joi, 31 martie 2011

I want to break free de armată



Hehe,cine a facut armata cu siguranță are amintiri cioplite adânc în memorie.Bune,tragice,rele,indiferente,nicicum,dar le are...
Însă sunt unii care au amintiri legate de cum s-au dat peste cap ca să nu o facă.Aveam un amic C. foarte înalt,cântărea în jur de 90 de kg,era un om bine făcut,iubit de maicăsa peste măsură dacă se poate spune așa.Se apropia de vârsta necesară și într-o dimineață un milițian i-a adus ordinul de chemare pentru a merge în armată.Maicăsa fiind o găinușă care își protejează puii , a intrat în panică.
Adică cum?Feciorul ei frumos,deștept,talentat la făcut coșulețe din hârtie să meargă în armată?Dacă face vreo boacănă și-l condamnă ăia la spălat veceuri?Sau dacă începe să devină cocoșat din cauza unui AK-47 purtat pe spate?
Nici vorbă să permită o astfel de nedreptate.Plicul l-a folosit ca să aprindă focul în sobă și astfel tatăl băiatului nu a apucat să îl vadă.
S-a făcut seară.Bărbatul ei s-a cuibărit în brațele-i moi ca să îl alinte măcar un pic,dar ea nimic.Era ocupată să se gândească cum să facă și să drege ca să-l scape pe fiusu de armată.
A doua zi era zi de cumpărături.A cumpărat vreo două verze,un kg de morcovi,țelină și cam atât.
C. când a văzut la cină în farfurie o zeamă de culoare închisă cu niște morcovi și țelină a zis că trece direct la felul doi,că cică nu prea îi era foame.Felul doi îi pune maicăsa în farfurie o jumatate de varză crudă cu niște sare pe ea.La masă nu se prea acceptau mofturile,așa că a tăiat varza și a mâncat-o,iar după aceea parcă îi era mai foame decât înainte.
Așa a ținut-o vreme de două luni,vreme în care C. a devenit o umbră,parcă părea și mai scund,zgribulit,avea niște buze umflate însă nu din cauza vreunui botox ci din cauză că și le mușca de foame și îți era teamă că dacă îl atingi se dizolvă în câteva molecule...
După un timp a primit un alt ordin de chemare pentru armată,iar maicăsa de data asta ba chiar a insistat să-l ducă ca să vadă ăia ca feciorusu nu era bun de armată.Într-adevăr după ce l-au văzut i-au spus că n-avea putere nici să se lege la șireturi,dar mai să facă parte dintr-o organizație militară.L-au trimis acasă să se pună pe picioare și de atunci nici ăia nici eu nu l-am mai văzut.
Cine știe ce-o mai fi făcând?

Queen - I Want To Break Free

Asculta mai multe audio diverse

miercuri, 30 martie 2011

Un vecin deosebit și neobișnuit



 Am un vecin deosebit și neobișnuit. De când soția lui s-a prăpădit de cancer,el a devenit orb sau mai bine zis a început sa se comporte ca unul.Poartă ochelari de soare și atunci când iasă pe stradă ia cu el un câine dresat special pentru orbi.Are mereu în buzunar o fotografie sepia cu chipul soției și cu ochii ei în prim plan.
Astăzi a mers la supermarket cu mașina.
 Când a văzut pe stradă un sac de prostie i-a zis nevestesi din poza: "Știți domnița mea,permiteți-mi să vă contrazic în legătură cu o chestiune.Mereu când stăm împreuna pe prispa casei gândindu-ne la ziua cea trecut,la oamenii pe care i-am întâlnit,la cât de înțelept e domnul Petrică,la cum au mai crescut copii noștri, vă uitați către mine cu ochii blânzi ce-i iubesc fără să spuneți un cuvânt.Aseară, în schimb, când v-am povestit de prostia unui coleg de serviciu și de răutatea femei lui m-ați întrerupt și mi-ați spus că pe vremuri,mai demult,în alte secole oamenii nu erau atât de proști și nici atât de răi.De data asta eu am fost cel care v-a privit fără să spună nimic...

 Acum după ce am văzut acest sac de prostie decorat cu răutate am reflectat mai bine și îndrăznesc să vă contrazic,domnița mea.Sunt de părere că nici prostia, nici răutatea nu sunt în funcție de secole.Cred cu tărie că ne lovim de ele în funcție de împrejurări și de norocul pe care-l-avem...Nu credeți astfel, domnița mea?"
Soția lui nu a rostit nici de data asta vreun cuvânt și l-a privit cu aceiași ochi blânzi.

Am ajuns în scara blocului în același timp.El ținea într-o mână plasa plină de cumpărături,iar în cealaltă un buchet de margarete roșii pentru a sa nevastă,din care iată că mi-a dăruit și mie una.

P.S. Orbirea vecinului meu e un mister pentru mine,e o formă de oprire a timpului pentru el.
       Orbirea vecinului meu e un act extrem de greu pentru mine,e un voal de protecție pentru el.
       Însă pentru amândoi atât prostia cât și răutatea nu depind de timp.

The Beatles - In my life

Asculta mai multe audio diverse

marți, 29 martie 2011

Să-i tai capul ori ba?


În țara reginei care obișnuia să taie capul tuturor ălora care faceau o greșeală se afla un cățeluș neastâmpărat. Ei bine acest cățel fugărea găinile din odaia stăpânului,se bălăcea în ligheanul de apă în care în mod normal doamna casei ar fi trebuit să spele rufe,mânca mâncarea pisicii și seara intra pe furiș în casă ca să doarmă pe preșul de lângă sobă.
Regina a aflat de năzbâtiile câinelui și l-a chemat la castel ca să-i decidă soarta. 
Capul cățelului a fost poziționat.
Însă înainte de a lua decizia finală,ea întotdeauna se sfătuia cu oamenii și întreba: "Să-i tai capul ori ba?"



 Tu ce spui?

sâmbătă, 26 martie 2011

Oglinda,oglinjoara ta...

Oglinda,oglinjoara sa
e prisma prin care se privea


În oglinda,oglinjoara ta ai privit
Tot în ea ai și mințit.
Mai aveai pe lângă ea o lumânare,
o lumănare a cărei flacără putea face
ceva ce soarele niciodată nu ar fi putut
și anume să-ți ofere lumină în întuneric
într-o noapte înstelată.
o noapte care în oglinda,oglinjoara ta
se asemăna cu pupila-ți dilatată.
Dar lumânarea s-a topit
lumina ce-ți oferea
s-a topit și ea.
Ți-a rămas oglinda,oglinjoara ta




În oglinda,oglinjoara ta ai privit
și-n adâncuri uneori ai găsit
duioşia unui cer de primăvară.
În oglinda,oglinjoara ta ai privit
și-n adâncuri alteori ai găsit
violența unui șuier de munte.
În oglinda,oglinjoara ta ai privit
și-n adâncuri din nou ai găsit
o tăcere egală cu toate cuvintele,
o confidentă rară...



Astăzi în oglinda,oglinjoara ta ai privit
și-n adâncuri ai găsit
nimic.
Și-ai așteptat
însă nimic nu s-a-ntâmplat
și-atunci te-ai încruntat
și ai aruncat
oglinda,oglinjoara ta.


MIRROR OF SEA...

Asculta mai multe audio diverse

joi, 24 martie 2011

At Seventeen...

La șaptesprezece ani:
   -Aveam niște ochelari de vedere identici cu cei pe care ii purta Lennon ,însă au fost făcuti de bunicul meu într-o dupamiază în garaj.Îi purtam mereu și nu mă deranja să fiu ochelaristă.Atât de mult îmi plăceau încât  i-aș fi ținut pe nas și-n somn.
   -Aveam mereu unghile făcute cu un roz pal sidef și obișnuiam să-mi fac freza în reflexia din ele.
   -Aveam un câine caruia îi cântam la ghitară iar el stătea cu botul și blănița moale pe picioarele mele liniștit,lucru care se întâmpla doar atunci fiindcă de obicei era agitat și mereu îl măcina câte ceva.
   -Aveam un vechi aparat Tesla la care ascultam colecția de discuri de vinil a bunicilor.Ca să alung plictiseala aveam nevoie doar de aparatul Tesla și de niște discuri.Cu cine,când și unde era neimportant.
   -Aveam ideea ca iluziile sunt ca un antinevralgic. Nu vindecă, dar amorțesc durerea și, câtă vreme își fac efectul, nu te plângi.
   -Aveam obiceiul să transform dragul unui băiat în prietenie.Adică el venea la ușă,emoționat,gătit,cu cămașă și pantaloni de stofă,cu inima-n gât,cu părul aranjat cu apă și zahăr-tehnică folosită înainte de apariția fixativelor-,cu flori,pregătit să mergem la cinema.În schimb eu eram îmbrăcată lejer în niște pantaloni de in și-un tricou alb cu o poșetă din macrameu pe umăr.Ajunși la cinema el vroia să vedem un film romantic,dar mă lăsa pe mine să aleg.Așa că în sală vizionam o comedie la care râdeam împreuna în hohote deoarece atunci comediile erau comedii și nu se dădeau banii pentru a vedea ieftineala de astăzi.Și continuam glumele tot drumul înspre casă.Romantismul se dădea complet la o parte din sufletul lui,din umbra lui,din toată esența lui.A doua zi nu știu cum se făcea că eram prieteni la cataramă...

   De toate acestea mi-am amintit acum în timp ce Janis Ian povestește cum a descoperit un adevar despre iubire la șaptesprezece ani.
   La șaptesprezece ani eu am descoperit că eram fericită chiar și-așa ochelaristă,chiar și-așa cu o mulțime de prieteni băieți,chiar și-așa cu unghile roz pal sidef... 
   Astăzi la șaptesprezece ani distanță descopăr altceva și anume că nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe...

marți, 22 martie 2011

Vânzătorul de timbre...


E primavară.
Soarele e mic cât să-l poți prinde în pumn.
O pasăre colibri desenează forma infinitului cu aripile sale-n vânt
în timp ce trece prin fața casei tale.
Ești un vânzător de timbre,
însă nici un om nu a cumpărat vreunul de la dumitale.
Stai în mijlocul pieții lângă a ta tarabă.
Trecătorii se uită la tine
și tac
fără să priceapă scopul pentru care vinzi ceva ce nimeni nu cumpără.
Dar pentru ca sunt oameni manierați
întreabă: "Cât costă?"
Tu îndrepți mâinile goale spre soarele mic cât să-l poți prinde în pumn,
Tu îndrepți mâinile goale spre spre cer,
Tu îndrepți mâinile goale spre lumină,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
și,nedumeriți,dau să plece.
Tu alergi către ei spunându-le : "Speranță."
Politicoși fiind,ei se opresc din nou și te întreabă
încă o dată: "Cât costă?"
Dar tu nu știi ce valoare are speranța.
și taci...
Și-ai vrea să-ți crească aripi
Ca să ajungi la  soarele mic cât să-l poți prinde în pumn
Ca să ajungi la cer
Ca să ajungi la lumină
Însă ştii precis cât plumb ai în picioare...


..........




Dreptul la dezamăgire îl are fiecare
Chiar și un vânzător de timbre






The Piano - Michael Nyman

Asculta mai multe audio soundtrack

vineri, 18 martie 2011

Monologul

"Există un radiou pornit.Doar după un timp aud muzica.Doar după un timp îmi dau seama că în întuneric e cineva care cântă.Muzică pop: cer,stele,inima,iubire..iubire..
Am un singur genunchi la piept..cel care stă în spatele meu îl ține pe celălalt pe pământ...Mâinile sale le țin pe ale mele,strâns,întorcându-le în sens invers.Mâna stângă în special.
Nu știu de ce mă gândesc că poate e stângaci.Nu înteleg nimic din ceea ce mi se întâmplă.Mă cuprinde o spaimă îngrozitoare,atât de tare încât am senzația că-mi pierd mintea,vocea...cuvântul.Devin conștienta de ceea ce mi se-ntâmplă incredibil de lent...Dumnezeule,ce haos!Cum am ajuns în acest camion?Am ridicat eu picioarele,unul în urma celuilalt în timp ce mă împingeau sau m-au urcat ei,ridicându-mi greutatea?Nu știu.Nu știu.
E inima care bate atât de tare împotriva coastelor cea care mă împiedică să gândesc...Sau e durerea de la mâna stângă care devine insuportabila.De ce mi-o întorc atât de tare?Eu nu schițez nici o mișcare.Sunt ca și congelată.Acum,cel care stă în spatele meu s-a așezat comod...și mă ține între picioarele lui..strâns...
De ce mă strâng atât de tare?Eu nu ma mișc,nu urlu,sunt fără voce.Nu înteleg ceea ce mi se-ntamplă.Radioul cântă,nu foarte tare.De ce au dat drumul la muzică? De ce acum dau volumul mai încet?Poate pentru că nu țip.În afară de cel care mă ține mai sunt alți trei.Mă uit către ei: nu este lumină și nici prea mult spațiu...Îi simt calmi.Siguri.Ce fac? Își aprind o tigară.
Fumează?Acum?De ce mă țin așa și fumează?
Se va întâmpla ceva.Simt asta...Respir profund...o dată,de două ori,de trei...Nu,nu mă pierd.Îmi este doar frică.
Acum unul se aproprie de mine,un altul se ghemuiește în dreapta mea,celălalt la stânga.Văd roșul care se produce în momentul în care trag din țigară..Sunt foarte aproape.
Da,e pe cale să se întâmple ceva...Simt asta.
Cel care mă ține din spate,încoardă mușchii...îi simt în jurul corpului meu.Nu mă strânge mai tare ci doar încoardă mușchii,ca și cum ar fi pregătit să mă țină nemișcată.Primul se poziționează în genunchi într-ale mele picioare și mi le depărteaza...Am pantalonii.De ce îmi depărtează picioarele cu pantalonii pe mine?Mă simt mai rău decât dacă aș fi fost goală.
Acest rău mă distrage de la ceva ce nu reușesc să-mi dau seama ce e...Simt o căldura,la început lejer însă apoi se intensifică,până ce devine insuportabilă,pe sânul stâng.E o arsură..Sunt țigările al caror scrum a căzut pe-al meu pulover pâna ce a ajuns pe piele.Mă gândesc ce ar trebui să facă o persoană în condițiile acestea?
Eu nu reușesc să fac nimic,nici să vorbesc,nici să plâng...Mă simt ca și cum aș  fi obligată sa privesc toată scena de la fereastră.
Cel ghemuit la dreapta mea,aprinde țigările,trage două fumuri iar apoi o pasează celorlalți.Mirosul puloverului ars pare să îi deranjeze: cu o lamă îmi taie puloverul în față,pe lung...îmi taie și sutienul...îmi taie și parte din piele.La medic apoi vor fi 20 de cm de copci.Cel care stă într-ale mele picioare,în genunchi,îmi cuprinde sânii cu toată mâna...le simt ca și gheața desupra arsurii...
Acum îmi deschid fermuarul de la pantaloni și fiecare face câte ceva ca să mă dezbrace.
Cel care mă ține intră în mine.Îmi vine să vomit.Trebuie să stau calmă,calmă.

"Mișcă-te și dă-mi plăcere."
Eu ma concentrez pe cuvintele din melodii,inima mi se rupe,nu vreau să ies din neștiința mea.Nu vreau să înțeleg.
"Mișcă-te și dă-mi plăcere."
Sunt de piatră,nu simt nimic,îmi spun.
Acum lama cu care mi-au rupt hainele,o plimbă pe obraji.Sângele se prelinge pe gât.
E rândul celui de-al treilea.E oribil să simți înăuntrul tau niște bestii.
"Sunt bolnavă de inimă.Încetați."
Mă cred sau nu,se ceartă.Se decid să mă lase liberă,însă nu înainte de a stinge ultima țigară pe gâtul meu.Acum leșin.
Apoi simt că mă mișcă.Mă îmbracă cel care nu s-a bucurat ca ceilalți și se plânge ca un copil.
Camionul se oprește și mă lasă în parcul de unde m-au luat în timp ce mă îndreptam acasă de la servici,iar apoi pleacă.
Țin cu mâna dreapta geaca ca să-mi acopăr sânii.E întuneric.Mă simt rau...nu doar din cauza durerii fizice ci și din cauza scârbei,a umilinței,a mizeriei pe care o simt pe-ntregul corp...Sprijin capul de un copac...Mă dor până și firele de păr..Îmi trec mâna peste față.E plină de sânge.Ridic geaca mai sus...
Merg și merg nu știu pentru cât timp.Fără să-mi dau seama mă aflu în fața sediului poliției.
Mă rezem de zidul clădirii de peste drum cu privirea către poliție.Mă gândesc cu ce ar trebui să mă confrunt dacă aș intra acum...Parcă aud întrebările lor.Parcă văd fețele lor.Parcă văd zâmbetele lor pe jumătate...Mă gândesc și reflectez din nou...Apoi mă decid.
Mă întorc acasă...Îi voi denunța mâine."

Dedic acest mesaj tuturor femeilor care suportă violența și le îndeamn să reflecteze.Dedic acest mesaj de-asemenea bărbaților pentru a învăța ceva din povestire.

luni, 14 martie 2011

Lasă-mă să-ți cânt un vals

 Este sfârșitul verii.Meteorologii au promis trei zile consecutive de ploaie si frig intens.
Mireasma ultimii nopți de vară mă mângâie și se joacă prin păru-mi ciufulit.Eu am să îi ofer în schimb un vals petrecut vara și cântat la a mea ghitară :

Lasă-mă să-ți cânt un vals
Venit de nicaieri,
Venit din gândurile mele
Lasă-mă să-ti cânt un vals
Despre acea seara de vară
Ai fost pentru mine
Tot ceea ce am visat
Dar acum ai plecat
Ai plecat departe
Pe o insulă de ploaie
A fost pentru tine doar o seară de vară
A fost pentru mine mai mult de atat
Vreau doar încă o incercare
Vreau doar încă o altă seară de vară
Chiar daca nu e bine
Ai însemnat pentru mine mult mai mult
Decât altcineva întâlnit înainte
Nu am nici o amărăciune
Niciodată nu voi uita acea seară
Chiar și mâine în alte brațe
Inima mea va fi a ta până la moarte
Lasă-mă să-ți cânt un vals
Venit de nicăieri,din tristețea mea
Lasă-mă să-ți cânt un vals
Despre acea seara de vară...


George Gershwin - Summertime

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 11 martie 2011

Dream a little dream of me

Aveam un amic M care locuia într-unul dintre cele două apartamente situate deasupra gării mici.Celălalt aparținea unui ungur cumsecade care mergea să doarmă acolo doar de câteva ori pe an atunci când îl gonea nevasta-sa de-acasă.Mergeam deseori pe la M pentru că avea o bibliotecă foarte bogată,știa să facă un ceai de fructe senzațional și era neobișnuit de visător.Tot acolo am invațat să recunosc tipologia trenului  după sunetul dat de frecarea roților pe șine.Când și când,jucam un joc prostesc în care trebuia să ghicim care tren pleacă sau ajunge în gara,iar cine ghicea primul câștiga.Ce anume câștiga?Păi nimic material,doar ideea că a câștigat și atât,iar noi eram multumiți așa.Pe geamul de la sufragerie obișnuiam să bem ceaiul acela aromat și dens de fructe în timp ce el visa că femeia vieții lui este Romy Schneider când el defapt nu avea iubita,nici măcar pretendentă nu avea,visa că e pilot când el defapt era un simplu electrician la Elba cu contract part-time,visa că are o familie când el defapt era orfan,visa că e cel mai bun cântăreț al anilor '90 când el defapt era afon,visa la...și la...și la...Lumina puternică care patrundea printre ferestrele numeroase și mari ale apartamentului chiar oferea o stare de visare.Oamenii de știință afirmă că ne petrecem șase ani din viață visând,în schimb M a fost treaz doar șase ani,iar diferența de timp și-o petrecerea sfăramand în bucățele visele ca apoi să le reinventeze...Miam adus aminte de el acum la piață,în timp ce mă uit la niște mere gigantice care îmi fac cu ochiul,iar vânzatoarea ca să mă imbie să le cumpar îmi spune că sunt din vis culese.
Cum ar mai fi lumea asta fără vise?Probabil că într-o viață fără nici un vis singuratatea noastră ar ţâşni ca sângele prin toți porii.


miercuri, 9 martie 2011

Imi este foame

Îmi este foame de teatru,îmi este foame de iluzia scenică care pentru câteva clipe mă face să uit de mine,îmi este foame de momentul în care mă identific cu personajul și mă bucur și sufăr alături de el,îmi este foame de o suma de sentimente legate de teatru.Îmi este foame de imaginea care-mi revine în minte de fiecare dată când mă gândesc la cine va sta pe locul de langă.Este o imagine legată de copilarie și de prima experiență la teatru.Imagine în care un om,un solitar,un pierdut,pe timpul pauzei desenează în palmă conturul umbrei iubitei,iar atunci când actorul iși face meseria el stă pe scaun,privește și savurează momentul alături de caviar negru și vodcă.
Îmi este foame de mare,de singuratatea și unicitatea ei,de sentimentul matern pe care-l are în privința viețuitoarelor care trăiesc în ea,de nuanțele ei la răsărit,la miezul zilei și la apus,de neliniștea ei din timpurile furtunoase.
Îmi este foame de blândețea bunicii,de ințelepciunea ei,de grija ei,de fericirea completă si protecția pe care o simțeam în bratele ei,de misterul ei.
Îmi este foame de casa de la țară,de colțișorul din curte în care bunica punea zmeură iar eu cu poftă mergeam și adunam zmeura într-o cana cu un cal negru pe ea,îmi e foame de podul în care erau adunate amintirile care defapt erau o felie de timp,de podeaua din lemn care atunci când călcam apăsat,scotea un zgomot-un zgomot asemenea râsului care se produce atunci când gâdili pe cineva.Îmi e foame de cerul înstelat la care ma holbam minute-n șir de pe prispa casei,îmi e foame de iarba din fața casei-iarba transpirată dimineața pe care o simțeam sub picioarele goale,imi e foame de ceasul cu cuc deosebit de enervant și care era agățat pe perete în bucătărie,îmi este foame de mireasma din cămara de dulceață.
Îmi este foame de liniște,de lumină,de tine.
Mă opresc în fața unui restaurant,iar numele mă face să cred ca au în meniu toate ingredientele care să îmi satisfaca măcar în parte această foame.Oare așa o fi?Hai să vedem.

Yann Tiersen - Summer 78

Asculta mai multe audio diverse

luni, 7 martie 2011

Doi.Un el și o ea.

El este ateu.Ea e credincioasă și merge la biserică șase zile pe săptămână.Stau unul lângă celălalt.

El îi încălzește mâinile reci,ea îl privește cu ochi blânzi de căprioară
și amândoi așteaptă apusul zilei ca în fiecare seară.
Vorbesc despre trecători,despre ziua de mâine,dar niciodată despre religie pentru că ea se aprinde imediat
și seara se distruge automat,
cum s-a mai întamplat.
Păcat!Cred ca ar fi interesantă o discuție pe temă religioasă
între un ateu și o credincioasă.

El și ea au obiceiul să elimine fiecare subiect asupra căruia au opinii diferite.Deci în general vorbesc puțin și se iubesc mult.Legea compensației o mai numesc unii.
Dar,la vederea unui apus atât de frumos,fata nu se poate abține și în ciuda obiceiului lor,îi spune că motivul pentru care apusul e atât de magic este că Dumnezeu se află în el,la fel cum se află în fiecare om pe care l-a creat.El uimit tace,iar dupa cateva clipe o dezaprobă zicând:"Știi iubito...eu cred că dacă exista vreun Dumnezeu,El nu ar exista în niciunul din noi.Nici în tine,sau în mine..ci în spațiul ăsta mic dintre noi..."

Michael Nyman - The Scent Of Love

Asculta mai multe audio instrumentala

vineri, 4 martie 2011

Si dragostea e oarba...



Si chiar astazi mergand cu autobuzul intalnesc un baiat cu parul cret si cu pistrui.Nu,nu e el dar se aseamana.
Cu cine?Cu un baiat cu parul cret si cu pistrui.Eram colegi de banca in clasa a 3-a de gimnaziu si nu ne suportam.El imi varsa mereu cerneala pe caiet,in schimb eu il trageam de par,de parul cret in care mi se incurcau mainile iar invatatoarea trebuia mereu sa ii taie din par ca sa elibereze mainile mele incalcite in capul lui.Avea multe cratere cauzate de parul lipsa si in poza din carnetul de note parea o oita jumulita.
Avea insa niste ochi foarte frumosi din cauza formei,forma unui peste calcan.Daca ar fi fost arcuiti sub ochi,nu deasupra,ar fi avut forma unei platici si ar fi aratat prosteste.
Pe langa toate acestea avea o familie iesita din normele cu care eu eram obisnuita si ma surprindea mereu cu informatii.Insa dupa o informatie pe care mi-a povestit-o si pe care am povestit-o la randu-mi parintilor,mama a cerut sa fiu mutata din banca aceea.Sa va povestesc care era aceasta informatie si sper sa nu va scandalizati cum eu am facut in vremea aceea.Intr-o zi cand baiatul cu parul cret si cu pistrui se duce in vizita la matusa lui de meserie sexolog,o intreaba de unde vine zicala "Dragostea e oarba".Invatatoarea,in timp ce noi dadeam test la matematica,se plimba printre banci si murmura propozitia asta la nesfarsit.De aici probabil intrebarea baiatului...Matusa pusa in dificultate de catre nepot ii raspunde cu o povestioara pe care a auzit-o la randul ei de la un pescar: "Ave prima femeie din univers si Mada primul barbat din univers.
Ave zice in gand:Nu stiu ce i se intampla lui  Mada de cateva zile incoace.Un inger i-a povestit ca diavolul va veni pe pamant sub forma unei creaturi invelite in frumusete,dupa care si-a luat aripile si a plecat.De atunci Mada nu isi gaseste pacea.
Mada foarte iritat : Dar Ave,Ave!Cine poate fi diavolul asta despre care tot vorbea spiritul?
Ave raspunde: Eu nu stiu,nu stiu.Ingerul a spus ca se poate afla in orice creatura camuflata in frumusete.
Mada:Atunci Ave,poate sa fie si in tine diavolul asta acoperit de frumusete
Ave roseste si spune in gand:Ah!Mada ma vede frumoasa,frumoasa ma vede...
Merg impreuna in cortul lor,se gadila,se joaca unul cu celalalt,dar la un moment dat ceva se intampla si Mada o trimite afara pe Ave zicandu-i:"Pleaca demonule,pleaca!"
Ave: Dar Mada,nu sunt eu demonul.Nu fi tont si lasa-ma sa reintru in cort ca afara e frig.
Mada nici vorba sa o lase inauntru.Luna pleaca si stelele dispar,cerul devine negru in noaptea rece,iar Ave sta cu genunchii stransi la piept in timp ce frigul ii ingheata corpul.La insistentele femeii Mada cedeaza,o lasa inauntru si incearca sa o incalzeasca cu frunze uscate.El o striga :"Ave, Ave,Ave!" si plange..Ea il strange in brate ca sa il consoleze,dar apoi simte ceva ce o impunge.
-Ave:Dar ce e asta Mada?E o fiinta,un animal ?
Si Mada un pic rusinat raspunde:Nu stiu Ave ce sa spun.Tocmai din aceasta cauza te-am lasat sa dormi in afara cortului.
Ave:Ce treaba am eu cu ramura asta a ta?
Mada :Ave,Ave!Se intampla asta de fiecare data cand te vad si cand esti in preajma mea, innebuneste de dragoste.
Ave:  O fi oare vreo boala?
Mada: Nu,nu ma doare,dimpotriva ca sa fiu sincer...
Ave:  Crezi ca poate fi diavolul?
Mada:  Da,da!El trebuie sa fie demonul camuflat in frumusete.
Ave:  Oh,haide!Nu exagera Mada.Sa stii ca nu mi se pare o asa mare frumusete diavolul asta.Nu are nici macar ochi!...Inseamna ca diavolul e orb!...Dar daca e orb cum e posibil sa innebuneasca de dragoste atunci cand ma vede, daca el nu vede?
Mada:...Pentru ca...pentru ca dragostea e oarba!