numarul 4 sau la recitat cu accent de roman textele latine unui băiat de 12 ani. Parcă-l vedeam pe puști uitându-se încruciș la omul ăla dându-se drept Cezar prin fața lui.
M-au luat pe post de ghid turistic.La sectorul de limbi, dacă tot știam câte ceva. Ah, și ce frumos mi se părea. La sfârșitul primei zile dădeam din gură ca un pește fără să iasă vreun sunet. Așa am ajuns să cunosc tot felul de ceaiuri. Așa am ajuns să cheltui parte din salariu pe ”Mariage Frères” și  ”Taylors of Harrogate” până am primit  de la tanti Saveta o cutie verde-gălbui pe care scria ” CEAI DE MENTĂ” cu litere rotunjite ca pe discul  Memories are made of this a lui  Dean Martin .
- Lasă maică, zice, amu să bei dintr-ăsta ș-apoi o să vezi și matale că o să-ți tracă.
 Trei săptămâni au trecut până a ajuns, dar când l-am deschis ceaiul era la fel de  proaspăt și mirosul atât de puternic încât ai fi pariat că lângă casă e o pajiște întreagă frunze de mentă. Da, mi-e dor de ceaiul de mentă și de tanti Saveta, o bihoreancă pasională și foarte frumoasă deși trecută de mult de prima tinerețe, o femeie blândă și cu mare drag de pământul ei.
Se asemăna izbitor la caracter cu nevasta unui domn care avea deschisă o sală de dans pentru viitori miri. Acolo m-au angajat în locul nevestesii că ea a rămas însărcinată și nu mai putea să le fie maestră clienților. Săraca avea stări de vomă foarte frecvente și foarte neplăcute, mai ales când acestea aveau loc pe pantofii lacuiți al vreunui mire.
Și uite așa dansam seară de seară într-o încăpere cu ferestre mari și oglinzi cât peretele cu parteneri mai scunzi, mai înalți, unii mai grași care mă călcau pe picioare, alții atât de subțirei încât ai fi zis că au stat la dietă pentru proba rochiei în locul viitoarei soții. Se mai întâmpla să vină și măgari care în timpul tango-ului când partenerii stau foarte aproape unul de celălalt îmi spuneau tot felul de cuvinte colorate în care nici ei nu credeau și propuneri cum că am putea merge la hotelul din colțul străzii după repetiții, când muierea lor era la 50 de cm de noi. Și atunci înfingeam din greșeală tocul pantofilor, iar din gura lor în următoarea seară ieșeau numai adresări cu dumneavoastră.
Mda, nu era vreme de pierdut prin baruri atârnând de gâtul vreunui dobitoc, o altă chestie pe care eu n-am reușit s-o fac niciodată. Asta cu atârnatul de gâtul cuiva, doar așa, de dragul de a nu fi singur. Poate pentru că o singurătate în doi mi se pare mult mai greu de dus, e o păcăleală cu care nu m-aș putea obișnui.
De altfel erau zile în care dacă încercai să te afirmi și să dai dovadă că nu ai capul doar ca să nu te plouă-n gât, te loveai de tot felul de acuzații. Interesul pentru sine era și este reproșat pe toate tonurile de parcă lumea ar fi populată exclusiv cu oameni care se ruşinează să se uite în oglindă, care îi iubesc numai pe alţii, îi admiră numai pe alţii şi au despre ei înşişi o părere execrabilă. Și atunci era plin de lume  zicând că nu, că tu ai făcut și ai dres, iar eu cred că atunci când te aperi de nimicuri, te micșorezi. Pentru asta nu merita sa miști nici un deget. Destui se apără, se dezvinovățesc de dimineața până seara, își plâng de milă, încât te întrebi, dăcă toți se dezvinovățesc unde dracu sunt vinovații ?
Urmau nopți petrecute printre cărți și argumente care cu toții la un moment dat ne-am dat seama că nu folosesc la nimic, dar cu care trebuie să îți încarci memoria , că așa a stabilit ministrul cutare care atunci când este întrebat ceva nu știe să zică o frază clară cu subiect și predicat. Tot atunci fumam țigări lungi și subțiri că aveam impresia că durează mai mult,hihi.
Stăteam într-un apartament mic, iar deasupra locuia un bătrân la care tot blocul cerea sfaturi în legătură cu una și cu  alta, tot el era și responsabilul cu chiria și verificatul apartamentelor.
Tot timpul m-am mirat de interesul pentru apartamentele acelea care aveau ziduri, ai fi zis, din hârtie, dovadă că se auzea orice zgomot : de la gemetele celor doi vecini de lângă până la chicotitul copilului la poveștile spuse de maicasă dedesubt. Țin minte că la un moment dat batrânul s-a săturat să vină fiecare cu necazul lui și a lăsat scris pe ușa scării ideea cum că bătrâneţea ar fi vârsta înţelepciunii i se pare o glumă proastă argumentând că nu poate fii olimpian când simte că începe să devină o paragină biologică. Și de atunci nu s-a mai dus nimeni la ușa lui. Și habar n-am de ce mi-am amintit de toate acestea acum...




9 comentarii:

  1. ...ti-ai amintit pentru ca e primavara! amintirile nu-s si ele primaveri? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ce bine ca vati amintit ca tare frumos povestiti.multumesc ca impartasiti cu noi...
    a doua poza e la paris, dar prima?

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot respectul pentru postare. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. fotografiile au o lumina atat de clada si o claritate deosebita...
    claritatea gandurilor,hotararilor si frumusetii te caracterizeza si pe tine...atat cat te-am putut eu deslusi printre cuvinte si imagini...

    RăspundețiȘtergere
  5. Citindu-te imi dai impresia unei femei care e mana de fier in manusa de catifea. Numai bine

    RăspundețiȘtergere