luni, 29 august 2011

Filă de jurnal (3)



” M-am întânit azi dimineață la o cafenea cu un vechi coleg de școală. M-a strigat, m-am întors somnoroasă și m-am uitat la omul acesta înalt cât tocul ușii întrebându-mă ce o fi vrând atât de devreme. Mi-a fost greu să-l recunosc deoarece ultima oară când l-am văzut puteam să mă sprijin pe capul lui căci era tare scund. Am fost colegi de generală, timp în care am făcut toate trăznăile posibile. Stăteam în aceeași bancă, deși, se întâmpla ca la ora de matematică eu să fiu la tablă sau să fiu trimisă pe coridor. Aveam gura cam prea mare. Din cauza asta, săptămânal, mama trecea mai des la mine la școală decât la serviciu. De asemenea pe toată perioada generalei atât eu, cât și colegul meu, ne-am rugat ca profesoara să se pensioneze cât mai curând. Mereu ne spunea că ea nu mai are mult de trăit. Zicea că avea ceva prea mult. Nu glicemia. Nici colesterolul. Nu mai știu ce. Totuși ea nu s-a pensionat, iar noi ne-am resemnat într-un final.
Îmi plăcea când colegul meu povestea de fata de la etajul doi care-i plăcea mult și care spunea multe dume. Într-o după-amiază, când maicăsa nu era prin preajmă, mi-a mărturisit că atunci când o să fie mare, va lua de soață o fată ca ea că ”Știi cum e - zicea - dacă dragostea se duce, dumele rămân, iar eu o să fiu fericit și așa”. Asta da filozofie!
Acum, după atâția ani, spune că filozofia lui s-a schimbat. Între timp s-a schimbat și înălțimea lui. Și gura mea cea mare pare că s-a cumințit. S-au schimbat multe, însă noi am rămas la fel de visători. Și în timp ce vorbim, mă gândesc la cum ar arăta o lume plină de visători. Se prea poate ca acea lume să fie idilica deoarece, cum E.Cioran spunea undeva, ”atunci când viseaza, omul nu se îndoiește niciodată”. Cred că în schimb lipsa viselor, duce la o mulțime de îndoieli...  ”

Nu mai este nimic scris referitor la întâlnire, doar niște rânduri goale,albe.
În josul paginii o dată : 6 octombrie 2008

Nu mai țin minte cum s-a sfârșit întâlnirea, dar îmi amintesc că pe această dată s-a născut Vasilica Tastaman.
Întotdeauna am avut senzația că Vasilica era o șampanie.
La fel cum întotdeauna va rămâne, pentru mine, o actriță de geniu. O șampanie blondă!


Dem Radulescu Vasilica Tastaman Cum sa agati o fata

Vezi mai multe video din haioase


2 comentarii:

  1. Chiar dacă a trecut mai mult timp, cu colegii din şcoala generală încă ţin legătura (curios, nu fac asta nici cu colegii de liceu, nici cu cei de la facultate). Cam o dată pe an ne planificăm câte o reuniune, ne aducem aminte de trăznăile pe care le făceam şi ne simţim tare bine împreună. Când nu ne putem întâlni, ne împărtăşim noutăţile pe mail, ne trimitem fotografii şi mai povestim care ce-a mai apucat să facă. Ne-am împrăştiat toţi prin lumea largă...

    RăspundețiȘtergere
  2. O pagina plina, chiar daca jumatate goala ;)
    Frumoase amintiri! si comparatia din final... haioasa rau! de acum am sa vad si eu în fiecare sticla de sampanie desfacuta, o Vasilica Tastaman :)) te pup

    Referitor la ceea ce spune Max, wow! sunt invidioasa! atât de mult mi-as dori si eu sa-mi revad colegii din generala, dar niciodata nu s-a organizat o întâlnire! si m-am întrebat oare de ce? doar am fost împreuna 8 ani! culmea! nici cu cei din facultate nu ma mai vad... si am mai ratat si ultima întâlnire! dar macar, colegii de liceu îmi sunt aproape! nu vedem cu toate cele 5 clase (din 225 colegi, doar jumatate) la fiecare 5 ani! oficial la liceu! Minunat! la anul e urmatoarea întâlnire si deja am emotii... vai ce ma bucur!

    RăspundețiȘtergere