luni, 15 august 2011

Timbru cu ochelari de soare




A mai trecut o zi de căutări fără nici un rezultat, iar firea mea calmă nu-mi permite să pot urla de deznădejde.
Merg pe stradă și mă bucur de lumina care în seara aceasta e ca o miere amăruie.Mă opresc la o tarabă. În spatele ei e același vânzător de timbre de la care bunica îmi cumpăra câte unul când avea bani.Îl întreb dacă mai știe ceva de ea ca să-mi ușureze căutarea. Spune că nu.
El în schimb e tot acolo.La fel de delicat și bun.La fel de drept și generos.
Mă amuză grozav un timbru pe care e o broscuță cu ochelari de soare.Îl cumpăr.
Acum când îl pun în colecția de timbre, îmi dau seama că nu știu când au apărut ochelarii de soare.S-a spus că s-au inventat pentru protecție solară.Nu cred. Da,pentru protecție,dar nu de soare. Am impresia că purtăm ochelari, ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim ”citiți”. Sunt buni ochelarii de soare. Și eu port, numai că nu pot scăpa de sentimentul de tristețe. Nu știu de ce. Parcă trișez. Și atunci, când îi port, se mai întâmplă să mă uit peste ei. Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.



8 comentarii:

  1. Un lucru este cert: nu am cum să spun că nu-mi place, sub niciun motiv! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Timbrele tale sunt ştampilate...
    Cândva, în Bucureşti, la Sala Palatului se vindeau timbre de colecţie.
    Puţin înainte de 1989 s-a lansat un timbru cu Ceauşescu, ediţie limitată. Nu ştiu cu ce substanţă a fost tratat, însă nu lua foc atunci când îl ţineai la flacără.

    RăspundețiȘtergere
  3. cred ca broscutei din articolul meu ii lipseau ochelarii de soare ca sa fie cu adevarat frumoasa sau...urata :))
    da...o pereche de ochelari de soare ne pune la adapost...ne schimba expresia...ne da o alta perspectiva a lucrruilor...doar ca atunci cand am avea cu adevarat nevoie de "acoperire" nu ii avem la noi...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Max Peter: În cazul ăsta nu pot decât să mă bucur

    @Cătălin: Haha!Oare de ce nu mă mir?

    @pandhora: Se întâmplă,dar cred că e cel mai bine când nu-i avem...

    RăspundețiȘtergere
  5. Probabil că tu le-ai proiectat! :p

    RăspundețiȘtergere
  6. Haha! Dacă nu era fața lu tovarășu pe ele,ar fi fost o idee, dar așa...M-ai făcut să râd

    RăspundețiȘtergere
  7. @Cătălin: nu-i decât o legendă... Arde de nu se vede!

    RăspundețiȘtergere
  8. Max: timbrele au fost în două exemplare: unele simple şi cele care nu ardeau...

    RăspundețiȘtergere