duminică, 24 iulie 2011

Pentru câteva clipe



Astăzi ne-am întâlnit la jumătate de drum pentru câteva clipe.
Spui că în viața ta e plin de nori, că te-ai transformat într-un fel de ulcior spart deoarece nu-ți poți duce iluziile decât pe distanțe mici.
Iar eu, acum că soarele a arătat mie și ție căldura sa, aș vrea să fiu pentru câteva clipe Cassandra. Știi tu, fata aceea care a fost pedepsită de Apolo să nu fie crezută fiindcă, dupa ce i-a dat harul profeției, ea n-a vrut să se culce cu el.
Ei, și cu harul acesta pentru câteva clipe aș vrea să pot prevedea că de fapt pustiul tău nu este fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital...

luni, 18 iulie 2011

Chiar acum!




Nu există vis care să nu aibă șansa să devină adevărat chiar acum.
E nevoie de un pic de credință, iar tot ceea ce vrem să facem putem face chiar acum.
Iar în calea noastră nu e nimic chiar acum.
Putem trece prin noapte chiar acum.
Putem ajunge și la lumină atâta vreme cât dragostea noastră ne luminează calea chiar acum.
Mai e nevoie și de un pic de încredere chiar acum.
Nici măcar adâncurile oceanelor și munții înalti dintre noi nu ne mai pot oprii chiar acum.
Deoarece dragostea noastră poate muta munții chiar acum.
Căci eu sunt femeia ta,iar tu bărbatul meu chiar acum.
Putem atinge împreuna cerul chiar acum.
Și dacă dragostea este destul de puternică putem face totul chiar acum.
Și dacă tu vei crede din nou în mine
Și dacă eu voi crede din nou în tine
Iubirea va găsi o cale chiar acum!


duminică, 17 iulie 2011

Cea din urmă amintire...

Astăzi trecând într-un bazar am văzut două jucării: un trenuleț și un urs. Și m-am oprit o clipă după care mi-am continuat drumul.
Și mi-am amintit de singurele jucării pe care le-am avut până la vârsta de patru ani. Un trenuleț și un urs de pluș cu urechi mari care mă făcea să râd. Nu îmi mai amintesc însă de unde le-am primit, a fost totuși demult. Din acea perioadă îmi amintesc doar că cel care a contribuit la crearea mea și-a luat tălpășița de îndată ce a aflat că eu exist. Femeia care mi-a oferit adăpost în pântec a făcut și ea la fel mai pe urmă.Cred că dacă ar fi putut, mi-ar fi cerut și chirie.
Am rămas pe mâinile bunicii într-un orășel mic pe atunci,numit Cuzco.Și ea era mititică, la fel ca toți vecinii noștri, însă avea un suflet mare.
 De asemenea mai țin minte că așteptam pe toată durata anului Sărbătorile Crăciunului și Sfintele Paști pentru că atunci primeam două cadouri. Mereu aceleași. Trenulețul și ursul despre care vorbeam mai devreme. Și cât țineau sărbătorile mă jucam încontinuu cu ele, căci apoi bunica mi le lua ca să nu le stric. Până într-un an în care am descoperit unde le ținea și atunci mă furișam și luam ursul. Urechile lui mari mă ascultau în liniște în timp ce îi mângâiam blănița moale de pluș și îmi era așa de drag. Bunica mai obișnuia să mă alinte urs deoarece moștenisem de la unul din ăia doi părul creț și moale ca al unui urs, iar pe deasupra eram și foarte înaltă față de restul copiilor de acolo. Într-un an bunica a vândut ursul, iar eu am plâns mult după el. Înainte de a ipoteca casa în care stăteam, m-am despărțit și de trenuleț. Îmi rămăsese dragostea ei necondiționată și îmi era bine. Apoi  am pierdut-o și pe ea atunci când nu mai avea cum să se țină și să mă țină. Am rămas pe mâinile a doi oameni care culmea, și ei erau de naționalități diferite! Am stat o perioadă în patria mamei, după care am plecat cu toții într-o altă patrie. De data aceasta a niciunuia dintre noi.
Și uite așa am învățat multe limbi. Mai puțin germana că nu mi-a plăcut, iar pe tata nu-l deranja.
Și uite așa am ajuns să nu am un nume.Ci două! Unul al noii familii, iar celălalt al bunicii care s-a rugat de ei să mi-l păstreze.
Și uite așa nu pot să le pronunț pe amândouă fără să fiu întrebată motivul pentru care am două, iar mie îmi este greu să răspund.
Și uite de aceea nu le spun deloc.
Și în timp ce merg, văd un pianist pe stradă. În pauza dintre două cântece spune că viața e o operă de arta.
Eu aș spune că e, mai degrabă, un fel de bazar în care găsești de toate. Inclusiv nimicuri.
Iar acum că am ajuns acasă, Louis Armstrong susține cu convingere din pick-up că viața e wonderful.
Tu cum spui că e?

Louis Armstrong - What A Wonderful World

Asculta mai multe audio diverse

Weekend-ul muzical.Duminică


Guantanamera e o melodie care , deși aparent este veselă,  ascunde un caracter romantic îmbinat cu valorile patriotice pe care le exprimă. În Cuba la radiouri se dă cel puțin o dată pe zi această piesă, iar pe plajele cubaneze fetele dansează cu flori în păr atunci când o aud.
Sunteți gata să dansăm pe durata melodiei în versiunea celor de la The Sandpipers?
Nu știți să dansați?
Nu e problemă! Vă arată fetița din imagine!


sâmbătă, 16 iulie 2011

Weekend-ul muzical.Sâmbătă




”Sânge tânăr” sau tradus altfel ”Sângele tinerilor” a fost o trupă de folk americană.Și da,după numele trupei mai toți erau tineri. Cu toate acestea nu au avut mult success și din păcate nu sunt nici foarte cunoscuți. O piesă a lor, însă,  a intrat în topuri. O piesă cu o linie melodică simplă care se împletește frumos cu vocile blânde.
Și acum să-i ascultăm pe The  Youngbloods cu piesa ”Let's Get Together” :

joi, 14 iulie 2011

Moneda și clovnul




La apus m-am întors într-o frumoasă plimbare acasă după o zi lungă fredonând o melodie îndrăgită de cei mici dar și de cei mari. Pe parcursul plimbării mele am ținut în palmă o monedă. Pe o parte e desenată o inimă, iar pe cealaltă o balanță. Mă amuz de fiecare dată când o văd deoarece îmi amintește de clovnul din Mumbai de la care am primit-o atunci când am ieșit râzând dintr-un circ. Nu am știut să-i spun mulțumesc pe limba lui, așa că am făcut un semn din cap și am zâmbit.
Moneda am păstrat-o. Cele două imagini de pe monedă sunt legate una de cealaltă ca doi frați siamezi. Balanța fiind partea rațională care pricepe viața fragmentar,între anumite limite, este cea care cântărește lucrurile, inima în schimb este partea afectivă, gata să iubească fără rezerve.
Într-o zi am aflat că cele două părți  nu se pot despărți în aceeași măsură în care nu se pot înțelege.De aceea uneori se luptă, însă, cum mai spuneam undeva aici,  inima are un avantaj, acela de a avea rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște.
Și noi jonglăm cu cele două părți, precum un clovn jonglează cu niște mere...

Drum închis



Astăzi e din nou joi,iar eu m-am trezit la fel ca ieri,ca săptămâna ce-a trecut și luna pe care am depășit-o.Într-o stare din care parcă nu mă mai ridic.
Câteodată ba chiar am coșmaruri în care mă învârt căutând o soluție,o ieșire dar ajung de fiecare dată în același punct.Și mă îngrozesc.Și atunci mă trezesc cu dorința de a fi din nou copilă.
Cred că ea, copilăria, este printre puținele lucruri perfecte de la început la sfârșit. Și mai târziu,pe măsură ce ne depărtăm de ea,în loc sa se degradeze cum mulți s-ar aștepta,o descoperim ca ”vârsta de aur”.Vârstă în care am fost fericiți fără să ne temem că fericirea e amenințată de ceva.Și mai există ceva asemănător, dar cuvintele mele sunt sărace și nu ar știi cum să o exprime...


marți, 12 iulie 2011

Etichete


Mi s-a spus că fiecare secol are, poate, un mal du siecle al său.Am impresia că al nostru ne împinge să punem etichete. Multe. Avem tendința de a clasifica totul, iar oamenilor li se pare ca au și înțeles ce au clasat.
Unii împart alții în ”cei care au mâncat salam de soia” și ”cei care n-au mâncat salam de soia”. Și numai cei care au mâncat salam de soia au dreptul să aibă păreri.
Iar ceilalti? Sunt doar niște imbecili care nu înțeleg nimic?
Poate le place salamul de curcan!


Mda, și cu ani în urmă fiecare era cu problemele lui. Ba chiar s-a făcut un cântec despre asta. A avut și success!Chiar dacă nu s-a poziționat pe locul întâi în topurile britanice, s-a bucurat de al doilea...

Fuerteventura



Ajung înspre seara la insula Fuerteventura unde mă întâmpină o furtună de nisip pe care șoferul o numește Calima.Mai apoi mă liniștește spunându-mi că va dura doar câteva minute.
Între timp mă uit la o copie a unei picturi pe care o are atârnată de oglinda retrovizoare.E realizată de un tânăr pictor florentin,mort înainte de douăzeci și șapte de ani și în opera sa sunt zugrăviți primii oameni părăsind paradisul.Eva lui urlă pur și simplu,desfigurată de durere,iar Adam își acoperă obrazul cu mâinile ca sa-și ascundă rușinea și stupoarea.Am impresia că ceea ce a pictat el pe zidul ce i-a fost încredințat nu este nicidecum legenda divină,ci o omenească poveste de dragoste.

Condusul noaptea mereu mi-a făcut plăcere, iar după un moment de odihnă plec cu mașina închiriată prin împrejurimi.Gândurile îmi sunt încă pline de tine M în timp ce la  radio Dani Klein cântă povestea unor îndrăgostiți din Puerto Rico. Si totuși mă întreb de ce ar ține cineva o scenă atât de dramatică atârnată de oglinda retrovizoare?


luni, 11 iulie 2011

Strange Effect



Am impresia că te cunosc de-o viață.
Zâmbești și îmi spui că și tu.
Oare vom putea fi sinceri întotdeauna sau nu e deloc simplu să-ți descarci sufletul cum ai răsturna un sac?
Un fapt e cert: Unicitatea ta vine din sinceritatea pe care o ai faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de tine însuți.


vineri, 8 iulie 2011

Domnii Cărămidă


Am cunoscut odată doi soți.Numele de familie îi definea într-un mod aproape ireal.
Cărămidă se numeau și culoarea părului lor avea exact  aceeași nuanță.
Domnul Cărămidă mi-a povestit într-o după-amiază cum a cucerit-o pe Doamna Cărămidă într-o seară.
”Doamna Cărămidă - îmi spune el- avea un suflet bun și cald și era cea  mai frumoasă fată din sat.Singura problemă era zodia ei și încăpățânarea de a mă refuza de fiecare dată. Asta până  într-o seară când am invitat-o la dans și atât ne-am învârtit  pe melodia pe care o auzi acum încât într-un moment de  amețeală m-a acceptat ca iubit.Și pentru că era fată de cuvânt nu a putut să dea înapoi. Dar între noi - spune în șoaptă - eu cred că și din cauză că aveam o mutră simpatică  și îi plăcea nițel de mine”.
Doamna Cărămidă se întoarce din bucătărie unde a pregătit  o limonadă delicioasă și observ că din momentul în care ea  și domnul Cărămidă sunt împreună dispar miile de lucruri  mărunte care le îmbâcsesc ziua.
Dintr-o dată redescoperă că esențiale sunt doar viața și iubirea.Restul e spectacol.
Și pe urmă am mai povestit toți trei câte-n lună și-n stele.Și tot în acea dupămasă am aflat că dragostea nu e  orbire, ci, din contră e spor violent de luciditate.Are obiceiul  să ne ridice în proprii noștri ochi și în același timp dezvăluie  aproape tot ce e mediocru în noi.La lumina ei, ne vedem ca  niciodată înainte scăderile, meschinăriile, lașitățile.O, și cât de  mult am vrea să fim precum ne vede celălalt!


TRIO HELLENIQUE - La Danse De Zorba

Asculta mai multe audio diverse

joi, 7 iulie 2011

vineri, 1 iulie 2011

Grădina cu gropi


- S-a mutat într-o căsuță întortocheată.În prima zi s-a uitat nedumerit la pereții plini de vechi,la câte-un paianjen care își făcea somnul de după amiază într-un colț.Chiar și așa i-a plăcut.
- Măcar casa mergea pe aceeași lungime de undă cu viața lui la fel de întortocheată.
- Credea că îi va lua o eternitate și un pic ca să o curețe.În schimb în câteva săptămâni de concediu casa pe interior arăta acceptabil.Grădina a rămas acoperită de plante care-i ofereau seara o atmosferă într-adevăr intimă cu tot felul de gândaci și animăluțe fricoase.Iar ziua din cauza unor ”gropi” în plante ce formau un acoperiș deasupra grădinii se producea un efect fascinant.
- Nu-i plăcea cerul prea mult și nici creaturile ce se agățau de plantele din grădina lui.E clar că nu  putem vedea toți cerul ca un astronom, pământul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, păsările ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, să existe pe lume și diletanți, a caror singură specialitate este nostalgia.Și el sigur făcea parte din ei.
- Mai știu că în casa aceea el s-a umplut de amintiri precum câinii de purici.

Amintirile se află și-acum într-o cărticică la intrarea în casa care a devenit restaurant.Recomand însă mai mult grădina cu gropile din acoperișul ei.Într-adevăr efectul e fascinant.