luni, 23 mai 2011

O zi,două


Compania de balet intră într-o scurtă vacanță de câteva zile în care balerini trebuiesc să se odihnească pentru următoarea perioadă de efort fizic și emoțional intens.Tot în timpul acesta merg să își viziteze apropiații pe care,din cauza programului încărcat,nu au timp să îi mai întâlnească.
Și eu las în urmă măiestria subtilă și seducătoare a palatelor bolnave din Veneția.Las în urmă de asemenea mulțimea de turiști care anul acesta par să fie mai numeroși decât niciodată.Las în urmă toate acestea și îmbrățisez timpul frumos de afară,timpul meu preferat din an.Acest timp de mai, când frigul nu mă mai cicălește, iar căldura nu e nici ea prea insistentă.
Petrec parte din zile într-o căsuță pe un deal.O căsuță relativ veche pe care în ultimele luni am încercat să o întineresc măcar cu câțiva ani.
Am ajuns la ea înspre seară când puteam vedea de pe dealul pe care e cocoțată casa,cum clipa,  dezbrăcată de prejudecăți, dansează goală pe un deal presărat cu  maci roșii legănați de vânt.Ce spectacol!Mereu mi-au plăcut macii deoarece îmi amintesc întotdeauna cât de fragili suntem.
Îmi închei seara cu o plimbare în împrejurimi, mă bucur de cântecul păsărilor, de rochia cu motiv floral pe care o port,de liniștea de care uneori îmi este dor.Mai apoi iau în brațe niște poeme în latină în timp ce la radio se dă una dintre cele mai geniale și ascultate melodii compuse vreodată.Unii oameni în timpul liber rezolvă anagrame,integrame,probleme de logică,eu însă mă delectez cu traducerea poeziilor autorilor latini.Catullus este printre preferații mei.Delicatețea din unele Carmine este molipsitoare,încântătoare...
Textele clasice latine și grecești m-au ajutat într-o anumită măsură să înțeleg  că aproape toate nedreptățile din istorie au avut avocații lor, iar filosofia a fost deseori slujnica teologiei.Inima, în schimb,nu  a acceptat rolul de slujnică deoarece pentru ea adevărurile sunt și mai simple și mai clare. Iubești sau nu iubești ? Urăști sau nu urăști ? Ești trist sau vesel ? De aceea deseori îmi place să spun o vorbă de-a lui Pascal și anume că inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște...

Queen - Bohemian Rapsody

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 22 mai 2011

Un cunoscut


La apus,în mașină cu un cunoscut.

”- Măi Vera, ți-ai dat seama că timpul ăsta are prostul obicei de a fi ireversibil?
Și ziua e prea scurtă,domle,iar soarele abia îmi ajunge.
Sunt un tată la fel de ratat, cum am fost în calitate de fiu.
Nici măcar soț bun n-am fost.De-aia a divorțat nevastă-mea.
De atunci nici la muzeu nu mă mai duc.Mă enervează ca ies de acolo cu doua sentimente cam opuse.Una de eliberare,cealaltă de deziluzie.De eliberare pentru că dupa un tur în muzeu, reintru din nou în lumea care îmi este familiară,o lume mai puțin intensă.De deziluzie din cauza lipsei de mister care inundă lumea asta familiară.

Am visat prostii: să ajung la Polul Nord, să găsesc în vreun anticariat cartea regelui Solomon, “Secretul secretelor” (despre care vorbește numai legenda), și să devin ințelept.
Mamuca mea zicea că e timp pentru toate.
Dar nu e timp pentru puțină liniște.Și când să facem și asta murim.
Uită-te și tu că astăzi cerul e plin de nori,fericirea o vorbă-n vânt.

În fine,naiba să le ia pe toate.”

vineri, 20 mai 2011

Viața ca trenul



  Îmi place mult călătoria cu trenul deoarece consider că viața în general este o călătorie cu trenul.
  Unii sunt fericiți că au prins loc la fereastră sau la clasa I, alții sunt necăjiți că au rămas în picioare pe culoar,câțiva nu reușesc să se prindă nici măcar de scările trenului și rămân pe peron...
  În timp ce aștept trenul meu,mă gândesc că uneori uităm că ne îndreptăm cu toții în același loc...La Cel care consideră omul de la fereastră egal cu cel care stă în picioare și cu cel care vine abia cu următorul tren.
  Iar gândul acesta mă înseninează.Parcă nici nu mă mai îngrijorează  locul pe care eu îl voi ocupa în tren ori daca voi urca vreodată în el...


luni, 16 mai 2011

Margarete


Dintotdeauna mi-au plăcut margaretele.În copilărie culegeam împreuna cu alți copii margarete și făceam coronițe fel și fel.Însă coronițele pe care le făceam eu erau tare deșirate,sugrumate,nu mă pricepeam deloc așa că după un timp de încercări am renunțat și m-am limitat doar la privitul lor.
Mai apoi în adolescență am avut un iubit a cărui mamă era florăreasă și avea o florărie în garajul casei,o florărie cam mică ce-i drept, însă bogată de flori.
Ei bine, știind că îmi plac tare mult margaretele, băiatul  îmi mai aducea câte un buchet de margarete.
Nu în fiecare zi,pentru ar fi devenit același risc al vorbelor frumoase.Adică să te obișnuiești cu ele și să le repeți din rutină.Iar mai apoi în loc să iubești,îți declari iubirea.Iar eu tind să cred că adevărata dragoste te strânge de gât,nu te împinge la triade.Deseori ea preferă șoapta.Desigur că o dragoste trebuie mărturisită din când în când.Nu neapărat pentru alții,ci doar pentru bucuria de a o mărturisi.
Acum sunt convinsă că dacă Dumnezeu are o grădină în fața casei lui,ea trebuie să fie plină de margarete zâmbitoare.La urma urmei esențial în viață e să ai o convingere. Fie și ea ridicolă pentru alții. Ori nebazată pe nimic.



Demis Roussos - A Flower's All You Need

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 13 mai 2011

Nu știu


După o lungă călătorie. 
- Draga mea,îmi spui,au fost oameni care te căutau de multă,multă vreme.Cred că vroiau să îți spună ceva,sau să îți dăruiască ceva.
Nu știu. 
Și au ajuns într-un final la tine.Chiar așa!Însă au ajuns atunci când tu erai plecată în căutarea lor... 

Iar acum eu aș vrea să pot cânta din tot sufletul așa cum cânta Edith Piaf: ”Non,je ne regrette rien...”,dar rămân fără glas.Tac.Oare de ce?Pentru că visez la o elocvență mai profundă decât a cuvintelor?Sau pentru că nu mai vreau să spun nimic?Sau pentru că nu mai cred în nimic?
Nu știu

duminică, 8 mai 2011

Vezi


Mergi prin deșert în rochița ta albastră.
Nu te uiți deloc în urmă.De ce ai face-o?Ce să vezi?
Vântul ți-a șters,deja,urmele.
Așa că decizi să te uiți în memoria ta.
Vezi în memorie cum lumina înnegrește chiparoșii la amiază.
Vezi cum omul a împărțit timpul,descoperind astfel că el curge ireparabil.
Vezi cum pe urmă tu ai descoperit că ”azi” devenea ”ieri” și că umbra copacilor se alungea spre asfințit.
Vezi cum într-un an ai așteptat atât de mult toamna,ai crezut în ea atât de mult,iar atunci când era aproape toamnă nu știi ce s-a întâmplat.Ai dormit poate prea mult, iar atunci când te-ai trezit era iarnă deja.
Vezi cum într-o zi buzele tale cereau dragoste și mâinile tale tânjeau să atingă fericirea crezând că e ceva ce se poate prinde în pumn.
Mai vezi partea ta de paradis,copilăria ta.Și te oprești la frântura aceasta de viață dansând în rochița ta albastră.