sâmbătă, 20 august 2011

”Norocul e mic și lumea e multă”



”Norocul e mic și lumea e multă”. Caragiale. Doamne, ce om trist și amărui. Ca dulceața de cireșe amare care îmi place mult.
Câteodată mi-l închipui uitându-se la noi de departe cu mare drag și milă.
Râdem în hohote la piesele lui și nu ne dăm seama că despre noi e vorba, că noi suntem personajele penibile de care râdem...Și dacă ne dăm seama, tot nu facem mai nimic să ne schimbăm.
”Norocul e mic și lumea e multă”. Mare dreptate avea.Lumea e multă.
Suntem atât de mulți încât, câteodată, ne comportăm ca și când nu am mai avea loc pe planetă.Ca și când nu am mai avea loc sub soare.
Și, într-un fel, nu mai avem loc.Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci și ceva de centimetri.
Și astfel ar fi bine, dar raza orgoliului lui e de câțiva kilometri.
Și uite așa ne călcăm pe orgoliu și nu mai avem loc unul de altul.
Și raza asta de orgoliu crește ca o umbră, din ce în ce mai mult, de aproape a întunecat pământul...


3 comentarii:

  1. da, ceva obisnuit, ne cam calcam pe "bataturi"...care va sa zica, eu nu mai inteleg nimica, pe onoarea mea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nenea Iancu, etern si contemporan prin scrierile sale...
    Un weekend minunat! pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt 6 miliarde de oameni;
    dacă umbra unuia este catastrofală, atunci toate celelalte ar echivala cu o apocalipsă...

    RăspundețiȘtergere