vineri, 16 septembrie 2016

Autumn Reverie

 








Evantaiul este facut din hartie  pictata in culoarea gri, iar apoi am lipit florile de camp uscate.
 

sâmbătă, 27 august 2016

Durere




In primul rand va multumesc celor care mi-ati trimis mesaje aici pe blog si va spun ca sunt bine.

  De altfel stiri si vesti inspaimantatoare peste tot. Multi oameni si-au pierdut viata, iar si  mai multi sunt raniti. Ma doare sufletul cand ma trezesc dimineata si citesc ziarul.
  Cauza acestui dezastru este cutremurul. Sa fie oare asa? Pai cum sa fie cutremurul de vina, cand doar 14% din cladirile pe teritoriul italian respecta normele seismice. Nu e cutremurul vinovat de nenorocirea atator familii, este lacomia, lenea, prostia si iresponsabilitatea unor criminali. Doar criminali se pot numi cei care au construit cu ochii inchisi pe un teren verificat de atatia ani de zile ca fiind seismic. O scoala facuta in 2012 "conform normelor" a picat. Nici nu pot sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca n-ar fi fost cutremurul noaptea, ci ziua, cu scoala plina de copii.
   Ieri declara unul ca nu se poate darama tot pentru a reconstrui conform normelor si nu se poate face nimic. Un gunoi de om pe care l-as fi calcat in picioare si i-as fi spus ca se poate si inca cum. Se poate si exista fel si fel de solutii. Costa, costa mult dar niciodata atat cat costa o viata, daca ea ar avea un pret.
   Dar lasa, ca e mai bine ca s-au cheltuit 80 de miliarde in ultimii 40 de ani pentru a repara , cand o preventie facuta cu cap si tactica ar fi costat mult mai putin si ar fi pus in siguranta vietile oamenilor.
   Se mai spune ca vor reconstrui. Mi-as dori sa cred lucrul acesta insa tin minte de parca a fost ieri ziua cand au promis ca ar fi reconstruit Aquila dupa cutremurul din 2009. Va spun doar atat. Daca si cand ve-ti trece pe langa Aquila sa inchideti ochii.

joi, 11 august 2016

Dragostea vieții




    Spaniolii sunt nespus de primitori. Nu pot spune că i-am cunoscut pe toți dar pot să vă povestesc că am fost acasă la bunica unui prieten unde am fost primită cu dragoste. Am fost la o doamnă de 76 de ani în ochii căreia viața țâșnește cu forță, în fiecare zi. O femeie care a rămas văduvă și a trebuit să crească cei 5 copii singură. Consider că e greu să crești unul singur în doi, dar mai cinci singură. 
   O doamnă care a ridicat două case din nimic. Pardon, nu din nimic, ci străduindu-se, muncind din greu, fără să se abată de la drum, fără să-și plângă de milă, fără să ceară ceva ,cuiva, niciodată.
   Mi-a povestit că a cunoscut dragostea vieții sale pe plajă pe vremea când ea era(și încă este spun eu) frumoasă și cochetă. În discuția noastră mi-a întărit idea că poveștile de iubire cu dragostea vieții mereu se sfârșesc prematur într-un mod sau altul. I-am mărturisit că am cunoscut dragostea vieții mele,însă nici nu l-am văzut, nici îmbrățișat vreodată și nici nu cred că voi mai avea vreodată ocazia căreia, trebuie să recunosc, i-am dat cu piciorul cu ani în urmă. I se părea paradoxală chestiunea asta însă fără a intra în detalii mi-a povestit că lucrul important e că trăirea aceea unica rămane a mea, precum senzația de a fi fost măcar o dată-n viață în sintonie și completată în întregime de cineva, iar restul e iluzoriu. O fi așa sau nu, habar n-am. Ceea ce știu e că timpul nu poate fi dat înapoi, iar regretele nu își au rostul.

   Pe urmă mi-a mai povestit că pe vremea lui Franco ducea o viață plină de lipsuri și că se întristează când vede că situația politică în Spania nu merge pe calea pe care ar fi sperat ea să meargă. Nu pentru ea, ci pentru copii săi, pentru nepoții săi. 

  Lucrul acesta îl văd și în Italia, corupția, minciunile, nepăsarea duc țara aceasta pe un drum la capătul căruia se află o prăpastie. Să fie oare o idee prea pesimistă ? Trebuie să ai o tărie de fier și o viziune utopică a realității pentru a crede că peste ani totul va fi mai bine, mai perfect, mai nu știu cum și se vor rezolva lucrurile de la sine. Nu cred. Chiar alaltăieri citeam că în Scoția a ajuns pe insula Lewis o platforma petroliferă, o știre alarmantă. Sub știre un tip comenta zicând : Ce știre inutilă. Și așa e departe, îi in Scoția. De ce să mă doară pe mine capul ce se întâmplă în marea ăluia.
Încă continuăm să ne uităm în jurul casei noastre iar dacă în afara casei totul se prăbușește ne doare-n cot. Nu pe toți desigur, căci altfel ne-am fi dus naibii cu mult timp în urmă, însă multă lume, prea multă.
   Bunica Cristina știe însa cum să-mi alunge aceste gânduri imediat cu o Paella excepțională din care am savurat fiecare aromă, condiment și ingredient. Pusese pe masă tot ceea ce avea în frigider cu tot dragul și grija ca nu cumva să ne lipsească ceva, ca nu cumva să ne ridicăm de la masă flămânzi. Bunătatea este lucrul cel mai important, iar ochii mi s-au umezit văzând-o atât de bucuroasă și împlinită.

  Ziua următoare am mers cu ea la cumpărături. A mers repede, decisă, ca și cum ar fi o chestiune de viață sau de moarte să ajungem imediat la piață, un obiectiv de atins neapărat, pe când eu mergeam în urma ei, mai alene, uitându-mă în stânga și în dreapta la clădiri și la oameni, cu mintea plină de gânduri.




O fotografie de la geamul apartamentului din tinerete al bunicii.  

luni, 8 august 2016

Casa Milà



      Mereu am considerat ca arhitectura poate fi considerata  dovada primordiala a omului pe acest pamant. Omul pentru a-si construi un loc unde se simte sigur, manipuleaza natura, o pune la picioarele exigentei sale si isi marcheaza existenta in piatra. Din acest motiv architectura are o dubla responsabilitate: de a comunica si de a fi in acelasi timp functionala.

      Indraznesc sa spun ca astazi conceptul de  a comunica s-a cam pierdut. Acum sunt la moda cuburile, case si cladiri parca din carton, toate similare si super-ultra moderne.Acum e important ca lumina in casa sa o poti aprinde cu smartphone-ul, iar usa sa o deschizi batand din palme. Arta in aceste constructii poate fi considerata doar grafiturile pe fatadele lor, dupa ce au fost abandonate.

     Casa Milà, nu este o casa ci o sculptura superba. O sculptura mare in care oamenii au trait si care este, fara dubiu, functionala si totodata plina de mister. O casa in care afaceristul Milà vroia sa isi construiasca un camin, insa amenintase ca s-ar fi terminat rabdarea sa inaintea banilor necesari pentru a o construi.

     De altfel o structura ca si aceasta necesita rabdare , indrazneala si genialitate. Gaudi a avut curajul de a indrazni nespus la nivel structural, atat de mult incat un prieten de-al sau i-a marturisit ca daca ar fi proiectat el Casa Milà nu ar mai fi dormit noaptea. 
De altfel nu oricine ar fi putut construi o casa cu valurile marii pe fatada sa.  









































































 

miercuri, 3 august 2016

Sagrada Familia


     Se spune ca Gaudi a fost întotdeauna un om timid, rezervat , un om care si-a trăit viața în singurătate si muncind intens si cu pasiune la lucrările sale, în special la construcția  Sagradei Familia.
    Timp de 40 ani a proiectat si lucrat la aceasta opera. Stau si ma gandesc cine ar mai face asta astazi? Cine ar avea curajul, rabdarea si dragostea  necesara pentru a-si dedica anii si viata unei opere pe care oricum nu o va vedea completata ?
"Viața este iubire, iar iubirea este sacrificiu. La orice nivel, se observă că, atunci când intr-o casa se conduce o viață prosperă, există cineva care se sacrifică; uneori, acel cineva e un servitor. Atunci când oamenii care sacrifică sunt deja doi , viata nucleului familiar  devine genial, exemplar. O căsătorie în care ambii soți au spiritul de sacrificiu, se caracterizează prin pace și fericire, chiar daca au copii sau nu, chiar daca sunt bogati sau nu. Dacă cei care sacrifică sunt mai multi, casa straluceste cu o mie de lumini." Asa spunea Gaudi si asa si este. Sacrificiul si iubirea oamenilor fata de aceasta casa a Domnului acum straluceste cu o mie de lumini, simboluri si imagini.
 Fiecare citeste catedrala dupa propria sensibilitate, teologul citeste viata lui Iisus , astronomul desluseste semnele zodiacului iar agricultorul se minuneaza de animalele si creaturile sculptate. 



vineri, 15 iulie 2016

Este cineva din Barcelona?

Buna dragilor,
As avea o intrebare pentru voi: Este cineva din Barcelona care peste doua saptamani ar vrea sa participe intr-un proiect fotografic?

Daca da, contactati-ma pe urmatoarea adresa de mail : ardnas.icnivad@gmail.com

Va multumesc!