duminică, 8 mai 2011

Vezi


Mergi prin deșert în rochița ta albastră.
Nu te uiți deloc în urmă.De ce ai face-o?Ce să vezi?
Vântul ți-a șters,deja,urmele.
Așa că decizi să te uiți în memoria ta.
Vezi în memorie cum lumina înnegrește chiparoșii la amiază.
Vezi cum omul a împărțit timpul,descoperind astfel că el curge ireparabil.
Vezi cum pe urmă tu ai descoperit că ”azi” devenea ”ieri” și că umbra copacilor se alungea spre asfințit.
Vezi cum într-un an ai așteptat atât de mult toamna,ai crezut în ea atât de mult,iar atunci când era aproape toamnă nu știi ce s-a întâmplat.Ai dormit poate prea mult, iar atunci când te-ai trezit era iarnă deja.
Vezi cum într-o zi buzele tale cereau dragoste și mâinile tale tânjeau să atingă fericirea crezând că e ceva ce se poate prinde în pumn.
Mai vezi partea ta de paradis,copilăria ta.Și te oprești la frântura aceasta de viață dansând în rochița ta albastră.


10 comentarii:

  1. Iar un om cu cărul cărunt îţi îmbracă obrajii în palmele sale, se uită în ochii tăi şi-ţi spune: "Să nu uiţi când ai dansat în rochiţa ta albastră..."

    RăspundețiȘtergere
  2. Monica, Monica din La Medeleni avea rochita albastra cand suspina dupa Danut care ar fi tras-o de cozi de ciuda cand Olguta ii facea farse. :P
    Ce poveste...inchid ochii si vad, ii vad.
    "Rochita albastra" e ca si cum ai fi imbracata cu cerul senin. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Rochita albastra... M-a luat fiorii amintindu-mi tot ce ai pomenit aici, cu atâta sensibilitate... Suntem pe drum si cândva, privim din ce în ce mai des în urma si întelegem din ce în ce mai clar rostul vietii...
    Sa ai o zi însorita!

    RăspundețiȘtergere
  4. Vera,
    În sufletul meu, copilăria poartă rochiță roșie.Cu flori de cireș!
    Acum, citindu-te, văd cât de pură poate fi acea lume albastră, desfăcându-și, larg, aripile!!
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Cătălin : Mi-ai citit gândurile...

    @kitty: Chiar așa!Iar norii ar fi amintirile agățate de memorie.

    @CARMEN :Mă bucur că ți-am readus amintiri frumoase!

    @INCERTITUDINI: Cred că fiecare are o culoare a sa...

    RăspundețiȘtergere
  6. superb scris! toate cautarile in noi insine au justificarea intr-o alta cautare...cred ca doar asa putem fi insusi timpul :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Corect, dansez din nou în rochiţa mea albastră... reîntoarcerea la inocenţă, pentru a avea curajul să spui că viaţa este , încă, frumoasă!
    Minunat ai scris!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Erys: Mulțumesc! Cam așa,facem și noi cum putem...

    RăspundețiȘtergere
  9. Si ca sa-mi justific un mimetism al copilariei , am decupat, din rochita de fetita, mici floricele albastre si le-am sadit pe toata imbracamintea virstelor femeii.

    Vera esti minunat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Danielle Wolf: Fac o plecăciune în semn de mulțumire!

    Danca Danela: Fenomenal lucru!Inocența copilăriei ar trebui păstrată mereu!

    RăspundețiȘtergere