vineri, 21 octombrie 2011

Copilași





Îmi plac mult copii. Cu toate acestea nu fac istericale când văd un copilaș , cum multe fac, și nici nu mă repezesc să îl prind de obraji sau să îl sufoc cu pupături sau să izbucnesc în plâns.
Pur și simplu mi se umezesc ochii și simt o căldură mare în suflet.







miercuri, 19 octombrie 2011

New York, New York

  Invitație la o conferință. Și fiindcă pentru moment sunt mai aproape, accept.
  O dată depășită senzația ciudată că lumea se uită la mine ca și cum aș fi ceva de mâncare, ca și cum aș fi nu îmbrăcată serios, formal,  ci complet goală, iau cuvântul. Are loc o dezbatere interesantă.
  Se încheie și ies pe stradă. A treia oară în acest oraș. Am auzit că oamenii au reacții diferite. Unii se închid în camere și se simt zdrobiți de verticala orașului. Alții se simt mândri că fac parte din specia care a ridicat această minune și nu dorm noaptea, preferând să se uite afară din zgârie-norul din Manhattan, la oraș. Așa pur și simplu.
Într-adevăr Manhattanul te poate călca în picioare sau te poate ridica la înălțimea lui, numai privindu-l. Din nou, totul depinde de tine.
Acum mă gândesc cum să te simți zdrobit de o verticală? Mereu am crezut că numai orizontala te poate zdrobi. Pe verticală te poți cățăra, urcând, progresând, pe orizontală doar te târâi....


Foto curând



Miercurea tăcută/ Ochi luminoși, poveste, copilași




luni, 17 octombrie 2011

O boală

Am cunoscut astăzi o bătrână care vinde ierburi. Știe fiecare plantă din chioșcul ei la ce folosește. Cutare la dureri de stomac, cutare la stări de vomă, cutare face bine la circulație, etc.
Și în timp ce-mi spunea care pentru ce e, mă gândeam că se caută remedii la tot felul de boli, dar la unele nu se gândește nimeni. Cum ar fi de exemplu invidia.
Dacă s-ar face un sondaj cu cât la sută din omenire e lovită de invidie, cum se obișnuiește pentru celelalte boli, rezultatul ar fi în fruntea tuturor.
Ba chiar e o boală interesantă! De exemplu nu se manifestă atâta vreme cât nu reușești nimic în viață, atâta vreme cât stai închis în casă și arăți ca un marțian hidos.Cum ai realizat ceva și dacă munca ta e pe deasupra cinstită, pac!, invidia dă pe dinafară ca laptele fiert la foc mare în oală mică.
Mă pufnește râsul,sau nu, când mă gândesc că unii sunt dispuși să pună mână de la mână și să-i plătească pe alții să stea acasă, să facă pe salata sau pe conopida, să se bucure de soare și de ploaie și atât.



Burning heart





duminică, 16 octombrie 2011

Circus


Îmi place mult la circ. Și totuși au trecut câțiva ani de când am fost ultima oară. Poate pentru că îmi place mult de asemenea să am cu cine să râd la circ...







A fost frumos și singură. Nu înțeleg de ce am lăsat să treacă atâta amar de vreme.




Life in pictures/ Femei Peruane






marți, 11 octombrie 2011

Bucurie!!!

Când am ascultat-o pentru prima oară, am fredonat-o timp de o săptămână. Am regăsit-o astăzi. Ce bucurie!
Dacă vă place Iris, aici o melodie grozavă





joi, 6 octombrie 2011

...

Îmi plec fruntea în fața cerului sufocat de stele. În seara aceasta sunt mai multe luminițe îndepărtate decât în zilele trecute. Una dintre ele este Steve Jobs...

http://www.apple.com/stevejobs/

miercuri, 5 octombrie 2011

Bucățele dintr-o zi

Dimineața devreme.
În orașul ăsta al meu, mersul cu mașina în locurile unde ar trebui să merg, poate fi o adevărată încurcătură. Așa că deseori prefer să merg pe jos. E bine. Se spune că mersul pe jos face piciorul frumos.
E devreme,iar aerul e rece și umed. Pe banca dintr-o stație de autobuz, o cerșetoare. Cam 50 de ani, dar de unde poți ști? Murdară, înfrigurată, cu un fes strâmb pe creștet. Un palton ponosit și obosit la fel ca ea. E amețită de băutură ieftină. Fumează și vorbește cu voce tare, singură. Vorbește perfect în franceză și engleză. Doamne, cum s-o fi întors pagina vieții ei?

La amiază
În piață, printre salate și portocale, un scandal pe cinste. Mă gândesc o clipă la Caragiale și La Moși. Da, aici jos la noi, doi și cu doi fac tot patru boi. Aici la noi nu s-a schimbat aproape nimic. E de rău...E de bine..

Seara.
Vivaldi. De ce ”merge” mai bine seara? Sigur , e solar- ei și? Mă întreb în ce parte a zilei a compus Anotimpurile?

Noaptea, în pat, am fiori reci pe spate...



marți, 4 octombrie 2011

Ghici, ghici

La un concurs interesant.
Cerință: o scenografie structurată în așa fel încât să poată fi ușor camuflată în mai multe scenografii, adică într-un episod de la o săptămână la alta, ambientul să fie complet diferit, însă totul în același platou.
Cireașa de pe tort: posibil de realizat cu un buget strâmtat din toate părțile ca o fustă, dar excelent din punct de vedere al calității. Ha! Bineînțeles! Nimănui nu i-ar plăcea ca, la transmiterea în direct, un panou sau un artificiu să cadă la vreunu în cap în fața întregii națiuni.
Timp de expunere al proiectului: 15 minute de individ.
92% din participanți vorbesc 2 minute despre scenografie. Cele 13 minute rămase despre ce vor admira în mod special oamenii, și cum vor fi extaziați să se uite la cutare floare spânzurată în mijlocul platoului. În cele 13 minute are loc o invazie de tot felul de adjective de care eu nu am auzit vreodată. Puncte de forță lipsă, detalii de realizare lipsă, avantaje,dezavantaje lipsă, încadrare în buget da ori ba lipsă, doar cai verzi pe pereți.
Uimirea și senzația clară că am venit, de fapt, pentru altceva. Întrebarea: cum să ghicești ce va place în mod special o chestiune întregului popor? E ca și când , într-un restaurant,  aș ghici ce vrea la cina domnul de la masa de alături. E imposibil. Pot să spun ce aș vrea eu la cină, ce mi-ar plăcea mie să văd și să susțin asta cu o serie de argumente.
Cele 15 minute ale mele trec și plec cu senzația că întreaga dimineață am stat să ascult horoscopul în amor, afaceri și alte brambureli...




duminică, 2 octombrie 2011

Inside the Actors Studio

O emisiune grozavă la care mă uit cu drag de fiecare dată când am o fărâmă de timp liber.

Inside the Actors Studio cu James Lipton. Muzică: Angelo Badalamenti