miercuri, 9 martie 2011

Imi este foame

Îmi este foame de teatru,îmi este foame de iluzia scenică care pentru câteva clipe mă face să uit de mine,îmi este foame de momentul în care mă identific cu personajul și mă bucur și sufăr alături de el,îmi este foame de o suma de sentimente legate de teatru.Îmi este foame de imaginea care-mi revine în minte de fiecare dată când mă gândesc la cine va sta pe locul de langă.Este o imagine legată de copilarie și de prima experiență la teatru.Imagine în care un om,un solitar,un pierdut,pe timpul pauzei desenează în palmă conturul umbrei iubitei,iar atunci când actorul iși face meseria el stă pe scaun,privește și savurează momentul alături de caviar negru și vodcă.
Îmi este foame de mare,de singuratatea și unicitatea ei,de sentimentul matern pe care-l are în privința viețuitoarelor care trăiesc în ea,de nuanțele ei la răsărit,la miezul zilei și la apus,de neliniștea ei din timpurile furtunoase.
Îmi este foame de blândețea bunicii,de ințelepciunea ei,de grija ei,de fericirea completă si protecția pe care o simțeam în bratele ei,de misterul ei.
Îmi este foame de casa de la țară,de colțișorul din curte în care bunica punea zmeură iar eu cu poftă mergeam și adunam zmeura într-o cana cu un cal negru pe ea,îmi e foame de podul în care erau adunate amintirile care defapt erau o felie de timp,de podeaua din lemn care atunci când călcam apăsat,scotea un zgomot-un zgomot asemenea râsului care se produce atunci când gâdili pe cineva.Îmi e foame de cerul înstelat la care ma holbam minute-n șir de pe prispa casei,îmi e foame de iarba din fața casei-iarba transpirată dimineața pe care o simțeam sub picioarele goale,imi e foame de ceasul cu cuc deosebit de enervant și care era agățat pe perete în bucătărie,îmi este foame de mireasma din cămara de dulceață.
Îmi este foame de liniște,de lumină,de tine.
Mă opresc în fața unui restaurant,iar numele mă face să cred ca au în meniu toate ingredientele care să îmi satisfaca măcar în parte această foame.Oare așa o fi?Hai să vedem.

Yann Tiersen - Summer 78

Asculta mai multe audio diverse

3 comentarii:

  1. Frumos scris...
    Şi eu aveam în grădina bunicilor tufe de zmeură (tufele mai sunt şi-acum, bunicii nu; nici chiar mâna tatii să le tundă primăvara ...). Plăcerea de-a umbla prin roua căzută încă de cu seara, la munte sau statul pe prispă cu ochi holbat la cerul înstelat, când mă-mbăta parfumul florii de salcâm şi al reginei-nopţii... Despre cămările-n mirosul fin de gemuri şi dulceaţă...
    Ooo, câte amintiri ... asemănătoare depănăm, făr-a ne ştii la faţă!
    Şi mie-mi este foame de casa-mi de la ţară...!
    Să ai norocul de a-ţi potoli cu-adevărat atâta foame! O seară plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Catalin:Am sa iti ascult sfatul

    @Danielle Wolf: Multumesc si ma bucur ca ti-a placut!Da,sunt amintiri frumoase si dragi mie la care ma intorc din cand in cand.

    RăspundețiȘtergere