vineri, 29 aprilie 2011

Într-o zi,undeva


Aveam un amic R. solitar foarte obosit.
Era doborât de o oboseală care nu trecea cu un somn bun.
O oboseală sufletească ce provenea dintr-o iubire imposibil de consolat.
Și cu cât se simțea mai singur,mai solitar cu atât devenea mai însetat de dragoste.
Ca să-și astâmpere setea și ca să nu-l doboare pustiul în întregime
a decis să fugă
deoarece se spune că pustiul n-are momente de slăbiciune și nici nu iartă.
E un călău necruțător.
Îi era teamă.
În timp ce fugea a scris cu mâna tremurândă o scrisoare
Apoi a împăturit-o în patru și a pus-o în buzunar.
Scrisoarea suna cam așa:
"Într-o zi,undeva
după ce voi fi găsit ieșirea din oboseala și singurătatea mea
îți voi spune ceva
despre noi,
despre păsările ce țipă ca la începutul lumii,
despre dragostea mea.
Într-o zi,undeva.
 Al tău,
       R. "

 
Amicul R. a fugit mult,
A traversat deșertul unde nisipul aproape că l-a orbit.
Apoi a ajuns pe o plajă pustie  pe care au spălat-o valurile.
A continuat să fugă,să caute o ieșire din oboseala și singurătatea lui.
A găsit două ferestre.Două ieșiri.Una dintre ele e doar miraj.
Din cauza nisipului care aproape l-a orbit nu reușește însă să vadă care dintre cele două e  cea reală...



joi, 28 aprilie 2011

La un ceai


Se făce seară și mă inviți la un ceai.Nimic nu e mai plăcut decât un pahar de ceai fierbinte în frigul năprasnic de afară.Accept cu plăcere.
În discuția noastră îmi povestești de câte bucurii,câte aventuri,câte dezamăgiri ai întâlnit și câte mii și sute vei mai întâlnii în drumul tău.
Te privesc și te ascult în liniște.Am impresia că totuși ai uitat că drumul este infinit însă nu ne e dat să mergem pe el decât un timp limitat.
Începi a vorbi despre slăbiciunile pe care le ai.E în legea firii să avem slăbiciuni.Și Ahile fără călcâiul lui,fără acea slăbiciune ce ar fi fost?Doar un lăudăros și un fanfaron care știa cum să se lupte.
Continui să vorbești despre tine,despre cine ai fost,cine ești și cine vei fi într-o zi.Dar dacă ești așa de plin de tine,unde mai are loc să intre Dumnezeu?
Nu îmi răspunzi...

Enya - Boadicea

Asculta mai multe audio diverse

luni, 25 aprilie 2011

Plosc!


Tu omule privești în apa limpede,liniștită,atât de transparentă și vezi în ea un tunel.
Un tunel la capătul căruia e ea,femeia.
Ea femeia îmbrăcată sumar stă întinsă pe spate cu capul culcat pe podul palmelor tale și cu ochii în cer după ce ați făcut dragoste.
Îți mângâie din nou chipul la fel cum a mai făcut atunci când ai avut 
o zi apăsătoare,
o zi istovitoare.
Ea femeia îți spune că unui artist viața nu dă totul sau el nu poate lua totul de la viață pentru că altfel ar trebui să sacrifice o parte din creația sa.
Tu omule o privești la fel cum ai mai făcut atunci când nimic nu îți dădea pace în afară de zâmbetul ei.
Tu omule îi răspunzi că în cazul ăsta artistul trebuie să se mulțumească cu mai puțin decât i s-a oferit și să dea mai mult decât a primit.
Ea femeia dă din cap în semn de aprobare și închide ochii.În același timp se închide și tunelul.
Tu omule ești speriat de închiderea bruscă și dai vina pe picătura care printr-un Plosc! a distrus apa limpede,liniștită,atât de transparentă.Odată cu ea s-a distrus și tunelul din care au rămas doar câteva rămășițe în picăturile zburătoare.

Tu omule te vei întoarce și mâine cu speranța că apa va fi din nou limpede,liniștită,atât de transparentă ca să poți vedea în ea un tunel.Acel tunel.Acel tunel care te ajută să suporți realitatea prin mijlocul irealității.

The Cranberries - Dreams

Asculta mai multe audio diverse

marți, 19 aprilie 2011

Coborârea de pe cruce

O operă realizată de sculptorul și arhitectul Benedetto Antelami în 1178.
O operă dedicată zilei de Vineri.
O operă care reușește să te facă să o privești în liniște.
O operă care a văzut dea lungul a mai bine de 800 de ani nenumărate chipuri și a încercat să transmită fiecăruia un mesaj.
O operă care supraviețuiește și astăzi în catedrala din Parma...

duminică, 17 aprilie 2011

Un castel...



Roccabianca este unul din multele castele din provincia Parma.A aparținut unui nobil foarte bogat din secolul XV,numit Pier Maria Rossi.Ei bine acest Pier Rossi a fost silit să se însoare cu o tânără de familie bună cum erau obiceiurile timpului.
El însă era îndrăgostit de o altă domniță care la rândul ei era căsătorită cu un nobil.Deoarece era atât de bogat și-a permis să construiască un castel pentru amanta lui,un castel pe care l-a dedicat în întregime ei numindu-l chiar Bianca.

Bianca și-a abandonat soțul și a fugit să trăiască în acel castel cu alesul inimii.Pier Rossi îi promisese că într-o zi o va lua de soție și atunci va deveni Bianca Rossi,dar trebuia să aștepte,să aibe răbdare deoarece divorțul nu era permis și nici poligamia,doar decesul partenerei îi putea oferii libertatea.Pier Rossi a construit o cameră specială pentru a sa iubită și a dat ordin să picteze pe zidurile camerei o povestioară foarte în vogă în acea perioadă.

În povestioară era vorba despre un mare nobil care nu avea soție și oamenii lui insistau să se însoare.El nu dorea o femeie nobilă care să-i mănânce zilele și averea așa că a mers în sat și căutat o fată simplă.A găsit-o și în fața tuturor a dezbrăcat-o de toate hainele,iar apoi i-a așezat la picioare noile haine de marcheză.Grizelda le-a îmbrăcat și apoi a urmat nunta.Pentru că el vroia să verifice dacă iubirea ei pentru el era sinceră și cât putea suporta, a supus-o la numeroase probe.Când s-a născut primul lor copil,o fetiță, a ordonat ca ea să fie ucisă.La auzirea acestei vești,Grizelda a suferit mult însă s-a supus soțului.La nașterea celui de-al doilea copil,un băiat, nobilul a ordonat același lucru și chiar și de data aceasta Grizelda a îndurat cruzimea bărbatului ei.Defapt nobilul trimisese cei doi copii într-o altă regiune unde au fost instruiți cum se cuvine.
Într-o zi el a supus-o la o altă proba zicându-i că s-a săturat de ea și că nu mai rezistă să trăiască cu o femeie simplă,incultă.A repudiat-o și i-a spus că trebuie să se întoarcă în sat cu zestrea pe care a adus-o.

Dar ea nu avea zestre...Ajunsese goală pe mâinile lui.L-a implorat ca la întoarcere să poată lua cu ea o cămasă în schimbul virginității pe care i-a oferit-o în trecut.
Dupa o lună ca ultimă probă el s-a dus din nou în sat să o caute și să îi ceară să organizeze noua lui nuntă.Grizelda când a văzut domnița în vârstă de 12 ani cu care nobilul urma să se însoare, i-a spus bărbatului că va organiza nunta doar dacă îi promite că nu o va trata la fel cum a făcut cu ea,deoarece e tânără,fină și nu ar știi cum să îndure greutățile pe care ea le-a îndurat.Bărbatul a rămas uimit de câte a putut suporta Grizelda și în cele din urmă s-a convins de iubirea ei.Atunci i-a mărturisit Grizeldei că defapt domnița aceea de doisprezece ani era fiica ei ,iar apoi i-a prezentat și băiatul pe care ea îl credea ucis.Și astfel Grizelda și-a reluat viața de marcheză alături de bărbatul iubit și de copii.

Revenind la Pier Rossi,el a dorit cu această povestire să sugereze Biancăi să aibă răbdare,să îl aștepte până când vor putea devenii soț și soție.Acest lucru însă nu s-a întâmplat pentru că ea s-a prăpădit...

 


Încăperea aceea nu am putut-o fotografia din două motive.Primul pentru că așa cum des se întâmplă fotografiile nu erau permise înăuntru.Al doilea deoarece eram mult prea prinsă de povestea și nuanțele prezente în acea încăpere...
NAT KING COLE - L.O.V.E

Asculta mai multe audio diverse

Amintire de parfum


 Am primit o invitație să scriu despre un parfum folosit înainte de 89.Un parfum produs în România.Dar pentru ca nu am apucat să folosesc vreun parfum românesc din perioada aceea, nu pot face acest lucru.
Singurul miros pe care-l am în minte,în simț e mireasma parfumului pe care mama mea îl folosea.Nu se găsea de cumpărat în magazine fiindcă îl făcea chiar ea.Rețeta desigur nu o pot dezvălui însă pot descrie mirosul florilor de cireș îmbinate cu cele de magnolii.Un miros unic,foarte fin,plin de prospețime,elegant,sublim.Îmi plăcea să îmi plimb mâinile prin părul ei cârlionțat ca apoi să îmi rămână pe piele acel miros.Aceasta este una și unica amintire legată de un parfum din România de dinainte de 89...

duminică, 3 aprilie 2011

Grăunte din viața mea


Am avut parte de puține dialoguri în drumul meu de până acum.Mă refer la dialoguri adevărate,dialoguri în care uneori cuvintele sunt de prisos...
Am avut onoarea să cunosc o femeie excepțională.
O femeie plină de pozitivitate.
O femeie care a trăit în umbra soțului și al copiilor.
O femeie care dacă ar fi vrut ar fi putut strălucii chiar și în întuneric.
O femeie care s-a bucurat de fiecare minut.
O femeie care după ani a rămas singură deoarece Doamne Doamne avea nevoie de apropiații ei.
O femeie care a ținut întotdeauna fruntea sus și genunchii tari.
O femeie care nu a uitat o clipă că viața e pe zile.
Această femeie a fost lovită de o boală care o măcina câte-un pic în fiecare zi.Pentru ca era o femeie atât de excepțională,am stat lângă ea chiar dacă am  asistat la sfărâmarea ei.
Țin să vă spun doamnelor și domnilor că ultimele clipe în care i-am stat aproape au fost cele mai vesele din viața mea,au fost clipe în care am râs cu pofta,au fost clipe în care am revizionat filmele preferate și am descoperit altele,au fost clipe în care am descoperit mai bine doamna pe care o aveam în față și în același timp m-am descoperit pe mine.
Culmea este că femeia aceea mă făcea să râd când defapt ar fi trebuit să fie invers.Avea o putere neexplicabilă de a fi veselă chiar și atunci când ar fi avut toate motivele să plângă în pumn.
Într-una din zile,când am intrat in salonul ei,ea nu era în pat.
Stătea la fereastră și se uita la oamenii care treceau,la mașini,la blocuri și case,la asfaltul care demult trebuia reparat de gropi.Am intrat înăuntru.
Ea s-a uitat către mine și i-am înțeles salutul din privire.A început dialogul.
A fost un dialog în care tăcerea și privirea au avut cuvântul.A fost un dialog pe care în momentul acesta,în dialogul cu tine cititorule eu nu-l pot explica.
Pot doar să îți spun că dialogul acesta tăcut s-a terminat cu o vorbă.
Femeia excepțională,femeia cu chip luminos mi-a spus:
-"A fost foarte frumos!"
Am înțeles atunci că oricâte teorii facem,oricât de mare cariera e,oricâte oscaruri primim,oricâte iubiri,oricâte drame,scopul fiecarui om pe pământul ăsta este când ajunge momentul ăla în care o să plecăm cu toții,să aibă puterea să spună luminos "A fost foarte frumos!"


Yann Tiersen - L'absente

Asculta mai multe audio diverse

Primăvară