luni, 7 noiembrie 2011

Prima ședință

Mi se propune să fac o introducere despre artă în toate formele ei unor adolescenți de la un liceu artistic.
Șase ședințe de câte o oră.
Tind să refuz.
 Mi se spune că ședințele acestea sunt esențiale, pentru că elevii nu știu ce e aia artă după aproape patru ani de liceu.
Îndoiala că aș putea eu să le clarific ideile în câteva ore, idei care n-au fost înțelese nici în cei patru ani de scoală.
Îndoiala că aș fi în măsură să predau cuiva cursuri despre artă.
Prima ședință e dedicată cunoașterii reciproce, dialogului.
Astăzi de dimineață o clasă superbă de liceu. Se deschide ușa și încep să intre 70 de liceeni zgomotoși, apatici.
Câteva glume pentru a sparge gheața.
Întreb câți dintre ei au fost vreodată la un muzeu de artă. Din 70  ridică mâna doi. Bun început. Dar la cinema? Râsete. Toată clasa mâna sus. Vă place Al Pacino? Liniște. Nu știu cine e. Blocaj la mine.
 Cine vă place? Vedetele. Se aude o înșiruire de nume de jumățăți de buletin care astăzi sunt în centrul atenției și mâine deja nu. Buuun. Discuție despre silicoane, formă, aparențe...Un tânăr mă întreabă ce cred eu că înseamnă să fii vedetă. Lovitură sub centură. Și totuși trebuie să dau un răspuns mai bun decât ”nu mă pricep, hai să discutăm despre Michelangelo ”. Spun o scurtă povestire reală cu un actor care, într-o zi, a ieșit pe bulevard . Actorul avea, atunci când a plecat de acasă , o cămașă albă, călcată. Când s-a întors, cămașa era neagră, murdară, plină cu urme de mâinile care l-au atins. De ce? Pentru că lumea îl oprea să-i spună că-l îndrăgește , că i-a plăcut cutare scenă, că ar vrea să-l vadă mai des și de fiecare dată primea o îmbrățișare, o atingere, o vorbă bună. Închei zicând că asta înseamnă pentru mine vedetă în sensul real, adevărat sau putem chiar să uităm cuvântul vedetă și să spunem că asta înseamnă să fii un artist iubit.
Liniște în clasă.
Brusc de silicoane nu mai pomenește nimeni.
Începe o discuție plăcută despre ce este important, despre frumusețea de a-ți exprima sentimentele, despre iubire și dăruire...și uite așa ajungem la artă...
Brusc copiii apatici nu mai există...

Ora se încheie.

15 comentarii:

  1. Binecuvantata sa fie persoana care v-a deschis usa liceului si a intuit ca ei , liceeni de ieri si de azi au nevoie de dragoste si daruire .Cum sa stie ei sa le dea , devreme ce nu stiu de la cine sa le primeasca si cum sa le primeasca.Sa-ti pui camasa aia alba cu gulerul hot si mansete tralala si daca ma intalnesti pe strada , sa ma privesti ca un liceean o liceaana.Sa nu ne murdarim, doar sa ne camesim!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu siguranta o sa-si aduca aminte de aceasta ora, mult timp de acum inainte! o seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Of!
    70 de elevi? Par mai multe grupe reunite la facultate.
    Dacă i-ai fi întrebat de Marlon Brando nu ar mai fi vorbit toată ora cu tine .
    Apoi, actorul nu şi-a întâlnit cele mai înfocate admiratoare. Dacă ar fi fost aşa, atunci când ar fi ajuns acasă...nu ar mai fi avut cămaşă! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: Nu cred că am vreo cămasă cu gulerul ”hot”...La fel cum nu cred că dacă ne vom întâlni vreodată, ne vom camesi.

    @geanina: Nu știu dacă ei își vor aminti, însă eu cu siguranță!

    @Cătălin: Erau copii adunați din mai multe clase. Haha! Deci am fost inspirată...Zici?

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca as fi stiut ca nu o luati ca pe o metafora, ca pe o joaca de cuvinte, nu v-as fi scris, cat despre cuvantul ,,camesoaie``si verbul ,, a camesi`` iarasi , a fost doar de dragul sunetului din cuvinte (era legat strict de textul in care apare ,,scena cu actorul`` dumneavoastra) ,,a camesi`` inseamna a te imbratisa ,, tu , camesoaie``cu alta ,, camesoaie``pe STRADA..ca actorul`` de pe strada.

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate tambalaul a pornit de aici ,, guler hot=guler hoţ``.Imi pare rau!

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Anonim: Ce diferență poate face o mică virgulă...

    RăspundețiȘtergere
  8. stii sa te apropii de oameni...nu pentru ca iti propui neaparat asta ci pentru ca asa esti tu...
    mi-ar fi placut sa am varsta lor si sa fiu in clasa aceea :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit cu mare interes postarea ta,poate si pentru ca sunt de meserie profesor de liceu si stiu prea bine ce inseamna sa te lupti cu o clasa de elevi apatici,asa cum si tu ii numesti.Modul in care ai reusit sa le captezi atentia este unul ideal,te felicit.Ai fi cu siguranta pe placul directoarei noastre, care ne repeta iar si iar sa apelam la astfel de metode pentru a le starni elevilor interesul.Iti marturisesc ca de multe ori,citindu-ti postarile, m-am gandit ce treaba buna ai fi facut in invatamant;ai puterea de a schimba mentalitati.Astept si alte impresii ale tale pe aceasta tema.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am uitat sa te intreb: cum ti s-a parut ora respectiva,ti-a placut placere sa predai?

    RăspundețiȘtergere
  11. Aşadar am intuit corect (asta era pentru mine, pentru că mă rodea...). Îmi venea să jur că nu eşti străină de artă, după câteva fotografii superbe (cea cu scara, cea cu fetiţa...).
    Îţi mulţumesc pentru acest articol!

    RăspundețiȘtergere
  12. uite ca ai gasit repede butonul :) felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  13. Pandhora draga, afla unde e liceul si la ora urmatoare ne strecuram amândoua, în ultima banca. Si eu vreau sa o ascult pe Vera povestind despre arta... Cât de mult îmi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. @pandhora: Mă bucură mult ce-mi spui.

    @Ela: Mulțumesc. Am avut emoții pentru că e cu totul altceva când ai în față minți sprintene dar totuși încă fragede. Iar tu știi asta mult mai bine decât mine.
    Nu mi-a trecut vreodată prin minte să intru în învățământ. Poate și pentru că îmi place mai mult să ascult, decât să vorbesc.
    Încă nu am predat nimic, dar ora a fost plăcută. Am plecat cu bucuria că și adolescenții computerizați se bucură de frumos. Am plecat gândindu-mă că au nevoie de uman și adevăr,deci există speranță.

    @Max Peter: Cu drag!

    @Erys: Mulțumesc

    @CARMEN: Hihi, sunteți invitatele mele de onoare.

    RăspundețiȘtergere