miercuri, 16 noiembrie 2011

Câteva idei încâlcite

Într-un colț de ziar, o declarație a lui Dustin Hoffman : When you get to my age, you cry at the weather reports.
Cred că minte. Ar fi lăcrimat la orice vârstă. Pentru că e artist, generos și deschis. Ar fi lăcrimat și ar fi fost emoționat și la 26, și la 47, și la 59 și, iată, la 74 de ani.
De asta și este Dustin Hoffman.
Afară e ceață și plouă. Vorbesc cu cineva la telefon și-mi spune - la mine plouă de la stânga la dreapta-, îi răspund -la mine plouă de la dreapta la stânga-. Suntem invers, îmi spune el. Deci de fapt stăm față în față, continuă...
Stăm față în față de mult, da, rău e că nu ne vedem .
La tv e un film despre război, amor, viață și moarte.
Într-una din replici e ideea că viii sunt minoritatea. Suntem mult mai puțini decât toți cei care au trecut pe pământ de la început. Am mai înțeles ceva. Că noi, ăștia, care ne credem buricul pământului...vai de capul nostru...mai suntem și minoritari. Majoritatea tăcută ne observă cu îngăduință și iertare...
Ei, și uitându-mă la film mi-am amintit de un profesor de filozofie, mustăcios. Spunea că un om care se gândește la moarte în fiecare zi nu poate fi decât fericit...Nu am încercat să fac astfel. Am procedat bine? Rău? Nicicum?
Mai zicea că doar așa înțelegi și te bucuri cât de cât de clipă și de privilegiul de a fi în viață.
Da, am mai citit și eu pe pereții unor mănăstiri cuvintele sfântului Antonie cel Mare: ”Dacă am trăi fiecare zi ca și când  am muri azi, altfel ne-am bucura”.
Cred că de asemenea contează în viață la ce pereți te uiti și ce pereți descifrezi. Sunt ,ca în fiecare lucru, alegeri. Citești graffiti pe sub poduri, inscripții în WC-uri, în ganguri, pe pereți de clădiri, poezii unde nu te aștepți, în baruri.
Parcă trăim timpul în care esențele filozofice au devenit reclame! Păcatul este că ele nu mai ajung la noi, că nu le mai percepem decât ca pe niște reclame. Fiind pe toți pereții și fâlfâind pe clădiri, își pierd sensul. Cuvintele parcă nu mai au multă putere. ”Trăiește clipa” e doar un exemplu...
Pentru câteva momente sau mai mult mă simt singură, mică, neputincioasă, inutilă și părăsită și brusc îmi imaginez un alt film al vieții mele. De exemplu oare aș fi în stare să merg o zi întreagă prin noroi după o turmă de oi? Aș avea rezistența să stau in frig, în viscol și ploaie? Și aș mai avea oare cheful sau detașarea sau forța să mă mai și bucur de asta?...Probabil că da, însă cu o condiție: să fie o singură dată. Și să știu că după asta, gata. Revin la normal și ma duc acasă unde e cald și lumină și bine...Dar dacă aș continua așa, în frig, în ploaie, în noroi, toată viața...aș mai avea forța să mă bucur?...
Nu e așa de ușor. N-am de unde să știu. O fi un semn bun că barem mă întreb. Sau poate că nu.
Acum la tv se vorbește despre criză. Da, toată lumea vorbește despre criză decând o simte în buzunar. Se vorbește însă mai puțin de ea atunci când se simte în suflet și în cap. Cred că criză e de mult. Criză de modele, de frumos, de visuri...

7 comentarii:

  1. sfantul augustin spunea ca omul e un animal rational muritor.
    ideea principala este ca oamenii sunt preocupati de binele lor, ca suporta greu batranetea, ca le e frica de moarte si ca nu sunt pregatiti pentru ce-ar putea veni in viata lor...si referitor la minoritatea celor vii, poate de aceea viata de sus, le duce dorul celor de jos :)
    nu las niciun indemn, pentru ca e firesc ca nimeni sa nu traiasca dupa criteriile altcuiva...
    te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  2. Omul are capacitatea extraordinara de a se adapta instantaneu în fața unor situații extreme, la care nu se aștepta, iar ulterior să se mire de ceea ce a făcut...
    Așa că...eu te văd mai degrabă ca un pușcaș marin, înotând prin mlaștini, decât "alergând" o turmă de oi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vera,
    M-am strecurat printre gândurile tale!
    Știi ce am reținut? uite-

    ”Cred că de asemenea contează în viață la ce pereți te uiti și ce pereți descifrezi„ ce are rost pentru tine!
    Seară bună!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu mi se par deloc încâlcite. Ci foarte clare şi, mai ales, argumentate (citesc multe bloguri, mai este câte cineva care aruncă o părere, pe care trebuie să o cred pentru că aşa spune el; ei bine, la aşa ceva părerea mea s-ar putea să nu coincidă cu a lui...).

    Cel care merge cu turma prin noroi şi ploaie... Am întâlnit odată pe cineva care nu ştia decât o astfel de viaţă. Nu ieşise din satul lui decât cu animalele, la păscut. Nu văzuse în viaţa lui un tren. Nici măcar nu putea să facă vreo comparaţie cu ceva care pentru el nu existase niciodată... Pentru el era... normal şi se bucura teribil atunci când i se gudura vreun câine la picioare, chiar dacă stătea în glod de juma' de metru şi era ud până sub piele de la ploaie. El era fericit...

    Câtă dreptate ai cu criza!

    RăspundețiȘtergere
  5. aveti o minte fabulos de inteligenta scaldata intr-o mare de sensibiliate si de uman...sunt impresionat

    RăspundețiȘtergere
  6. nu sunt deloc incalcite...sunt foarte clare si adevarate...conditia aia se aplica si la mine....sa fie o singura data! o seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  7. MAx a atins foarte corect acel aspect al comparatiei...
    in momentul cand iti pui intrebari...fericirea e mai greu de atins sau de pastrat pentru ca uneori raspunsurile pe care ni le dam nu ne fac deloc...dar deloc....fericiti...

    RăspundețiȘtergere